Prima pagină » Samsung Galaxy Z Fold5 review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)

Samsung Galaxy Z Fold5 review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)

de Roboțelul @ iDOR.info
samsung-galaxy-z-fold5-review-detaliat-in-limba-romana-(evaluare-mobilissimo)

OS, UI & Apps Samsung Galaxy Z Fold5

Software

Samsung Galaxy Z Fold5 a venit preinstalat cu OneUI 5.1.1, release care include la pachet o serie de noi funcționalități gândite pentru pliabile. Este bazat pe Android 13 și diferențele nu sunt majore dacă le comparăm cu release-ul de anul trecut și cu Fold4, întreaga experiență fiind adaptată pentru utilizarea pe un ecran de mari dimensiuni, cu multitasking în minte.

Video-review Samsung Galaxy Z Fold5, secțiunea OS, UI & APPS

Avem ca noutăți controlul îmbunătățit pentru panoul Flex Mode astfel că primim acces mai facil la Multi Windows, Touchpad, setările Screen Capture și alte mici detalii pe care le descoperi odată cu utilizarea. Apare și o nouă bară media care include buton fast-forward și rewind.

Galerie capturi de ecran Galaxy Z Fold5:

Pe listă se află și noi tool-uri precum aplicații ce pot fi plasate în colțul display-ului sau ascunse, iar acum avem abilitatea de a trece între ferestre pop-up și multi-window folosind noi gesturi și noi opțiuni de afișaj. De asemenea, cu One UI 5.1.1 pe Samsung Galaxy Z Fold5 te vei bucura de implementarea drag-and-drop în alte aplicații, numită de Samsung „Two-handed drag and drop”.

Pe Galaxy Z Fold5 poți avea 3 aplicații deschise în split screen, ferestre plutitoare, poți alege ce aplicații să continue pe ecranul secundar la închiderea clapetei. Acel Flex Mode mai sus amintit mai permite în unele scenarii/aplicații transformarea în trackpad pentru un cursor de mouse, transformând Fold5 într-un mini laptop.

Ai și Dex Mode, plus toate funcțiile de customizare, personalizare și securizare a device-ului deja cunoscute în universul Samsung. Nu lipsește RAM Plus cu până la 8 GB pe care îi poți adăuga, multe setări pentru protejarea bateriei și pentru accesibilitate. 

Plusuri și minusuri Samsung Galaxy Z Fold5

Părți pozitive
  • – design premium, fără gol între părțile de ecran
  • – display-uri de calitate, mai luminoase
  • – performanță de top
  • – boost binevenit la playback video
  • – captură foto de flagship, inclusiv pe timp de noapte
  • – as la productivitate, noi funcții de multitasking
  • – suport S Pen
Părți negative
  • – încărcare lentă
  • – upgrade-uri minore la cameră
  • – pliul încă vizibil și o cameră sub ecran notabilă
  • – nu ar fi stricat un upgrade la 5000 mAh
  • – fără schimbări vizuale mari, ușor de confundat cu Fold4

Concluzii Samsung Galaxy Z Fold5

Samsung Galaxy Z Fold5 reprezintă o rețetă clasică de facelift și actualizare de generație, acolo unde principala noutate este marcată de către procesor în timp ce restul componentelor fie au parte de mici modificări și optimizări, sau rămân aceleași de pe modelul anterior. Fold5 a sosit cu procesorul Snapdragon 8 Gen2 la bord, soluție care pe lângă performanța de top asociată a adus și beneficii precum playback-ul video îmbunătățit și extra funcționalități pentru cameră și eficiență energetică.

Display-urile deși au rămas la aceeași diagonală, sunt acum și mai luminoase, iar cel pliabil are muchii o idee mai înguste care se datorează noului tip de balama. Cei interesați mai mult de partea estetică vor descoperi un smartphone pliabil familiar, ușor de confundat cu Fold4, asta până când îl vei vedea închis și descoperi că acel gol dintre cele două segmente de ecran a dispărut. Acest lucru chiar a atras atenția unui pasionat în metrou care m-a întrebat „e cumva Fold5?”. Totodată el a fost curios să afle dacă ecranul de la exterior s-a schimbat, sperând că poate de această dată va fi mai lat și mai ușor de utilizat, fiind una dintre dorințele sale care l-ar face să treacă de la Fold3 pe care îl avea la purtător.

Pentru moment nu vorbim despre asemenea schimbări majore, Galaxy Z Fold5 fiind o rețetă îmbunătățită, mai bine condimentată și cu îmbunătățiri la capitole care contează. Prețul de la lansare a rămas piperat, dar ofertele nu întârzie să apară. 

Mobilissimo

Note Samsung Galaxy Z Fold5

  • Design9/10
  • Display9,9/10
  • Hardware9,8/10
  • Baterie8,9/10
  • Connectivitate9,5/10
  • Multimedia9/10
  • Cameră9,2/10
  • Benchmark-uri9,7/10
  • Temperatură9,8/10
  • OS, UI & Apps10/10
  • Preț7,5/10
  • Total9,30/10

Disponibilitate Samsung Galaxy Z Fold5

Prețuri actualizate




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Samsung Galaxy Z Fold5 review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă