Prima pagină » Pierce Brosnan e topit după soția lui. I-a oferit 60 de trandafiri roșii de ziua ei și a rememorat clipa în care a văzut-o prima dată

Pierce Brosnan e topit după soția lui. I-a oferit 60 de trandafiri roșii de ziua ei și a rememorat clipa în care a văzut-o prima dată

de Roboțelul @ iDOR.info
pierce-brosnan-e-topit-dupa-sotia-lui.-i-a-oferit-60-de-trandafiri-rosii-de-ziua-ei-si-a-rememorat-clipa-in-care-a-vazut-o-prima-data

Articol publicat 26 Septembrie 2023

Pierce Brosnan e și acum îndrăgostit lulea de soția lui, Keely Shaye Smith, femeia lângă care și-a găsit liniștea după ce și-a pierdut prima soție din cauza cancerului ovarian.

Keely Shaye Smith, femeia alături de care Brosnan a ales să-și petreacă viața, este jurnalistă, autoare și gazdă de show-uri TV. L-a cucerit pe celebrul actor cu bunătatea ei. Femeia l-a sprijinit enorm după moartea fostei lui soții, Cassandra, răpusă de cancer ovarian, și i-a fost alături și când fiica lui a murit din cauza aceleiași afecțiuni.

Citește și: Hulk Hogan s-a însurat a treia oară. Nu a renunțat la bandană nici la nuntă. Cine e aleasa lui, Sky Daily, mai tânără cu 25 de ani

Pierce Brosnan și soția lui, Keely
Pierce Brosnan și soția lui, Keely, în 2004 / Foto: Profimedia

Sunt super naturali în viața de zi cu zi, mai mereu împreună când ies în oraș, de mână sau chiar sărutându-se. Pierce și Kelly sunt un adevărat exemplu la Hollywood, iar în ziua în care aceasta a împlinit 60 de ani, Brosnan i-a făcut o surpriză frumoasă: un buchet cu 60 de trandafiri roșii, câte unul pentru fiecare an de viață.

„60 de trandafiri pentru fata mea cu ochi căprui, de ziua ei de naștere. Fericit pentru totdeauna și binecuvântat că am fost acolo când ai trecut pe lângă mine, într-o dimineață, în Cabo San Lucas”, a scris actorul în dreptul unei poze de cuplu în care apare alături de femeia vieții lui și de buchetul superb de flori pe care i l-a dăruit.

Citește și: Cindy Crawford, dezvăluiri despre căsnicia cu Richard Gere, la aproape 20 de ani de la divorț: „M-am schimbat de dragul lui!”

Pierce Brosnan și Keely Shaye Smith s-au căsătorit în Irlanda, în 2001

Pierce Brosnan și Keely Shaye Smith s-au cunoscut în Mexic, în stațiunea Cabo San Lucas, în care multe vedete își fac vacanțele, în 1994. S-au căsătorit în 2001, în Irlanda, țara lui natală.

Keely i-a daruit lui Brosnan doi băieti, pe Dylan (26 de ani) și Paris (22 de ani). Actorul de 70 de ani mai are trei copii cu prima lui soție, Cassandra Harris.

„Iubesc vitalitatea și pasiunea ei. Are această putere fără de care nu aș fi reușit să trăiesc. Când Keely se uită la mine, mă înmoi de fiecare dată”, a mărturisit fostul agent 007, într-un interviu acordat acum ceva timp.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Pierce Brosnan e topit după soția lui. I-a oferit 60 de trandafiri roșii de ziua ei și a rememorat clipa în care a văzut-o prima dată

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă