Prima pagină » INTERVIU. Culturismul și fitnessul văzut prin ochii unui sportiv mureșean de 49 de ani, vicecampion național

INTERVIU. Culturismul și fitnessul văzut prin ochii unui sportiv mureșean de 49 de ani, vicecampion național

de redactia
interviu.-culturismul-si-fitnessul-vazut-prin-ochii-unui-sportiv-muresean-de-49-de-ani,-vicecampion-national

Sportul este un domeniu pe care majoritatea dintre noi îl practicăm, însă unii o fac de plăcere, iar alții o fac deja la un nivel avansat, chiar competițional.

Eugen Canceroschi practică sportul încă de când era copil, iar acum, la vârsta de 49 de ani, este un exemplu pentru toți tinerii și este dovada vie că se poate face sport și chiar performață la orice vârstă. Născut în Târgu Mureș, Eugen a cochetat cu mai multe ramuri sportive de-a lungul timpului, însă culturismul pare să fie pasiunea sa cea mai mare.

Reporter: Ce sport practicați acum și de cât timp?

Eugen Canceroschi: Practic culturism si fitness și particip la categoria concursului Men’s Physique, iar această disciplină a fost oficial lansată în 2012 de către International Fitness and Bodybuilding Federation. Sportivii concurează pe scenă în pantaloni până la nivelul genunchilor. Prima dată am participat la concurs în anul 2021 la Campionatul Național de la Sibiu unde am obținut locul 2. La sală și la antrenamente merg din anii liceului, cu mici pauze din cauza unor evenimente care au apărut pe parcursul vieții.

Rep.: Cu ce alt sport ați mai cochetat în trecut, pe lângă culturism?

E.C.: În copilărie și în adolescență am practicat fotbalul la clubul Elecromures, cu domnul antrenor Feri Bacsi, un om deosebit. Acum când mă gândesc în urmă, eu nu eram bun, dar tot timpul mă încuraja și îmi dădea încredere. După 1989, din păcate clubul a dispărut ușor ușor. Chiar dacă clubul Electromures era în topul cluburilor cu cele mai multe secții de sport din Romania. După anii 90 am început să merg la sala de forță la UMF și apoi la BB Lacta, o altă sală. La un moment dat, prin 2013 m-am cam săturat de sală și datorită conjuncturii și a prietenilor, am început să pedalez. A urmat o perioadă până în 2021, în care am participat la mai multe concursuri de tip triathlon, duathlon și alergare semimaraton. Un sport deosebit de frumos și cu oameni minunați.

Rep.: La ce competiții ați participat de-a lungul timpului?

E.C.: La fotbal când eram copil, dar doar la competitiile zonale. Am mai participat la Triathlon, bicilcleta-alergare de mai multe ori, dar în majoritatea cazurilor scopul era sa fiu finisher. Am participat și la competiții de Culturism si Fitness, iar din 2021 particip la Campionatul Național și la Cupa Romaniei.

„La Campionatul Național din 2021 m-am clasat pe locul 2”

Rep.: Care au fost cele mai importante premii câștigate de-a lungul timpului?

E.C.: La Cupa Romaniei din 2023 am obținut locul 2. La Cupa Romaniei din 2022 m-am clasat pe locul 3, iar la Campionat Național 2022 am fost pe locul 3. Am participat și la Campionatul Național din 2021, unde m-am clasat pe locul 2.

Rep.: Care este cea mai importantă calitate pe care trebuie să o aibă un sportiv pentru a face performanță?

E.C.: Eu cred că pentru a face performanță trebuie să ai mai multe calități care ar trebui să aibă legătură între ele, precum organizarea, disciplina, punctualitatea și ambiția.

Rep.: Ce vis măreț aveți pe plan sportiv?

E.C.: Tot ce îmi doresc pe plan sportiv este să fiu sănătos și să pot practica sport toată viața și mai ales, să pot influența sau determina copiii si adulții că se poate face sport la orice vârstă.

Rep.: Cât de des vă antrenați?

E.C.: Mă antrenez de cinci ori pe săptămână, dar mai țin și antrenamente de grup pentru fitness de mai multe ori pe săptămână. Ideea este să fac mișcare și sport aproape zilnic.

Rep.: Pentru ce competiție sau concurs vă pregătiți acum?

E.C.: Acum mă pregătesc pentru Campionatul Național de Culturism și Fitness care se va desfășura la Sibiu în perioada 29 august – 3 septembrie.

A consemnat Diana CĂRBUREAN

Post-ul INTERVIU. Culturismul și fitnessul văzut prin ochii unui sportiv mureșean de 49 de ani, vicecampion național apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: INTERVIU. Culturismul și fitnessul văzut prin ochii unui sportiv mureșean de 49 de ani, vicecampion național

Autor/editor: redactia

Redacția: Redacția @ Zi-de-Zi

S-ar putea să-ți placă