Prima pagină » Nicoleta Logigan, președintele Colegiului Farmaciștilor Mureș, despre rolul farmacistului în prevenție și educare

Nicoleta Logigan, președintele Colegiului Farmaciștilor Mureș, despre rolul farmacistului în prevenție și educare

de Vasilescu Amalia
nicoleta-logigan,-presedintele-colegiului-farmacistilor-mures,-despre-rolul-farmacistului-in-preventie-si-educare

Când spunem farmacist, tindem să ne gândim la omul care vinde în farmacie. Dar el este mai mult de-atât. Este omul care oferă la maximul pregătirii și competențelor acumulate în anii de facultate, ajutor oamenilor bolnavi care au nevoie de îngrijire și îndrumare. Exercitarea profesiei de farmacist se realizează și prin multe alte activităţi, detalii aflăm într-un interviu cu farmacist Nicoleta Logigan, președintele Colegiului Farmaciștilor Mureș, care are peste 800 de membri activi.

Reporter: Pe ce se axează meseria de farmacist, în zilele noastre?

Nicoleta Logigan: Profesia de farmacist este una dintre cele mai vechi profesii liberale, în Transilvania, prima farmacie a fost deschisă în Sibiu, iar a doua în Sighișoara, încă din secolul 17. Primii farmaciști preparau din tot felul de extracte de plante și metale, poțiuni, pulberi, comprimate, tablete, capsule pentru a trata diverse afecțiuni. Până în zilele noastre, profesia de farmacist a trecut prin mai multe etape și a suferit mult mai multe transformări. Dacă în trecut era legată mai ales de prepararea în farmacie a unor forme farmaceutice, soluții, ovule, unguente, supozitoare, suspensii, acum datorită dezvoltării industriei și apariției formelor farmaceutice moderne, partea de receptură, de preparare în farmacie s-a restrâns. În zilele noastre și în viitor, farmacistul este acel specialist în domeniul sănătății, care este axat pe consilierea pacientului despre tratamentul pe care îl primește după diagnosticarea medicului, importanța de a face tratamentul pe durata corespunzătoare, și alte medicamente pe care le mai primește. Pentru că dacă vorbim despre un pacient, să spunem vârstnic, cu o patologie complexă, când se prezintă în farmacie cu o rețetă, el poate că mai are și o altă boală. Iar farmacistul trebuie să identifice dacă are mai multe patologii, medicamentele pe care le mai folosește și să identifice eventualele interacțiuni între medicamente pentru a-l consilia, cât, cum și când să și le administreze, astfel încât să nu-i facă rău și efectul terapeut să fie cel indicat.

Rep.: Care va fi rolul farmacistului în viitor?

N.L.: În farmacie, rolul farmacistului va fi mult mai important în viitor în prevenția prin educarea pacienților. Și avem prevenție și educarea pacientului pe stil de viață și boli și nutriție, deoarece diabetul a a ajuns la un nivel foarte ridicat. Astăzi vorbim despre pacienți copii de la vârste fragede care deja dezvoltă diabet, datorită stilului de viață, a mâncării de tip junk-food, fast-food, a sucurilor, a stilului de viață sedentară, a faptului că nu mai fac atâta mișcare că stau la calculator și mule altele, deci nu mai vorbim despre diabetul instalat după 60 de ani. Rolul farmacistului este foarte important în educarea familiilor care au deja astfel de copii cu această problemă. De asemenea, în prevenirea sarcinilor nedorite, România este pe primul loc în Europa la mame minore și, din păcate, județul Mureș este primul în România la mame minore, așadar farmacistul are un rol important în educarea tinerelor în ceea ce privește contracepția. După aceea, un factor foarte important de risc în foarte multe boli cardiovasculare reprezintă fumatul. Și aici farmacistul poate să intervină prin consiliere și urmărirea tratamentelor patologiilor complexe. Profesia de farmacist oferă foarte multe oportunități absolvenților acestei facultăți de farmacie, deoarece după cei cinci ani de facultate, absolventul de farmacie obține o diplomă de licență și master, el fiind pregătit să intre în câmpul muncii și să-și exercite profesia într-un domeniu foarte larg.

Rep.: Prin ce alte nișe își poate exercita profesia un farmacist?

N.L.: Am vorbit despre farmacistul farmacie, dar avem o dezvoltare puternică a industriei, în țară și acum mă refer în special în județul Mureș, o industrie foarte bine reprezentată de fabricile pe care le avem. În viitorul apropiat, în proximitatea noastră se deschide o nouă fabrică foarte mare care are nevoie de specialiști, iar în industrie farmaciștii pot lucra atât în producție, cât și în cercetare, în inovare, în descoperire de substanțe, de medicamente noi, precum și în managementul calității. Pentru că toate procesele care se întâmplă într-o fabrică și tot ceea ce se întâmplă de la stadiu de substanță, de la crearea substanței și până la a obține forma finită, este supus unor norme foarte stricte de management al calității, norme GMP, unde avem farmaciști. Ei supraveghează toate aceste condiții de calitate foarte stricte. De asemenea, mai avem tot la nivelul industriei specialiști, farmaciști care lucrează în domeniul marketing-ului. Ca un medicament să fie pus pe piață, el are nevoie de un ambalaj, de un mesaj, așadar și în marketing avem farmaciști și evident avem farmaciști în management, deci numai pe partea de industrie vorbim de producție, management-ul calității, cercetare și inovare, marketing și manager.

