Prima pagină » Nu doar Meghan adoră să fie faimoasă! Și mama ei, Doria, știe de cine să se lipească

Nu doar Meghan adoră să fie faimoasă! Și mama ei, Doria, știe de cine să se lipească

de Roboțelul @ iDOR.info
nu-doar-meghan-adora-sa-fie-faimoasa!-si-mama-ei,-doria,-stie-de-cine-sa-se-lipeasca

Doria Ragland profită de celebritatea fiicei sale pentru a se alătura elitei de la Hollywood. Mama lui Meghan Markle a participat singură la o ceremonie prestigioasă, alături de o serie de vedete, după cum a relatat „Paris Match”.

Soacra Prințului Harry socializează cu „crème de la crème” din showbizul californian. Doria Ragland, mama lui Meghan Markle, este foarte prezentă în viața Ducilor de Sussex, având grijă de nepoții ei și fiind un oaspete obișnuit în casa lor, după cum se arată în documentarul Netflix „Harry & Meghan”. Cu toate acestea, ea este de obicei foarte discretă, rămânând în umbra fiicei sale.

De data aceasta, însă, după cum relatează „Paris Match”, Doria Ragland a apărut fără Ducele și Ducesa „de Montecito” pentru o ieșire cu familia Kardashian, pozând zâmbitoare alături de Kim Kardashian și de mama acesteia, Kris Jenner.

Evenimentul a avut loc sâmbătă, pe 26 august, în onoarea organizației caritabile This Is About Humanity. Jeff Bezos și partenera sa, Lauren Sanchez, au fost prezenți, la fel ca Eva Longoria, Elsa Marie Collins Kris Jenner și Kim Kardashian.

Ieșirea la această reuniune VIP a fost o apariție solo fără precedent pentru mama lui Meghan Markle, care a fost văzută ultima dată la New York în luna mai, alături de Ducii de Sussex, la o ceremonie de premiere.

Doria Ragland

Imaginea 1/3: Doria Ragland

În mediul online, s-au creat deja trei tabere, cu această ocazie: cea a fanilor lui Meghan Markle și ai Prințului Harry, care se bucură că și Doria Ragland are parte de-o primire prietenoasă în rândul starurilor din California și chiar le numesc pe ea și pe Kris Jenner drept „regine-mamă” („Queen Mothers”) – prima, pentru că e bunica unor prinți de sânge albastru, iar a doua pentru că a creat un imperiu financiar de invidiat; a doua tabără este cea a detractorilor, care consideră că Doria ar trebui să-și vadă de treaba ei și să rămână discretă, cum o știm; iar o a treia tabără este formată din admiratori ai Doriei care nu înțeleg de ce a trebuit să se amestece cu acest faimos „klan K”, considerând sub demnitatea ei să implice astfel bunul renume al Familiei Regale britanice cu cel al unor femei care și-au câștigat celebritatea prin reality show-uri și casete porno.

Cert e că, deși a fost vorba despre o întâlnire caritabilă, și mamei lui Meghan Markle a început să-i placă acest anturaj VIP și se descurcă de minune să socializeze, chiar dacă încearcă s-o facă fără ostentație.

FOTO: Profimedia




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Nu doar Meghan adoră să fie faimoasă! Și mama ei, Doria, știe de cine să se lipească

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă

Connection Information

To perform the requested action, WordPress needs to access your web server. Please enter your FTP credentials to proceed. If you do not remember your credentials, you should contact your web host.

Connection Type