Meseria de fiu (sau de nepot) – Caţavencii

Zoom Meseria de fiu (sau de nepot)

O știre a făcut fulgerător înconjurul lumii: a murit fiul lui Pablo Picasso. Claude Picasso a fost un fotograf cunoscut și apreciat, dar adevărata lui meserie a fost cea de fiu al celebrului său tată. Norocosul Claude a administrat patrimoniul Picasso, adică tot ce ține de drepturile de autor ale lui Picasso, a vînat falsurile – multe! –, a autentificat lucrări nesemnate ale pictorului și mai ales a vorbit despre tatăl său, la expoziții și simpozioane. Ca moștenitor-administrator, Claude a avut treabă cu notarii și cu judecătorii – prin intermediul avocaților, dar și în persoană – și o fi povestit de mii de ori anecdote de familie cu Picasso și amintirile lui despre cum era genialul său tată, încît, treptat, ceva din mintea lui o fi ajuns să se creadă Picasso însuși, pentru a nu se simți apăsat de rolul, enervant de la un punct încolo, de fiu care pune la infinit aceeași placă.

Claude, care zîmbește ironic-trist într-o poză, avînd în spate un fals Picasso, pare să fi lăsat o amintire plăcută curatorilor de expoziții. Poate și în comparație cu sora sa vitregă, Maya, celebră pentru cupiditatea ei patologică și pentru procesele prin care voia să fie declarată moștenitoare unică a averii Picasso fiindcă, pretindea ea, dintre toate femeile care au trecut prin patul lui Picasso, mama ei l-ar fi iubit cel mai mult.

Alt urmaș celebru a fost Stephen James Joyce, nepotul romancierului, care, ca moștenitor al drepturilor de autor ale lui Joyce, a intentat nenumărate procese editorilor din întreaga lume care au publicat ediții din cărțile unchiului său, dar și autorilor care citau din Joyce, exegeți, biografi sau artiști, cerîndu-le drepturi de autor uriașe pentru aceste citate. Stephen a dat și Irlanda în judecată, fiindcă la un festival din Dublin dedicat lui Joyce s-au făcut lecturi publice din Ulise, fără ca nepotul romancierului să fi primit drepturi de autor. Cu ani în urmă, cînd împreună cu Livia Moisii am vrut să publicăm Ulise în colecția ziarului Cotidianul, avocații nepotului au cerut o sumă enormă, ca royalties. Cîțiva ani mai tîrziu, cînd opera lui Joyce a intrat în patrimoniul public, colecția Cotidianului își încetase apariția.

Un fiu de meserie din România a fost Gabriel Bacovia, care-și făcuse o insignă pe care scria „Fiul poetului George Bacovia“. Poet și el, dar cam fără operă, Gabriel, scund și puțin cocoșat, era un tip simpatic. Avea o voce subțire, cavernoasă, de atmosferă. Rarilor vizitatori ai Casei Memoriale Bacovia de pe fosta stradă Frăsinetului, Gabriel, care era curatorul casei, le spunea povestea familiei și a operei lui Bacovia, emoționat de fiecare dată. Și la șaizeci de ani, cînd apărea undeva în public, Gabriel Bacovia se declara orfan și lăcrima sincer, pătruns de celebritatea pe care i-o adusese meseria de fiu.