Prima pagină » Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, în mijlocul credincioșilor din Reghin în Duminica Floriilor

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, în mijlocul credincioșilor din Reghin în Duminica Floriilor

de redactia
inaltpreasfintitul-parinte-irineu,-in-mijlocul-credinciosilor-din-reghin-in-duminica-floriilor

În zi de alează sărbătoare, Duminica Floriilor,  Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în municipiul Reghin, în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” păstorită de părintele Alin-Lucian Șut.

 „Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură  La final, Chiriarhul nostru a binecuvântat ramurile de salcie și stâlpări care, mai apoi, au fost împărțite cerdincioșilor. Adresându-se celor prezenți, Ierarhul a spus: „Icoana Duminicii Floriilor îi arată pe copii aruncând haine și ramuri verzi înaintea lui Iisus. Aceasta amintește de cei 24 de bătrâni din Apocalipsă care își aruncă coroanele lor înaintea tronului lui Dumnezeu. Ramurile pe care le purtăm astăzi arată că Iisus vine în «Ierusalimul sufletelor noastre». El vrea să fie Împăratul nostru personal, lucru care se poate realiza numai dacă Îi oferim completa noastră credincioșie și predarea noastră. Calitatea de creștin ortodox o are cu adevărat cel ce și-a încredințat viața sa întreagă lui Hristos ca Domn și Stăpân. Aceasta se realizează în biserică, «noul Sion», unde Mântuitorul continuă să fie astăzi prezent în lume cu harul și cu splendorile Împărăției Sale”, informează www.reintregirea.ro

Parohia Reghin „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a fost înființată în anul 2001, la cererea credincioșilor din cartierul Unirii, municipiul Reghin. În anul 2002, a fost așezată piatra de temelie a noului locaș de cult, urmând ca în perioada 2004-2011 să fie executate lucrările de edificare a noii biserici. Pe parcursul anilor 2013-2018, locașul de închinare a fost împodobit cu haina picturii, lucrarea fiind realizată de către pictorul Constantin Miron. Slujba de târnosire a noii biserici a fost oficiată de către Părintele Arhiepiscop Irineu, în data de 26 mai 2019.

Sursă foto: www.reintregirea.ro

(Redacția)

Post-ul Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, în mijlocul credincioșilor din Reghin în Duminica Floriilor apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, în mijlocul credincioșilor din Reghin în Duminica Floriilor

Autor/editor: redactia

Redacția: Redacția @ Zi-de-Zi

S-ar putea să-ți placă