Prima pagină » Mureșeanul Kádár László, singurul român de la Campionatul Mondial de Darts!

Mureșeanul Kádár László, singurul român de la Campionatul Mondial de Darts!

de redactia
mureseanul-kadar-laszlo,-singurul-roman-de-la-campionatul-mondial-de-darts!

Sportivul mureșean Kádár László (54 de ani) a luat startul duminică, 3 decembrie, la Campionatul Mondial de Darts (WDF), competiție organizată în Lakeside Country Club din Frimley Green, Surrey, Anglia, în perioada 2-10 decembrie.

Singurul reprezentant al României în această competiție care înainte e meci ocupa poziția a 26-a în ierarhia mondială de darts, a fost învins, în Turul 1, la categoria Bărbați, cu scorul de 2-0, de către suedezul Edwin Torbjornsson, și a părăsit astfel competiția.

”Felicitări, László Kádár! Aplauze din tot sufletul pentru că ne-ai făcut să trăim aceste emoții pentru tine și pentru dartsul românesc. A doua participare pentru tine nu a fost așa cum ne-am dorit, însă suntem siguri că te vei întoarce mai puternic la ediția următoare! Mulțumim, Laci! Hai România!”, au transmis reprezentanții Federației Române de Darts, pe pagina de Facebook a principalului for de darts din țara noastră.

(Redacția)

Post-ul Mureșeanul Kádár László, singurul român de la Campionatul Mondial de Darts! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Mureșeanul Kádár László, singurul român de la Campionatul Mondial de Darts!

Autor/editor: redactia

Redacția: Redacția @ Zi-de-Zi

S-ar putea să-ți placă

Connection Information

To perform the requested action, WordPress needs to access your web server. Please enter your FTP credentials to proceed. If you do not remember your credentials, you should contact your web host.

Connection Type