Prima pagină » „Nu numai Max poate face zoom” – Realme ar putea lansa un nou telefon cu cameră periscop

„Nu numai Max poate face zoom” – Realme ar putea lansa un nou telefon cu cameră periscop

de Roboțelul @ iDOR.info
„nu-numai-max-poate-face-zoom”-–-realme-ar-putea-lansa-un-nou-telefon-cu-camera-periscop

Acum mai bine de 3 ani, mai precis în primăvara anului 2020, cei de la realme lansau modelul X3 SuperZoom echipat cu o cameră telefoto periscop care a atras rapid atenția publicului. Părea că vor urma și altele, dar dintr-un motiv sau altul popularul brand nu a mai lansat niciun telefon cu o cameră telephoto obișnuită și nici măcar periscop, optând pentru crop din fotografiile obținute de camerele de zeci sau chiar sute de megapixeli.

Alternativa de față nu are viață lungă totuși, pentru că un teaser realme pare a sugera revenirea camerei periscop. Imaginea postată arată o insulă de camere în formă circulară compusă din două cercuri și un dreptunghi. Cele două cercuri sunt probabil pentru camerele principale și ultra-wide, în timp ce dreptunghiul sugerează prezența camerei telefoto de tip periscop. 

Nu avem detalii extra despre ce telefon va sosi curând cu o asemenea cameră, dar observăm că realme a făcut o referire indirectă la noul Apple iPhone 15 Pro Max recent anunțat, spunând: „Nu numai Max poate face zoom.” Pentru cei care nu știu, iPhone 15 Pro Max vine cu o unitate telephoto de tip periscop de 12MP cu un zoom optic de 5x, fiind primul iPhone dotat cu o astfel de cameră.

Revenind la realme, dispozitivul în cauză ar putea fi Realme GT5 Pro, despre care se zvonește că va veni cu noul procesor Snapdragon 8 Gen 3 încă neanunțat și o cameră telefoto de 64MP (OmniVision OV64B). 




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: „Nu numai Max poate face zoom” – Realme ar putea lansa un nou telefon cu cameră periscop

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă