Prima pagină » Funeralii la Oradea, Cluj și Reghin pentru marea soprană. Sicriul Virginiei Zeani, în Catedrala Sf. Nicolae – BIHON

Funeralii la Oradea, Cluj și Reghin pentru marea soprană. Sicriul Virginiei Zeani, în Catedrala Sf. Nicolae – BIHON

de Roboțelul @ iDOR.info
funeralii-la-oradea,-cluj-si-reghin-pentru-marea-soprana-sicriul-virginiei-zeani,-in-catedrala-sf.-nicolae-–-bihon

Funeralii la Oradea, Cluj și Reghin pentru marea soprană. Sicriul Virginiei Zeani, în Catedrala Sf. Nicolae

foto: arhivă PSS Virgil Bercea

Reactualizat la:

Episcopul Virgil Bercea, un apropiat al regretatei artiste, s-a asigurat că aceasta va avea parte de funeralii solemne.

Scris de Crina Dobocan Episcopul Virgil Bercea, un apropiat al regretatei artiste, s-a asigurat că aceasta va avea parte de funeralii solemne.

Virginia Zeani, marea soprană a lumii, a trecut la Domnul la data de 20 martie 2023, la West Palm Beach (Florida), în Statele Unite.

Marți, 25 aprilie 2023, de la ora 16:00, sicriul va fi depus în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea, iar la ora 19:00 se va celebra un Parastas.

Totodată, miercuri, 26 aprilie 2023, între orele 12:00-14:00 sicriul va fi depus în Foaierul Operei Române din Cluj-Napoca, iar de la ora 18:00, sicriul va fi depus în biserica greco-catolică din Reghin (din B-dul. Libertății nr. 20). La ora 19:00, acolo se va celebra un alt Parastas.

Slujba Înmormântării este programată pentru joi, 27 aprilie 2023, de la ora 12:00, în biserica greco-catolică din Reghin.

foto: arhivă PSS Virgil Bercea

Sicriul celebrei artiste va fi transportat apoi, de la ora 13:00, la Solovăstru, locul final de odihnă.

„În jurul orei 14:00 va depus în mormânt, alături de părinții Domniei Sale. Bunul Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace”, a anunțat Episcopia Greco-Catolică de Oradea, într-o informare de presă. Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați în locurile în care sicriul Virginiei Zeani va fi depus.

Relație „mamă și fiu”

Soprana Virginia Zeani, una dintre cele mai frumoase voci ale operei mondiale, a murit la vârsta de 97 de ani. Timp de 25 de ani, ea a fost „prima donna assoluta” a Teatrului de Operă din Roma.

PSS Virgil Bercea a avut o relație specială cu aceasta, născut încă din timpul copilăriei sale.

foto: arhivă PSS Virgil Bercea

Împlinise 14 ani, când unchiul său, cardinalul Alexandru Todea, a celebrat slujba de înmormântare a tatălui regretatei soprane.

În ziua înmormântării, soprana Zeani i-a dăruit unchiului său o fotografie cu autograf. Acesta a fost de altfel momentul care l-a apropiat de operă pe Preasfințitul Virgil Bercea.

Mai târziu, PSS Bercea a susținut financiar apariția albumului „Canta che ti passa”, o biografie care a văzut lumina tiparului într-un dialog cu Sever Voinescu.

Totodată, PSS Virgil Bercea a contribuit și la lansarea lui în mai multe orașe din țară, într-un turneu național al marii artiste.

„A purtat în lume cântul la cele mai înalte cote”, a spus acesta, subliniind că apropierea dintre Sfinția Sa și celebra soprană a fost precum cea de „mamă și fiu”.

„Eu am fost foarte apropiat dânsei. E o apropiere de mamă şi fiu. Dânsa mai are un băiat, dar m-a considerat întotdeauna ca pe copilul dânsei. În acelaşi timp, aveam o relaţie ca între părinte şi penitent. Am celebrat de foarte multe ori liturghia la dânsa acasă, în Florida, Statele Unite. Am fost pronfund marcat când m-a sunat Virgil Alexandru şi mi-a spus că mama s-a dus către alte zări… Frumosul creat de Dumnezeu a fost purtat de dânsa în forma artei sale. Avea o voce extraordinară şi era considerată una dintre cele mai frumoase, dacă nu chiar cea mai frumoasă doamnă a operei din toate timpurile. Era o româncă din Solovăstru. Aveam şi legături mai apropiate, de rudenie”, a mărturisit PSS Virgil Bercea.

Mândră de țara sa

Acesta a spus despre artistă că a cucerit pe rând marile scene ale lumii operei și a cules laurii gloriei „cântatului operatic”. În ciuda acestei glorii, mai adaugă el, ea a știut mereu să fie elegantă și distinsă, plină de entuziasm și sobră, frumoasă și echilibrată.

„A fost mereu mândră că este româncă, greco-catolică și a avut o considerație totală față de Regele Mihai. Nicola și Alessandro, soțul, respectiv fiul dânsei au fost marile ei iubiri. Față de Gabriele, nepotul ei, era orgolioasă, iar pe nora Rafaela a prețuit-o fără rezerve. Față de mine – «părintele ei drag și copilul ei bun» – cum îmi zicea, a fost de o sinceritate și apropiere ca între mamă și fiu, ca între credincios și preot spiritual. Bunul Dumnezeu să-i ierte orice păcat, să o odihnească în pace și să-i facă parte cu toți drepții și sfinții Săi”, a transmis PSS Virgil Bercea.

În memoria sopranei, episcopul greco-catolic orădean i-a oferit Sfântului Părinte Papa Francisc un album al acesteia.

foto: arhivă PSS Virgil Bercea




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Funeralii la Oradea, Cluj și Reghin pentru marea soprană. Sicriul Virginiei Zeani, în Catedrala Sf. Nicolae – BIHON

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Digi24

S-ar putea să-ți placă