Prima pagină » Ce soluții au călătorii cărora li s-a anulat zborul. Pot primi despăgubiri de până la 600 de euro

Ce soluții au călătorii cărora li s-a anulat zborul. Pot primi despăgubiri de până la 600 de euro

de redactia
ce-solutii-au-calatorii-carora-li-s-a-anulat-zborul.-pot-primi-despagubiri-de-pana-la-600-de-euro

În plin sezon al concediilor, mai multe companii aeriene, care susțin că sunt depășite de numărul de călători, au anulat zeci de zboruri care plecau de pe aeroporturile din întreaga țară. Mii de călători au fost nevoiți să se întoarcă acasă chiar în ziua în care trebuiau să plece în concediu. Nedumeriți, majoritatea s-au resemnat și au optat pentru o altă formă de transport care să îi ducă la destinație, în timp ce alții au așteptat o cursă diferită care să se îndrepte spre țara aleasă pentru vacanță. Puțini au știut, însă, că au foarte multe drepturi atunci când trec printr-un incident de genul.

Ce trebuie să faceți în cazul în care ați trecut prin experiența neplăcută a anulării sau a întârzierii unui zbor? Să vă cunoașteți și să vă cereți drepturile. Foarte multe persoane care s-au confruntat cu această problemă nu au deținut informații cu privire la drepturile călătorilor, care, de afltfel, sunt foarte multe.

Ce să faci în cazul întârzierii unui zbor

Primul lucru care trebuie menționat e faptul că Regulamentul nr. 261/2004 al Consiliului European și al Parlamentului European stabilește clar drepturile pasagerilor de pe liniile aeriene. Astfel că, dacă avionul dumneavoastră întârzie mai mult de două ore, pasagerii trebuie să primească mese, dar și băuturi răcoritoare.

De asemenea, aceștia au dreptul la două apeluri telefonice gratuite, ori la două mesaje text, e-mail, ori fax. Iar în cazul în care avionul întârzie mai mult, iar zborul este reprogramat pentru a doua zi, pasagerii trebuie să beneficieze de cazare, dar și de transport până la cazare și la aeroport înapoi, în mod gratuit. Totodată, călătorii pot opta pentru rambursarea costului integral al biletului. Mai mult de atât, pot opta și pentru un zbor de retur la punctul de plecare inițial.

Ce să faci în cazul anulării unui zbor

Anularea se produce când orarul inițial de zbor a fost anulat și sunteți transferat către un alt zbor planificat, când avionul a decolat, dar a fost obligat să se reîntoarcă pe aeroportul de plecare și ați fost transferat către alt zbor sau atunci când avionul aterizează pe un aeroport care nu este destinația finală indicată pe bilet.

Dacă zborul este anulat, aveți dreptul de a alege între rambursare, redirecționare sau revenirea la locul de plecare. De asemenea, aveți dreptul la asistență în aeroport. Adică, exact ca și în cazul zborurilor întârziate, evți drpetul la răcoritoare, o masă caldă, cazare și transport. Totodată, aveți dreptul la despăgubiri dacă ați fost informat/ă în privința anulării cu mai puțin de 14 zile înainte de data planificată a zborului. Compania aeriană are obligația de a dovedi dacă și când v-a informat personal în acest sens. Dacă nu o poate face, puteți contacta autoritatea națională pentru a primi asistență.

Conform regulamentului menționat anterior, puteți solicita despăgubiri de 250 de euro pentru orice zbor de 1.500 de kilometri sau mai puțin. De asemenea, pot fi solicitate despăgubiri de 400 de euro pentru u toate zborurile în interiorul UE de peste 1.500 km și pentru toate celelalte zboruri cuprinse între 1.500 și 3 500 km. Cea mai mare despăgubire poate ajunge și până la suma de 600 de euro.

Totuși, operatorul nu trebuie să plătească despăgubiri dacă poate dovedi că anularea este cauzată de circumstanțe extraordinare, care nu ar fi putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile. Compania aeriană trebuie să dovedească acest lucru furnizând, de exemplu, extrase din jurnalele de bord sau rapoarte referitoare la incidente. Compania trebuie să ofere aceste dovezi organismului național competent, precum și pasagerilor vizați, în conformitate cu dispozițiile naționale privind accesul la documente, potrivit reglementărilor Uniunii Europene.

L.P.

Sursă foto: https://depositphotos.com

Post-ul Ce soluții au călătorii cărora li s-a anulat zborul. Pot primi despăgubiri de până la 600 de euro apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Această știre este preluată.
Sursa acestei stiri: Ce soluții au călătorii cărora li s-a anulat zborul. Pot primi despăgubiri de până la 600 de euro
Autor: redactia

S-ar putea să-ți placă