Prima pagină » Noi reguli în creșele din țară. Cum vor fi repartizați copiii din Târgu Mureș la creșele din oraș

Noi reguli în creșele din țară. Cum vor fi repartizați copiii din Târgu Mureș la creșele din oraș

de redactia
noi-reguli-in-cresele-din-tara.-cum-vor-fi-repartizati-copiii-din-targu-mures-la-cresele-din-oras

Noi reguli în ceea ce privește înscrierea copiilor la creșele din România, și implicit din municipiul Târgu Mureș. Începând cu noul an școlar, părinții care își înscriu copiii peste o lună la creșă sau la grădiniță nu vor mai putea să își aleagă educatorul, cei mici fiind repartizați aleatoriu, sau în funcție de regulile interne ale instituției unde se fac înscrierile.

Așadar, cei mici vor fi distribuiți aleatoriu în grupe, lucru ce schimbă în totalitate „tradiția” aranjamentelor făcute cu mult timp înainte de depunerea cererilor, aranjamente prin care părinții puteau să aleagă la ce educator va fi repartizat copilul lor. Noile reguli, însă, nu rezolvă problema numărului extrem de mic de locuri, mai ales pentru copilașii de peste trei ani care nu mai sunt primiți la creșă, iar la grădiniță legea le oferă prioritate celor care au împlinit patru sau cinci ani, fiind că grupa mijlocie și cea mare sunt, în prezent, obligatorii.

Părinţii care depun cereri sunt admiși în ordinea descrescătoare a vârstei. Doar că, în România, sunt numai 30 de mii de locuri în creșele publice, așa că 2.500 de familii își vor duce copiii la cele private sau direct la grădiniță, fiindcă vor rămâne pe dinafară. Adulţii caută febril recomandări pe net sau printre prieteni. Fiecare după criterii ierarhizate clar, însă, cel puțin în Târgu Mureș, majoritatea părinților nu găsesc răspunsuri clare și soluții durabile problemei în cauză.

„Examenul de admitere” la creșe și grădinițe nu se încheie cu obținerea unui loc! În premieră, Ministerul Educației a anunțat, printr-un ordin, că distribuția în grupele mici se va face aleatoriu, după o metodă aleasă de consiliul de administrație al unității școlare- tragere la sorți sau ordonare alfabetică a noilor cursanți. Așadar, părinții nu vor mai putea alege educatoarea copilului, potrivit stirileprotv.ro.

(L.P.)

Post-ul Noi reguli în creșele din țară. Cum vor fi repartizați copiii din Târgu Mureș la creșele din oraș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Noi reguli în creșele din țară. Cum vor fi repartizați copiii din Târgu Mureș la creșele din oraș

Autor/editor: redactia

Redacția: Redacția @ Zi-de-Zi

S-ar putea să-ți placă