Prima pagină » INTERVIU cu Teodora Țogorean: Cântecul e alinare pentru suflet! Vi-l dăruiesc cu mare drag!

INTERVIU cu Teodora Țogorean: Cântecul e alinare pentru suflet! Vi-l dăruiesc cu mare drag!

de redactia
interviu-cu-teodora-togorean:-cantecul-e-alinare-pentru-suflet!-vi-l-daruiesc-cu-mare-drag!

Teodora Țogorean este o tânără liceană devotată muzicii și portului popular, avându-i constant în inimă pe cei doi îndrumători ai săi, atât în viață, cât și în sfera artistică, pe părinții săi, Teodor și Narcisa Țogorean. Deținând un întreg arsenal de premii și un amalgam impresionant de participări la spectacole, Teodora mi-a povestit despre multitudinea sa de realizări pe plan artistic, despre munca din spatele carierei sale de cântăreață și despre planurile sale de viitor.

Teodora s-a născut în data de 25 martie 2006, într-o zi de mare sărbătoare creștinească, anume „Buna Vestire”, numele său traducându-se ca „Darul lui Dumnezeu” și se află încă de la vârsta de 3 ani pe scenă, împărtășind cu publicul pasiunea și talentul său. În prezent este eleva Colegiului Național „Alexandru Papiu-Ilarian” din Târgu Mureș, clasa a XI-a la specializarea Științe ale Naturii, biologie-chimie, intensiv engleză.

Reporter: Spune-mi câte ceva despre tine.

Teodora Țogorean: Sunt o persoană foarte deschisă, plină de energie, o persoană care iubește copiii foarte mult. Iubesc să cânt – fac asta cu foarte mare dăruire. Îmi place să fiu înconjurată de lume, să îi fac fericiți, să văd că se simt bine în jurul meu.

Rep.: Am înțeles că ai fost Miss ”Papiu”…

T.Ț.: Da, am fost Miss în 2021. A fost una dintre cele mai frumoase experiențe ale mele.Având în vedere faptul că eram în perioada de pandemie, a fost foarte greu, dar a fost o experiență foarte frumoasă. La început nu am vrut să particip, am considerat că va fi foarte multă muncă, multe repetiții și fiind în primul an de liceu, poate avea să fie prea mult dintr-odată, dar prietenele mele m-au convins să particip. Acum trebuie să le mulțumesc, atât lor cât și doamnei diriginte Pogăcean Daniela pentru că m-au susținut și au avut încredere în mine. Am cântat, am dansat, am recitat – au fost mai multe probe prin care am reușit să-mi scot în evidență talentele.

Rep.: De când cânți?

T.Ț.: Prima mea apariție a fost pe scena Ansamblului Artistic Profesionist „Mureșul”, la vârsta de 3 ani, la lansarea unui album de folclor al nașei mele, Dorina Oprea. Acolo am cântat pentru prima dată cu părinții mei pe scenă; aveam un microfon fără fir, și îl tot puneam în fața oamenilor să cânte pentru că așa vedeam la televizor. Îmi place să văd oamenii fericiți, să fiu pe scenă, să transmit din emoțiile mele publicului. E un sentiment aparte. Iubesc florile și aplauzele. De asemenea, am cântat de mică în corul Bisericii de Piatră din Târgu Mureș împreună cu părinții mei, unde a slujit nașul meu de botez, părintele Valentin Berbecar. Tatăl meu a cântat la strana bisericii de când era în liceu, iar pe mine de mică m-a învățat răspunsurile la Sfânta Liturghie.

Rep.: Ce premii ai câștigat în toți acești ani?

T.Ț.: La vârsta de 7 ani am participat la primul concurs de muzică populară, „Trandafir de pe răzoare”, la Ploiești, îndrumată de profesorul Marian Someșan de la Palatul Copiilor din Târgu Mureș. Atunci am luat locul I și am fost foarte fericită. Era chiar de ziua mamei mele și i-am făcut această surpriză. Apoi, am fost la un concurs aici, în Târgu Mureș, unde am luat locul II.

Rep.: Ce activități faci în timpul liber?

T.Ț.: În decursul anilor am făcut canto popular la Școala Populară de Arte din Târgu Mureș, în grupul de copii „Doruleț”, sub îndrumarea doamnei profesor Dorina Oprea. Apoi am făcut dansuri populare în Sâncraiul de Mureș, sub îndrumarea coregrafilor Nicu și Valentina Bolog. Apoi, am făcut și dansuri de societate la Palatul Copiilor, sub îndrumarea domnului profesor Marius Belean, dar și ore de pian, tot la Palatul Copiilor. Am făcut și volei, dar foarte puțin. Acum urmez un curs de machiaj – îmi place să știu să-mi fac singură machiajul pentru participarea la evenimentele la care suntem invitați și totoată să le pot machia pe prietenele mele. În timpul liber imi place să înot și să fac sport la sală.

Rep.: Cum ai reușit să jonglezi cu toate aceste activități – cântat, dans, pian, volei – și școala?

