Prima pagină » Altă ședință ordinară a Consiliului Local Târgu Mureș. Cine e câinele și cine-i coada?

Altă ședință ordinară a Consiliului Local Târgu Mureș. Cine e câinele și cine-i coada?

de Valentin Covaciu
alta-sedinta-ordinara-a-consiliului-local-targu-mures.-cine-e-cainele-si-cine-i-coada?

Consiliul Local Târgu Mureș s-a întrunit joi, 25 aprilie, în ședință ordinară de lucru. Inițial pe ordinea de zi s-au aflat 22 de proiecte de hotărâre, unul a fost retras și au fost introduse altele, două, în regim de urgență. 

De la clovn…

Ședința a fost deschisă cu dezbaterea proiectului de hotărâre referitor la rectificarea bugetului orașului. S-au cel puțin așa ar fi trebuit. În schimb, intervențiile consilierilor locali s-au transformat într-un schimb de insulte. Întâi, Adrian Mureșan (POL) a izbucnit în râs, în timp ce vorbea Sergiu Papuc (PSD). Sergiu Papuc l-a comparat pe Mureșan cu un clovn. Apoi, după ce a intervenit și președintele de ședință, Kelemen Atilla Márton (UDMR), Sergiu Papuc și-a cerut scuze. Adrian Mureșan i s-a plâns președintelui de ședință că îl nedreptățește și că nu este imparțial, prin faptul că îi comentează intervențiile. „Cam prea des, am impresia, că folosiți poziția dumneavoastră pentru a minimiza sau ataca intervențiile mele.”

Înainte, au fost propuse câteva amendamente, dar după intervenția lui Claudiu Maior, a început o discuție despre cine a votat adoptarea bugetului orașului pentru anul 2024. La acea dată, Claudiu Maior după ce a fost activ pe parcursul votării pe articole, la acordarea votului final și-a închis aparatul de vot. Totuși, bugetul a trecut cu votul lui Călin Moldovan, colegul său de partid și atunci (Pro România) și acum (PSD).

… la „coadă”

După scânteile, totuși, mai degrabă amicale dintre Sergiu Papuc și Adrian Mureșan, a ieșit la rampă, făcând o analogie cu efect boomerang, consilierul PMP, Radu Pescar. Acesta și-a jignit cu dezinvoltură colegul de partid, fără să bage de seamă.

„Da, domnul Moldovan, știu exact cum s-a întâmplat. Știu exact că dumneavoastră ați votat și domnul Maior și-a oprit mașina de vot, adică aparatul de vot. Este exact ca și cum ar vota Kiss și eu m-aș sustrage la vot. Eu știu exact care este câinele și care este coada. Să nu vă imaginați că cineva, în lumea asta, o fost venit cumva de ieri!”, a fost intervenția lui Radu Pescar. Kiss Zoltán e consilier local din partea PMP.

„Domnu Pescar, nu vă supărați, eu cred că nici măcar un inamic, nici chiar un inamic dur al lui domnu Kiss, n-ar fi făcut asta”, a spus Kelemen Atilla Márton. „Știu că nu așa ați vrut, dar așa a ieșit.”

Post-ul Altă ședință ordinară a Consiliului Local Târgu Mureș. Cine e „câinele” și cine-i „coada”? apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Altă ședință ordinară a Consiliului Local Târgu Mureș. Cine e câinele și cine-i coada?

Autor/editor: Valentin Covaciu

Redacția: Redacția @ Zi-de-Zi

S-ar putea să-ți placă

Connection Information

To perform the requested action, WordPress needs to access your web server. Please enter your FTP credentials to proceed. If you do not remember your credentials, you should contact your web host.

Connection Type