Prima pagină » La despărțirea de prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă: Toți suntem nemuritori, dar trebuie să murim mai întâi

La despărțirea de prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă: Toți suntem nemuritori, dar trebuie să murim mai întâi

de redactia
la-despartirea-de-prof-univ-dr.-tiberiu-bataga:-toti-suntem-nemuritori,-dar-trebuie-sa-murim-mai-intai

Sute de prieteni, foști colegi și colaboratori din domeniul sănătății, învățământului și administrației publice, l-au condus luni, 21 august, pe ultimul drum, la Biserica de Lemn din Târgu Mureș, pe profesorul universitar doctor Tiberiu Bățagă.

Reputatul profesor și medic ortoped-traumatolog s-a stins din viață în noaptea de vineri spre sâmbătă, la vârsta de 63 de ani, lăsând în urma sa tristețe și un gol imens, ireparabil, atât pentru familie și prieteni, cât și pentru medicina mureșeană, națională și chiar mondială.

Medic de șase stele

Pe plan medical, prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă a studiat Medicina Generală la Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș (1980-1986), obținând titlul de Medic specialist (1994) și Medic primar (1998) în specialitatea Ortopedie-Traumatologie, competență în chirurgie astroscopică. În 1998, prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă a obținut titlul de Doctor la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București, ca urmare a susținerii tezei de doctorat cu tema ”Studiul clinic și radiologic al restructurării osoase în osteoporoză”, iar în anul 2005 a absolvit un masterat în Management Sanitar la Universitatea ”Petru Maior” Târgu Mureș.

A fost primul ortoped din România care a fost acceptat, în aprilie 2023, ca membru al Comitetului pentru artroplastia de genunchi ISAKOS, cea mai reputată societate de chirurgie și artroscopie a genunchiului din lume. Valoarea prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă a fost recunoscută și de către ESSKA (Societatea Europeană pentru Traumatologie Sportivă, Chirurgia Genunchiului şi Artroscopie) şi ICRS (Societatea Internaţională pentru Regenerarea Cartilajelor şi Prezervarea Articulaţiilor), municipiul Târgu Mureș găzduind în acest sens cursuri organizate sub egida celor două societăți de renume mondial. Totodată, prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă a fost și președintele Societății Române de Ortopedie și Traumatologie și șef al Clinicii de Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

”A fost un medic de șase stele” cum inspirat a spus, la un moment dat, unul dintre preoții care au oficiat slujba înmormântării.

Profesor și mentor

În paralel cu activitatea medicală, prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă a fost unul dintre cei mai valoroși și apreciați profesori ai principalei universități mureșene, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu Mureș și unul dintre pilonii filialei UMFST din Hamburg, Germania – UMCH.

A fost mentor pentru numeroase generații de studenți și medici care astăzi își desfășoară activitatea în județul Mureș, în țară dar și peste hotare.

Politician atipic

Discret în privința activității sale politice, prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă a acceptat și și-a asumat calitatea de consilier județean din partea Partidului Social Democrat Mureș nicidecum pentru a bifa o nouă funcție, ci pentru a-și aduce contribuția, prin plusvaloarea asigurată de cunoștințele sale și de dorința de a face, la dezvoltarea unor proiecte pentru Sănătatea mureșeană.

În plan politic, prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă a fost un politician atipic, în sensul în care în activitatea sa de consilier județean începută în anul 2020 nu a fost niciodată un promotor al dezbinării, scandalurilor și promisiunilor deșarte. Atunci când lua cuvântul în plenul Consiliului Județean Mureș, și o făcea doar când era cazul, nu de dragul spectacolului, prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă încerca în permanență să-i aducă pe toți consilierii județeni la un numitor comun, pentru succesul unor proiecte importante pentru județul Mureș. A fost un politician pacifist, preocupat nu de interese obscure, de grup, ci doar de binele colectivității pe care o reprezenta.

Un OM extraordinar

Nu în ultimul rând, prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă rămâne în memoria celor care l-au cunoscut, familie, prieteni, pacienți, colegi, colaboratori și studenți, ca un OM extraordinar aflat la apogeul profesional, care mai avea foarte, foarte multe lucruri bune de făcut…

Procesiunea de la finalul slujbei de la Bisierica de Lemn din Târgu Mureș a fost precedată de vorbele unui preot care l-a parafrazat inspirat pe filosoful și scriitorul Mircea Eliade: ”Toți suntem nemuritori, dar trebuie să murim mai întâi…”

Text: Alex TOTH

Foto: Alin PETRE

Post-ul La despărțirea de prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă: ”Toți suntem nemuritori, dar trebuie să murim mai întâi…” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: La despărțirea de prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă: Toți suntem nemuritori, dar trebuie să murim mai întâi

Autor/editor: redactia

Redacția: Redacția @ Zi-de-Zi

S-ar putea să-ți placă