O altă posibilitate a farmacistului este aceea de a lucra ca specialist în domeniul farmacovigilenței. Foarte multe firme de medicamente din întreaga lume, atât din Europa cât și din celelalte continente Statele Unite, spre exemplu, angajează specialiști care să lucreze pe documentația diverselor medicamente pe care ei le dezvoltă. Și aici există contracte de colaborare. Chiar dacă nu ești angajat direct al unei firme, tu poți să lucrezi, pentru că ai o profesie liberală. Tu poți să-ți faci un SRL sau poți să-ți faci un PFI și să prestezi servicii care să-ți fie plătite. Pentru marile companii de produse farmaceutice este muncă imensă la realizarea documentelor și atunci se caută un farmacist pe care ei să-l plătească. În străinătate acest domeniu este dezvoltat de mai de mult timp, dar la noi a început acum, în ultimii ani, și avem tineri absolvenți care deja s-au specializat în acest sens.

Rep.: Cum se pot specializa farmaciștii în acest sens?

N.L.: Răzvan Prisada, președinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului, a deschis o nouă oportunitate pentru farmaciști, aceea a studiilor clinice. Fiecare medicament, după ce este produs, trece prin anumite faze de studii clinice, pentru a vedea dacă medicamentul respectiv are efect asupra bolii respective și ce efecte secundare are. Toate studiile clinice se dezvoltă în mai multe faze și, din păcate, la noi în România, până acum erau foarte puțini farmaciști îndreptați spre acest domeniu. Din toamnă, există posibilitatea unui master de studii clinice la Facultatea de Farmacie de la București ”Carol Davila”, care să pregătească specialiști pentru această nișă de studii clinice. Deci, iată o altă oportunitate a farmacistului.

Rep. Ce rol are farmacia clinică?

N.L Farmacia de spital deservește unitățile farmaceutice, oferă asistență farmaceutică cu medicamente pacienților internați. Farmacia de spital a fost multă vreme și mai este, cumva, cenușăreasa spitalului. Este secția în care nu prea s-au făcut investiții, dar tot așa, prin munca unor farmaciști care au ajuns acolo și prin explicarea nevoii și a cerințelor din domeniu, foarte mulți manageri au înțeles și au început să dezvolte această farmacie. Pe lângă faptul că eliberează medicamente pe condici, medicamente cu regim special, psihotrope și stupefiante, avem și cele preparate în laboratorul spitalului. Pe lângă aceasta, unele farmacii de spital eliberează rețete pentru pacienții incluși în programele de sănătate.

Există la nivel național anumite programe de sănătate pentru boli mai speciale, mai rare, care în general sunt concentrate pe centrele universitare, deoarece acolo există specialiști și coordonator de program, costurile sunt foarte mari și nici un privat nu poate să și le asume. Există medicament care costă și 70.000 RON de euro cutia, așadar, tot farmacistul este implicat în eliberarea acestor prescripții pe programe naționale. La Târgu Mureș, spre exemplu, vin pacienți din toată țara, farmacistul se ocupă de consilierea pacienților cu privire la medicamentele trecute pe rețetă și alte explicații adiționale, în cazul în care aceștia întâmpină dificultăți în înțelegerea celor comunicate de medic.

Mai mult decât atât, în spitalele care au secții de oncologie și hematologie, farmaciștii sunt cei care prepară, lucrează cu anumite tipuri de substanțe, pentru anumite diagnostice. Din păcate, în ultima vreme am cunoscut o răspândire foarte mare și tot mai mulți pacienți suferă de aceste maladii. Dacă lumea nu este obișnuită să meargă să-și facă screening, farmacistul din farmacii ar putea avea un rol important în a sfătui persoanele, pentru că el este prima verigă,  dacă te doare capul, te duci la farmacie, te doare burta, te duci la farmacie, te-ai ars la plajă, te duci la farmacie până să ajungi la medic. Deci, dacă nu ai o urgență majoră să te duci la SMURD, atunci primul lucru unde te duci ești la farmacie, pentru că este deschis. Foarte multe farmacii, au program până seara, au program sâmbătă-duminică sau nonstop, farmacie de gardă și atunci găsești acolo un specialist dispus să îți ofere o soluție, cel puțin momentan, până când ajungi la medic.

Sunt născută în Târgu Mureș și e normal să promovez partea de la noi, am terminat aici chiar facultatea de farmacie în cadrul Universității de Medicină și Farmacie, Științe și Tehnologie George E. Palade care a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare foarte mare, iar mediul academic de aici, baza materială în care învață studenții este una la cele mai înalte standarde. Eu îmi aduc aminte când am fost studentă că am învățat la unele materii în pivniță, cu miros de igrasie, dar îmi plăcea așa cum era.

