Prima pagină » Dispozitivul de urmărire Samsung Galaxy SmartTag 2 va debuta oficial în octombrie

Dispozitivul de urmărire Samsung Galaxy SmartTag 2 va debuta oficial în octombrie

de Roboțelul @ iDOR.info
dispozitivul-de-urmarire-samsung-galaxy-smarttag-2-va-debuta-oficial-in-octombrie

La începutul acestei luni dispozitivul de urmărire Galaxy SmartTag 2 apărea în fotografii reale. Pe atunci primea certificarea FCC și aflam primele detalii cu privire la acest tracker succesor pentru Galaxy SmartTag. Ei bine, azi apare în randări noi și aflăm chiar o perioadă de lansare pentru acesta. Mai jos avem detalii.

Conform retailerului MobileFun din UK, compania va anunța acest nou dispozitiv de urmărire în luna octombrie a acestui an. Au apărut deja randări cu iz oficial care prezintă tracker-ul pe alb sau negru. Se pare că noul model va suporta tehnologie UWB, astfel că șansele lansării unei variante „Plus” sunt destul de mici. În prezent sunt două varianta SmartTag și doar cea „Plus” beneficiază de conectivitate UWB.

Dacă zvonurile sunt corecte Samsung colaborează cu Google, iar Galaxy SmartTag 2 va funcționa cu orice smartphone / dispozitiv Android, fiind afișat în Find My Device. Noul Galaxy SmartTag 2 are formă ovală, iar el aduce un inel de dimensiuni mai mari pentru a fi prins ușor de obiecte. Din păcate, nu avem dimensiunile exacte ale acestuia. 

Interesant că pe site-ul celor de la MobileFun device-ul poate fi precomandat deja, iar prețul său este de 42.99 de lire.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Dispozitivul de urmărire Samsung Galaxy SmartTag 2 va debuta oficial în octombrie

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google