Prima pagină » Angela Maria Drăgoi, debut în poezia mureșeană

Angela Maria Drăgoi, debut în poezia mureșeană

de Vasilescu Amalia
angela-maria-dragoi,-debut-in-poezia-mureseana

Hotel Imperial din Sighițoara va găzdui vineri, 22 martie 2024, de la ora 17,00, lansarea cărții „Drumul căutării”, semnată de Angela Maria Drăgoi.  Organizată de Direcția Județeană pentru Cultură Mureș, cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei (21 martie), manifestarea se desfășoară sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), Filiala Mureș-Harghita.

Cartea va fi prezentată de Nicolae Băciuț, director, Direcția Județeană pentru Cultură Mureș, Mircea Dorin Istrate, președinte, Liga Scriitorilor Români, filiala Mureș, Adriana Dandu – poet, Nicolae Suciu – scriitor, Vasile Luca – poet, membru UZPR., Alina Nistor – profesor Limba și literatura română. Vor susține recitaluri musicale Nicu Poșta, Anda Voican, Traian Comșa.

„Dacă versurile acestor poezii, spune autoarea în prefața cărții, vor reuși să determine recunoașterea propriilor dumneavoastră trăiri, cu bucurii, cu dezamăgiri, greșeli și împliniri, izvorâte din imensul munte al iubirii, atunci voi ști că ele sunt adevărate, pentru că și-au îndeplinit menirea de a face să rodească semințele sensibilității din suflete, să înflorească bunătatea, speranța, unindu-ne pe cât mai mulți, sub arcada poeziei”, a menționat Nicolae Băciuț.

Post-ul Angela Maria Drăgoi, debut în poezia mureșeană apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Angela Maria Drăgoi, debut în poezia mureșeană

Autor/editor: Vasilescu Amalia

Redacția: Redacția @ Zi-de-Zi

S-ar putea să-ți placă

Connection Information

To perform the requested action, WordPress needs to access your web server. Please enter your FTP credentials to proceed. If you do not remember your credentials, you should contact your web host.

Connection Type