Prima pagină » Loredana Groza explică gestul făcut pe scena Festivalului Mamaia, când a îngenuncheat în fața lui Horia Moculescu. Mi s-a părut prea puțin

Loredana Groza explică gestul făcut pe scena Festivalului Mamaia, când a îngenuncheat în fața lui Horia Moculescu. Mi s-a părut prea puțin

de Roboțelul @ iDOR.info
loredana-groza-explica-gestul-facut-pe-scena-festivalului-mamaia,-cand-a-ingenuncheat-in-fata-lui-horia-moculescu.-mi-s-a-parut-prea-putin

Într-adevăr, am trăit o emoţie extraordinară la revenirea pe scena festivalului care m-a propulsat în muzica românească. Aveam doar 16 ani atunci când am câştigat marele premiu, trofeul la secţiunea Interpretare, cu două cântece în primă audiţie: Marius Ţeicu / Eugen Rotaru – Mă întreb ce să fac şi Dan Beizadea / Angel Grigoriu, Romeo Iorgulescu – Despre dragoste.

În această vară, am fost invitată să cânt la Mamaia şi în recital, dar şi alături de orchestra condusă de dirijorul Daniel Jinga, cele două cântece cu care am câştigat la Mamaia două trofee, unul la Interpretare, la 16 ani, şi unul după Revoluţie, în 1993, cu Ce va fi cu iubirea mea, compus tot de Marius Ţeicu, pe versurile lui Eugen Rotaru.

loredana-groza-horia-moculescu96114300Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

După ce am cântat alături de orchestră, am susţinut şi recitalul meu tot în seara de gală, unde am avut deosebita onoare şi bucurie de a cânta, pentru prima dată live pe o scenă, alături de Horia Moculescu. Viaţa făcuse cumva să nu am ocazia de a cânta cu Horia. Şi uite că s-a întâmplat acum.

„Să terminăm cu ipocrizia, totul este despre bani!” Zeci de mii de euro pentru analiștii „independenți”, contracte secrete din bani publici

Recomandări

„Să terminăm cu ipocrizia, totul este despre bani!” Zeci de mii de euro pentru analiștii „independenți”, contracte secrete din bani publici

Cum se spune… niciodată nu e prea târziu. Experienţa a fost mai mult decât copleşitoare pentru mine, încă din momentul în care Horia a acceptat invitaţia de a cânta împreună şi mi-a propus cântecul, culmea, nu unul scris de el, ci unul pe care el l-a lansat în anii 60 (o piesă care împlineşte chiar 60 de ani de la lansare), compus de Vasile Veselovski, pe versurile lui Mihai Maximilian – Şi dacă. Ştiam piesa, însă n-o cântasem niciodată.

În seara spectacolului, când Horia a intrat pe scenă, la pian, alături de mine, am pregătit momentul cântând înainte Zăpada palmei tale, un cântec al imensului compozitor Adrian Enescu, de pe primul meu album, Bună seara, iubite!”, a declarat Loredana Groza pentru revista VIVA!

Loredana a ținut să explice că a fost exprem de emoționată și așa a simțit să facă în acel moment, exprimându-și aprecierea pentru unul dintre cei mai renumiți compozitori din România.

„În clipa în care pianul a început să prindă viaţă sub degetele lui Horia, iar vocea lui să se propage în atmosferă, a fost un moment magic, de transfer instantaneu într-o altă dimensiune.

La final, am căzut în genunchi la picioarele lui. Pur şi simplu aşa am simţit. În faţa unui guru al muzicii trebuie doar să îngenunchezi, nimic altceva. Mi s-a părut oricum prea puţin gestul meu. Dar a fost felul meu de a îmi arăta recunoștința, admirația și respectul pe care le am faţă de acest titan al muzicii româneşti!”, a mai continuat artista.

Comoara găsită în Marea Neagră. România va prospera, toate țările din Europa vor depinde de acest produs

Playtech.ro

Comoara găsită în Marea Neagră. România va prospera, toate țările din Europa vor depinde de acest produs

„Mă loveam de obiecte, scăpam obiectele din mână, nu știam să conduc, paralizie...”. Cum se simte Adda după un an de tratament pentru boala Lyme

Viva.ro

„Mă loveam de obiecte, scăpam obiectele din mână, nu știam să conduc, paralizie…”. Cum se simte Adda după un an de tratament pentru boala Lyme

CONVERSE lansează singurul magazin online autorizat din România

PUBLICITATE

CONVERSE lansează singurul magazin online autorizat din România

Filmul de pe Netflix care a înnebunit lumea. Cu peste 15 milioane de vizualizări, a fost pe primul loc în top și în România

FANATIK.RO

Filmul de pe Netflix care a înnebunit lumea. Cu peste 15 milioane de vizualizări, a fost pe primul loc în top și în România

Primele imagini cu teribilul accident din 2 Mai. Victimele lui Vlad Pascu se aflau în afara părții carosabile | FOTO

Știrileprotv.ro

Primele imagini cu teribilul accident din 2 Mai. Victimele lui Vlad Pascu se aflau în afara părții carosabile | FOTO

Surse: Rezultatul necropsiei în cazul tinerei DJ Lalla. Ar fi trecut printr-o despărţire şi fusese internată pentru depresie

Observatornews.ro

Surse: Rezultatul necropsiei în cazul tinerei DJ Lalla. Ar fi trecut printr-o despărţire şi fusese internată pentru depresie

Incident pe stradă între Gigi Becali şi o femeie:

Orangesport.ro

Incident pe stradă între Gigi Becali şi o femeie: „Am auzit de dumneata, dar chiar aşa?!”. Gestul ascuns făcut de finanţatorul FCSB

'Nu mi s-a părut că suntem bineveniți'. Cât costă un sejur în complexul deținut de Andreea Esca. Imagini din interiorul căsuțelor

Unica.ro

‘Nu mi s-a părut că suntem bineveniți’. Cât costă un sejur în complexul deținut de Andreea Esca. Imagini din interiorul căsuțelor

Horoscop 29 septembrie 2023. Balanțele sunt în elementul lor, nerăbdătoare să-și revină la forma de altădată, pe toate planurile

HOROSCOP

Horoscop 29 septembrie 2023. Balanțele sunt în elementul lor, nerăbdătoare să-și revină la forma de altădată, pe toate planurile




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Loredana Groza explică gestul făcut pe scena Festivalului Mamaia, când a îngenuncheat în fața lui Horia Moculescu. Mi s-a părut prea puțin

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă