Prima pagină » Un aeroport din SUA va avea 338 de hectare de panouri fotovoltaice, amplasate pe terenul nefolosit dintre piste, dar şi o centrală de stocare a electricităţii | PiataAuto.md – Site-ul lumii auto din Moldova

Un aeroport din SUA va avea 338 de hectare de panouri fotovoltaice, amplasate pe terenul nefolosit dintre piste, dar şi o centrală de stocare a electricităţii | PiataAuto.md – Site-ul lumii auto din Moldova

de Roboțelul @ iDOR.info
un-aeroport-din-sua-va-avea-338-de-hectare-de-panouri-fotovoltaice,-amplasate-pe-terenul-nefolosit-dintre-piste,-dar-si-o-centrala-de-stocare-a-electricitatii-|-piataauto.md-–-site-ul-lumii-auto-din-moldova

Aeroportul Dulles din Virginia, SUA, este pe cale de a deveni aeroportul cu cele mai mari capacităţi de producţie a energiei regenerabile, după ce acum două zile a fost inaugurat oficial startul construcţiei unui parc fotovoltaic imens, întins pe 338 de hectare, pe terenul nefolosit dintre pistele aeroportului şi cel de pe perimetru. Mai mult ca atât, aeroportul va avea şi o centrală de stocare a electricităţii, pentru a putea face uz mai inteligent de electricitate generată de la soare ziua, livrând energia stocată în reţea atunci când în reţea sunt orele de maximă solicitare.

Astfel, pe terenul aeroportului vor fi instalate 200.000 panouri solare, care vor asigura o putere instalată de 100 MW. Electricitatea generată de panouri nu va alimenta direct aeroportul, din cauza intermitenţelor şi a cerinţelor de securitate în aviaţie, dar va fi livrată în reţeaua electrică din regiune, prin distribuitorul Dominion Energy Virginia, distribuitor care alimentează şi aeroportul cu energie, de fapt, doar că energia se va întoarce la aeroport prin reţelele obişnuite, trecând prin toate procesele de stabilizare la scară mare.

Centrala de stocare a electricităţii are o capacitate de stocare încă neanunţată, dar atunci când livrează energie în reţea, puterea acesteia e de 50 MW.

Întregul parc fotovoltaic şi centrala de stocare va fi construit şi dirijat ulterior de acelaşi distribuitor de electricitate Dominion Energy, iar în loc să plătească o taxă de arendare a terenului către aeroportul Dulles, aceştia au convenit că vor livra aeroportului 18 de autobuze electrice şi 50 de vehicule de asistenţă la sol, tot electrice, pentru necesităţile operaţionale ale aeroportului.

De asemenea, cei de la Dominion Energy vor acoperi două zone de parcări ale aeroportului cu construcţii cu panouri fotovoltaice, care vor însuma 1 MW de putere, pentru ca electricitatea generată de acestea să poată alimenta vehiculele electrice noi ale aeroportului.

Construcţia tuturor elementelor din acest proiect e aşteptată să fie finalizată în 2026, iar acest proiect se vrea a fi un exemplu de folosire eficientă e terenurilor vaste, ce stau în prezent neproductive pe aeroporturile din întreaga lume. În contextul în care ştim deja că primul avion electric va efectua prima cursă cu pasageri în 2028, s-ar putea ca perspectiva panourilor solare amplasate la aeroporturi să ia o amploare uriaşă în viitor.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Un aeroport din SUA va avea 338 de hectare de panouri fotovoltaice, amplasate pe terenul nefolosit dintre piste, dar şi o centrală de stocare a electricităţii | PiataAuto.md – Site-ul lumii auto din Moldova

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google