Prima pagină » Windows 10, înapoi la 70% cotă de piață în timp ce Windows 11 este părăsit de utilizatori

Windows 10, înapoi la 70% cotă de piață în timp ce Windows 11 este părăsit de utilizatori

de Roboțelul @ iDOR.info
windows-10,-inapoi-la-70%-cota-de-piata-in-timp-ce-windows-11-este-parasit-de-utilizatori

• În ciuda „ultimatumului” dat de Microsoft care anunță apropierea momentului EOL (end-of-life) pentru Windows 10, utilizatorii de Windows 11 părăsesc în număr mare OS-ul care se află deja la jumătatea ciclului său de viață.
• Cota de piață a Windows 11 a scăzut în aprilie 2024, ajugând la sub 26% după ce a atins un maxim istoric de 28,16% în februarie.

Deși este practic singura opțiune rămasă la achiziționarea unul laptop sau PC nou configurat, Windows 11 nu reușește să-și sporească cota de piață, ba chiar bate în retragere pe măsură de utilizatorii deziluzionați revin în număr tot mai mare la Windows 10. Iar motive ar fi destule: încetiniri inexplicabile de performanță, bug-uri strecurate cu patch-urile distribuite prin Windows Update și alegeri discutabile făcute de Microsoft. Cum ar fi introducerea reclamelor in Start Menu, solicitări la tot pasul pentru colectarea de informații și cerința autentificării cu un cont Microsoft, prezentată încă de la instalarea sistemului de operare.

CITEȘTE ȘI: WINDOWS 10 VA FI CU PLATĂ DUPĂ 2025. PREȚURILE ANUNȚATE DE MICROSOFT

Cota de piață a Windows 11 a scăzut în aprilie 2024, ajugând la sub 26% după ce a atins un maxim istoric de 28,16% în februarie. Potrivit Statcounter, Windows 11 a pierdut 0,97 puncte procentuale, în timp ce Windows 10 a câștigat 0,96 puncte, trecând pragul de 70% pentru prima dată din septembrie 2023.

Problema pentru Microsoft este că publicul țintă care ar trebui să adopte Windows 11 este alcătuit predominant din „veterani” Windows, care nu se lasă înduplecați prea ușor cu sloganuri de marketing și schimbări ușor de interpretat a fi mai mult în avantajul companiei. Potrivit acestora, Windows oferă puține sau deloc avantaje pentru upgrade, fie el și gratuit. Tot aceștia susțin că Microsoft distruge unele dintre caracteristicile unice ale sistemului de operare, cum ar fi subsistemul Windows pentru Android, forțând în schimb modificări care servesc propriilor interese (afișarea de reclame în interfață, condiționarea instalării Windows de autentificarea cu un cont Microsoft, etc.). Iar rezultatul este un produs care nu poate câștiga inimile utilizatorilor care constituie clientela Microsoft.

Windows 11 nu este popular, iar asta se vede la tot pasul. Spre exemplu, graficul cotei de piață Windows vs Mac OSX se apropie vertiginos de o inversare în Statele Unite, platforma Microsoft scăzând de la peste 95% cotă de piață în anul 2009, la mai puțin de 60% în 2024.

Revenind la comparația Windows vs Windows, nu este deloc un semn bun pentru Microsoft să vezi că Windows 7, un OS rămas deja fără acces la actualizări de securitate (EOL) încă are aproximativ 3% cotă de piață. Dar cu Windows 10 la 70% cotă de piață și tendință de creștere, la puțin mai mult de un an înainte de momentul EOL pre-anunțat, strategia Microsoft bazată pe frustrarea utilizatorilor Windows 11 cu modificări nepopulare pare o mișcare cel puțin neinspirată.

Între timp, Microsoft pregătește un nou val de îmbunătățiri Windows 11 bazate pe AI, sporind prezența AI-ului Copilot și adăugând funcții AI exclusive (ex. teme de interfață AI), multe dintre acestea necesitând upgrade parțial sau înlocuirea totală a hardware-ului existent.

Mai multe pe zonait.ro

CITEȘTE ȘI: GOOGLE MAPS VA ÎNCEPE SĂ AFIȘEZE PENTRU RUTELE AUTO ȘI ALTERNATIVE MAI RAPIDE CARE FOLOSESC TRANSPORTUL ÎN COMUN SAU MERSUL PE JOS




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Windows 10, înapoi la 70% cotă de piață în timp ce Windows 11 este părăsit de utilizatori

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă

Connection Information

To perform the requested action, WordPress needs to access your web server. Please enter your FTP credentials to proceed. If you do not remember your credentials, you should contact your web host.

Connection Type