Prima pagină » Schimbare la înmatricularea mașinilor în România

Schimbare la înmatricularea mașinilor în România

de Punctul
schimbare-la-inmatricularea-masinilor-in-romania

Executivul a adoptat, joi, o ordonanţă care modifică şi completează ordonanţa de urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Actul normativ introduce posibilitatea proprietarilor care nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România să solicite înmatricularea temporară a autovehiculelor şi remorcilor care urmează a fi scoase din ţara noastră în vederea înmatriculării în alt stat, la oricare autoritate competentă din România să realizeze operaţiuni de înmatriculare, potrivit News.ro.

Potrivit comunicatului de presă al Executivului ordonanţa prevede modificări precum:

– Stabilirea posibilităţii proprietarilor care nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România de a solicita înmatricularea temporară a autovehiculelor şi remorcilor ce urmează a fi scoase din România în vederea înmatriculării în alt stat, la oricare autoritate competentă din România să realizeze operaţiuni de înmatriculare;

– Introducerea posibilităţii pentru titularii unor permise de conducere străine care solicită preschimbarea acestora cu documente similare româneşti, dar care nu îndeplinesc condiţiile impuse de reglementările în vigoare, de a obţine permisul de conducere, în urma susţinerii examenului în România constând în proba teoretică şi practică, fără a efectua pregătirea în cadrul unei şcoli de conducători auto.

Schimbare la înmatricularea mașinilor în România at

Această știre este preluată.
Sursa acestei stiri: Schimbare la înmatricularea mașinilor în România
Autor: Punctul

S-ar putea să-ți placă