T.Ț.: Cele mai multe cursuri le-am urmat în perioada claselor I-IV, atunci aveam mai mult timp liber. Doamna învățătoare Viorica Rusu m-a susținut foarte mult în toate activitățile și m-a încurajat să cânt atât muzică populară cât și pricesne. Din clasa a V-a am fost elevă la Colegiul Național ”Alexandru Papiu Ilarian” și am avut foare mult de învățat, motiv pentru care m-am axat mai mult pe școală și mai puțin pe activitățile extrașcolare, însă nu am renunțat nici o clipă la cântat.

Rep.: Care a fost aportul, implicarea părinților tăi în acest parcurs?

T.Ț.: Părinții mei m-au ajutat 100%. Au fost acolo din toate punctele de vedere, pentru că ei m-au îndrumat încă de la bun început; cu ei am urcat pe scenă pentru prima dată. Apoi, nu i-am mai lăsat să meargă singuri la spectacole, am continuat să mergem împreună, într-un trio. Am avut marea ocazie să cânt cu orchestra profesionistă a Ansamblului ”Mureșul”. La fel, mama mea m-a ajutat foarte mult cu școala, în primul rând. Este o persoană foarte inteligentă și, mai ales pentru examenul din clasa a VIII-a. A reluat toate lecțiile cu mine, începând din clasa a V-a și m-a ajutat foarte mult atât pe acest plan, cât și pe plan artistic: mă critică și-mi spune ce am de făcut, ce e bine și ce nu e bine, iar eu o ascult. Mă bucur foarte tare că am așa părinți care sunt mereu alături de mine și mă susțin. Normal, și bunicii, toată familia m-a susținut și sunt foarte mândri de mine, mai ales când mă văd la televizor. E un sentiment foarte drăguț. Fratele meu, Doru Țogorean, inspector al ISCTR Târgu Mureș, mă încurajează în tot ceea ce fac, ține foarte mult la mine – și eu la el . Vreau să mulțumesc pe această cale domnului maestru dirijor al Ansamblului Artistic Profesionist ”Mureșul”, Zoli Bambo, cel care mă susține, mă îndrumă, îmi spune tot timpul ce ar trebui să îmbunătățesc pentru a performa. Totodată, vreau să-i mulțumesc domnului director Barabási Attila-Csaba pentru susținere și încredere.

Rep.: Ai participat vara aceasta la spectacole?

T.Ț: Am avut o vară plină de spectacole la Suseni, Bărdești, Șăulia, Monor, Sovata, Pogăceaua, Reghin, Năsăud, în localitatea Botez, comuna Ațintiș. Cel mai mare spectacol la care am participat alături de părinții mei și Ansamblul „Mureșul” a fost Festivalul Inimilor de la Timișoara, un festival internațional. A fost o experiență aparte. Anul trecut am participat la emisiunea „Tezaur Folcloric”, realizată de doamna Gheorghița Nicolae, la Televiziunea Română TVR1. A fost o experiență minunată și uimitoare, aici în Târgu Mureș. Am cântat și la Balul Însuraților în Reghin, unde au fost peste 600 de persoane îmbrăcate în costume populare. Să vezi atâția oameni în costume populare, oameni fericiți, a fost minunat. Anul acesta am făcut primele înregistrări de muzică populară la un studio din Cluj-Napoca și pregătim o surpriză frumoasă pentru toți iubitorii de folclor autentic.

Rep.: Câte costume populare ai?

T.Ț.: Sincer, nu știu, dar foarte multe, nu le-am numărat niciodată. Mama mea vrea să facă un muzeu cu costume și obiecte vechi pe care le-a adunat de-a lungul anilor.

Rep.: Ce părere au colegii tăi de liceu de faptul că ești o cântăreață de muzică populară?

T.Ț.: Suntem o clasă foarte unită. Am niște prieteni care mă susțin foarte mult și vin la spectacolele mele. Am avut ocazia și onoarea să particip la evenimentele liceului unde sunt foarte apreciată de doamna director Cristina Someșan și de către profesori.

Rep.: Mai ai emoții după atâția ani pe scenă?

T.Ț.: Pot să spun că atunci când urc pe scenă, mai ales când sunt cu părinții las emoțiile în seama lor. Sunt doar eu și publicul – totul e lăsat în spatele scenei. E normal să ai puține emoții, pentru că, dacă nu ai, nu transmiți, dar încerc să le ascund și sper că și reușesc. Mulțumesc din suflet publicului minunat care mă apreciază și mă susține.

A consemnat Alexandra BORDAȘ

Post-ul INTERVIU cu Teodora Țogorean: „Cântecul e alinare pentru suflet! Vi-l dăruiesc cu mare drag!” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: INTERVIU cu Teodora Țogorean: Cântecul e alinare pentru suflet! Vi-l dăruiesc cu mare drag!

Autor/editor: redactia

Redacția: Redacția @ Zi-de-Zi

S-ar putea să-ți placă

Connection Information

To perform the requested action, WordPress needs to access your web server. Please enter your FTP credentials to proceed. If you do not remember your credentials, you should contact your web host.

Connection Type