www.blackrock.com
Activele BlackRock au atins un record de 10.500 miliarde de dolari în primul trimestru, iar compania de investiţii a înregistrat o creştere de 36% a profitului, deoarece pieţele globale de acţiuni, aflate în creştere, şi-au sporit încasările din serviciile consultanţă în investiţii şi din administrare, transmite Reuters, potrivit news.ro.
Pieţele bursiere globale s-au redresat în primul trimestru, având în vedere aşteptările că marile bănci centrale ale lumii au terminat cu înăsprirea politicii monetare şi vor pivota către reducerea ratelor dobânzilor, contribuind la creşterea activelor gestionate de BlackRock.
Indicele global al acţiunilor MSCI a crescut cu 7,7% în primele trei luni ale anului, în timp ce indicele S&P 500 a crescut cu 10%.
Activele administrate de BlackRock au crescut cu 15% în primul trimestru, faţă de un an anterior, în timp ce comisioanele pentru consiliere în investiţii şi din administrare au crescut cu aproape 8,8%, până la 3,63 miliarde de dolari.
”Văd cele mai mari oportunităţi pe care le-am văzut vreodată pentru BlackRock, pentru clienţii noştri şi pentru acţionarii noştri”, a declarat Larry Fink, preşedintele şi CEO-ul companiei, în timpul unei conferinţe telefonice pentru a discuta rezultatele.
El a menţionat oportunităţile pentru investitori în domenii precum inteligenţa artificială, anumite pieţe emergente şi necesitatea unei noi infrastructuri.
| Știri BVB
“În tranziția verde s-au investit, până în momentul de față, aproape zece trilioane de euro; să ne oprim […]
INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A., cu sediul în Craiova, str. Tufănele, nr. 1, jud. Dolj, înregistrată la Registrul Comerțului […]
INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A., cu sediul în Craiova, str. Tufănele, nr. 1, jud. Dolj, înregistrată la Registrul Comerțului […]
de Dan Pălăngean Câștigul salarial mediu brut din luna februarie 2024 a fost de 7.990 lei, cu 14 […]
Europarlamentarul Markus Pieper demisionează din funcția de reprezentant al Comisiei UE pentru întreprinderile mici și mijlocii . El […]
CEO Baidu, Robin Li, a declarat marți că botul Ernie, asemănător ChatGPT, a depășit 200 de milioane de […]
Pe o bază trimestrială, PIB-ul Chinei a crescut cu 1,6% în primul trimestru, în comparație cu așteptările unui […]
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are “o problemă reală” cu judecătorul la procesul său […]
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a îndemnat luni comunitatea internaţională “să rămână unită” în faţa “agresiunii iraniene, care ameninţă […]
“Ne apropiem periculos de un accident nuclear” la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică […]
Statele Unite speră că reuniunile de primăvară ale FMI şi ale Băncii Mondiale vor face posibilă să avanseze, […]
Camera Reprezentanţilor Statelor Unite va vota săptămâna aceasta asupra unor proiecte separate de ajutoare pentru Ucraina şi Israel, […]
Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de marţi până pe […]
Agenția de rating S&P a reconfirmat în data de 12 aprilie 2024 ratingul aferent datoriei guvernamentale a României […]
Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!
Sursa acestei stiri: Activele BlackRock au atins un nivel record de 10.500 miliarde de dolari în primul trimestru; profitul a crescut cu 36% – Financial Intelligence
Autor/editor:
Redacția: Redacția @ Stiri Google