Rep. Să angajezi un farmacist clinician nu este un cost în plus?

N.L. Dimpotrivă. El poate ajuta la scăderea costurilor. Vă dau un exemplu, la spitalul din Târnaveni, la secția de psihiatrie, o secție mare și cu boli complexe, prin implicarea farmacistului clinician s-a reușit prin înlocuirea unei forme farmaceutice care se dădea injectabil la toată lumea, prin identificarea acelor pacienți la care și forma de tabletă orală mergea foarte bine. Costurile s-au redus foarte mult, pentru că aceste sisteme moderne de administrare, injecții, perfuzii, sunt mult mai scumpe decât tabletele. Iar dacă efectul terapeutic este același, poți să reduci costurile. Dar lucrurile astea nu are cum să le știie un medic, dar farmacistul s-a specializat în acest domeniu pentru că a făcut un rezidențiat de 3 ani pe farmacie.

Rep.: Ce servicii mai poate oferi un farmacist?

N.L.: În viitor sper ca situația farmaciilor și a farmaciștilor să se îmbunătățească prin implementarea serviciilor farmaceutice. Avem  introdusă în lege faptul că farmacistul poate presta servicii farmaceutice, avem un nomenclator al serviciilor farmaceutice, în care sunt definite pentru început trei servicii de bază pe care le-ar putea exercita orice farmacist, fără o specializare în plus în oricare din farmaciile din România, fără a avea o autorizare specială. Și avem câteva servicii auxiliare de unde farmaciștii pot alege, servicii pentru care trebuie o pregătire, un curs post-universitar. Sunt autorizate două servicii, poate că nu neapărat acestea două au fost cele pe care farmaciștii le-au așteptat ca fiind primele, dar ele au fost autorizate și ele au fost introduse în contextul pandemiei. Aici vorbim de testarea anti-COVID în farmacie, pentru care a fost necesar un curs de la DSP Mureș și autorizarea farmaciei, și apoi a venit serviciul de vaccinare, dar vaccinare numai cu vaccin antigripal. Deci farmaciștii pot, la ora actuală, să administreze vaccinul antigripal pacienților, unei categorii selectate de pacienți, adică nu la vârste extreme, nu sugar, nu persoane vârstnice cu patologie complexă, persoane care nu au antecedente sau alergii. Din toamnă, vaccinul antigripal va fi introdus pe lista de compensate și atunci pacientul când merge în farmacie, își ridică de pe rețetă vaccinul și poate să și-l și administreze, dacă farmacia respectivă practică acest serviciu.

Rep.: Alegerea acestor servicii auxiliare stimulează farmacistul și salarial?

N.L.: Toate acestea sunt o oportunitate pentru a se introduce atât în farmacia comunitară, cât ulterior și în farmacia de spital, acele servicii pe care farmacistul să le facă și pe care să primească în final o remunerare în plus. Nu sunt obligatorii, dar ar aduce o îmbunătățire și la nivelul salarial, care la ora actuală în foarte multe zone din țară a crescut. Pot să vă spun că sunt pachete salariale atrăgătoare, unele includ asigurare de viață, bonuri de vacanță, tichete cadou sau altele, se acordă în fabrici, de exemplu. Pot da exemple și de un salariu net de 6.000 de lei ca farmacișt șef. Absolvenții de facultăți de farmacie au foarte multe oportunități, pot alege ceea ce consideră că li se potrivește. Paradoxal, sunt multe locuri de muncă în acest domeniu, dar puțini farmaciști, probabil și din cauza necunoașterii tuturor oportunităților pe care această profesie le oferă. Pentru a exercita această profesie trebuie să ai și puțină vocație. Ca și profesia de medic, ca și profesia de învățător, farmacistul trebuie să dovedească profesionalism, devotament, corectitudine, disponibilitate şi respect faţă de persoana care i se adresează pentru obţinerea serviciilor farmaceutice necesare. trebuie să simți că vrei să faci bine semenului tău. Nu să te gândești la ce facultate să dai, ca să câștigi mai bine. Eu am 27 de ani de vechime în farmacie, în farmacie comunitară am lucrat 25 de ani și pentru mine este foarte măgulitor când, astăzi, mă întâlnesc în Târgu Mureș, pe stradă, cu foști pacienți care mă salută, care mă întreabă ce mai fac și îmi mulțumesc. Deci ai și o satisfacție profesională.

Post-ul Nicoleta Logigan, președintele Colegiului Farmaciștilor Mureș, despre rolul farmacistului în prevenție și educare apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Această știre este preluată.
Sursa acestei stiri: Nicoleta Logigan, președintele Colegiului Farmaciștilor Mureș, despre rolul farmacistului în prevenție și educare
Autor: Vasilescu Amalia

S-ar putea să-ți placă