Prima pagină » Florin Călinescu joacă într-o comedie de 600.000 de euro, cu Laura Cosoi, Adela Popescu și Adelina Pestrițu. Ce spune Petre Năstase despre Radu Vâlcan EXCLUSIV

Florin Călinescu joacă într-o comedie de 600.000 de euro, cu Laura Cosoi, Adela Popescu și Adelina Pestrițu. Ce spune Petre Năstase despre Radu Vâlcan EXCLUSIV

de Roboțelul @ iDOR.info
florin-calinescu-joaca-intr-o-comedie-de-600000-de-euro,-cu-laura-cosoi,-adela-popescu-si-adelina-pestritu.-ce-spune-petre-nastase-despre-radu-valcan-exclusiv

Regizorul Petre Năstase a reușit performanța de a reuni, pe afișul noului său film, ”Retreat Vama Veche”, cei mai îndrăgiți actori, dar și influencerițe de top, printre ele aflându-se și Adelina Pestrițu. Petre Năstase ne-a vorbit, exclusiv pentru Playtech Știri, despre rolul pe care îl va interpreta inegalabilul Florin Călinescu. Ne-a mai dezvăluit și la ce sumă se ridică bugetul comediei.

Distribuție de cinci stele în noua comedie românească. Iată cine joacă!

Petre Năstase lucrează de zor la finalizarea noului său film, ”Retreat Vama Veche”, o comedie de zile mari, în care îi veți vedea pe Laura Cosoi, Jorge, Adelina Pestrițu, Adela Popescu, Radu Vâlcan, dar și pe veteranul Florin Călinescu.
Am aflat și ce rol va interpreta Florin Călinescu, celebrul om de televiziune, fostă vedetă Pro TV. El va fi sarea și piperul noii producții cinematografice, a cărei premieră va avea loc la începutul anului viitor:

”Avem foarte mulți actori talentați, în acest film, îl avem și pe Florin Călinescu, e Guest Star, face un rol de milioane.

El interpretează rolul preotul surd, din Vama Veche. Nu aude, i-am pus și aparat auditiv. L-am îmbrăcat în preot, este genial. Tare m-am bucurat că a acceptat să facă parte din distribuție, el are un palmares bogat în cinematografie. Este foarte bun și în comedii, l-am văzut și în serialul de televiziune ”Tanti Florica”.

Noua comedie este un film realizat cu multă muncă, cu mult efort. Ne-a costat peste 600.000 de euro. Mult peste. De fapt, cam atât costă o producție cinematografică, în prezent, nu este vreun buget foarte mare”.

Adela Popescu și soțul ei, din nou împreună, la filmări. ”Radu Vâlcan a fost o mare surpriză pentru mine”

Petre Năstase i-a readus în aceeași distribuție și pe soții Adela Popescu și Radu Vâlcan, gazda emisiunii ”Insula iubirii”, de la Antena 1. Cei doi au mai jucat împreună în 2010, în telenovela ”Iubire și onoare”, de la ACASĂ TV:

”Vă spun sincer, Radu Vâlcan a fost pentru mine o mare surpriză, ca actor, este foarte talentat, a fost o plăcere să filmăm împreună. L-am mai văzut în niște telenovele de la Acasă TV”, ne-a mai spus regizorul Petre Năstase, pentru Playtech Știri.

Adela Popescu a și relatat, pe conturile sociale, despre atmosfera relaxantă, de la filmări:

”Vă spun sincer, îmi făceam griji că „nu am mai râs demult cum râdeam pe vremuri”. Și ne întrebăm toți, de ce?! „Eee, avem alte griji acum!” sau „Nu mai ai aceeași disponibilitate, nene” sau „Așa e de la o vârstă, nu prea mai râzi cu tot sufletul”.

După filmările astea, gata, nu mai sunt îngrijorată! Am râs… cum râdeam pe vremuri. Cu lacrimi, cu bătut din picior, cu tăvălit pe jos. Așa că, gata, eu m-am liniștit! Tu când ai râs cu lacrimi, ultima dată, și cu cine? Ne-am început ziua la 3.30. Nu, nu facem nici yoga și nici bere nu bem, filmăm frumusețe de răsărit cu izmenele pe noi și trei perechi de ciorapi”.

Adelina Pestrițu, surprinsă de rolul primit: ”M-a ajutat să-mi testez limitele”

Și Adelina Pestrițu, influenceriță de top, a primit un rol în comedia care se anunță de mare succes. A fost încântată de noua ipostază, cea de actriță, dovadă stând și mesajul postat, ulterior, pe conturile sociale:

”Mă știți cât de mult îmi place să muncesc și să mă implic în proiecte de amploare. Cea mai recentă propunere pe care am primit-o a fost un rol în lungmetrajul @retreat_vamaveche

Știu, nu sunt actriță și nici nu voi pretinde asta, însă recunosc că această super oportunitate m-a ajutat să-mi testez limitele. Mă mândresc să joc alături de actori mari, de la care am multe de învățat”.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Florin Călinescu joacă într-o comedie de 600.000 de euro, cu Laura Cosoi, Adela Popescu și Adelina Pestrițu. Ce spune Petre Năstase despre Radu Vâlcan EXCLUSIV

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă