ADATA Elite SE800

ADATA Elite SE880 este unul dintre cele mai mici și mai ușoare SSD-uri portabile pe care le-am testat în 2024, cu un design ergonomic, dimensiuni reduse, rapid în utilizare și cu o garanție suficientă.

Știu că poate pare exagerat, dar când l-am ținut în mână m-am gândit la o brichetă clasică de metal, cum avea unchi-miu în torpedou, la Dacia 1310. Poate a contribuit la asta și culoarea gri, numită oficial Titanium Gray. Deși dimensiunea e aproape aceeași, ADATA Elite SE880 e mult mai ușor, cântărind numai 31 de grame. Și dacă bricheta aia, de pe vremuri, era în întregime din metal, Elite SE880 are extremitățile dintr-un plastic dur.

Prin comparație cu SE800, fratele mai mare și mai apt de tăvăleală, SE880 Elite nu are rating de protecție, rezistența la nisip/praf și apă. Cu toate acestea, construcția cu capete de plastic și un tub din aliaj oferă o rezistență suficientă la șocuri. Pe ambele fețe apar firma și scopul dispozitivului, SSD, iar la unul dintre capete găsești portul USB-C.

Specificații și testare ADATA Elite SE880

Modelul testat are capacitatea de 1TB, dar SSD-ul se mai găsește în variante de 512GB, 2TB și 4TB. Portul USB-C suportă USB 3.2 Gen2 x2 și ADATA spune că poate atinge viteze de până la 20Gb/s. ADATA Elite SE880 este compatibil cu toate sistemele de operare importante pentru PC și mobile, dar poate fi folosit și cu cele mai moderne console de jocuri.

L-am supus la o serie de teste, prin comparație cu Kingston XS1000. Rezultate comparative în CrystalDiskMark, stânga, ADATA Elite SE880, dreapta, Kingston XS1000. Viteza de citire de 1840 MB/s și de scriere, de 1587 MB/s, este net superioară concurenței.

Rezultate în ATTO Disk Benchmark pe ADATA Elite SE880.

Rezultate în ATTO Disk Benchmark pe Kingston XS1000.

Rezultatele arată că, deși vitezele de citire și scriere sunt mai mari pe pe ADATA Elite SE880, Kingston XS1000 poate fi mai eficient în situațiile în care sunt implicate multe fișiere mici. Kingston XS1000 este mai bine optimizat pentru un număr mare de operațiuni de I/O pe secundă, oferind o performanță generală mai bună în acest scenariu.

Ambele SSD-uri, ADATA Elite SE880 și Kingston XS1000, au aproximativ același preț, care variază între 380 și 450 de lei, pentru capacitatea de 1TB și aceeași garanție, de 5 ani.

Ce i se poate reproșa lui ADATA Elite SE880:

  • performanța sa foarte ridicată la transferuri scurte este temperată de o scădere a vitezei la transferuri lungi, posibil din cauza încălzirii excesive sau a mecanismelor de cache ale SSD-ului;
  • lipsa criptării hardware poate fi un dezavantaj pentru cei interesați de securitatea datelor.

SSD ADATA Elite SE880

Cutia lui Elite, uriașă prin comparație, conține: SSD-ul plus două cabluri (de dimensiuni diferite), USB-C la USB-A și USB-C la USB-C, ghid de pornire rapidă și garanție.

Concluzie

Deși pare o jucărie, ADATA Elite SE880 este unul dintre cele mai mici și mai rapide SSD-uri portabile de pe piață în acest moment, cu un preț și cu o garanție care-l fac o alegere bună pentru orice utilizator, de la gameri la utilizatorii business.

Photo of Contributors

Contributors

Pe lângă echipa noastră uzuală de tocilari, colaborăm punctual cu diverși redactori și freelanceri la fel de pasionați ca și noi în ceea ce privește jocurile, gadget-urile și tehnologia, în general. Materialele scrise de aceștia sunt marcate cu denumirea Contributors și sunt evaluate cu atenție, pentru a ne asigura că vă oferim informații corecte și conținut de calitate, la standardele Zonei.