Prima pagină » Sony HT-S2000 Review: soundbar-ul care te va învălui în sunet surround, fie că vei savura filmul favorit sau playlist-ul audio de pe Spotifty

Sony HT-S2000 Review: soundbar-ul care te va învălui în sunet surround, fie că vei savura filmul favorit sau playlist-ul audio de pe Spotifty

de Roboțelul @ iDOR.info
sony-ht-s2000-review:-soundbar-ul-care-te-va-invalui-in-sunet-surround,-fie-ca-vei-savura-filmul-favorit-sau-playlist-ul-audio-de-pe-spotifty

A trecut destul de mult timp de când am avut un soundbar la teste și fix când nu mă așteptam a sosit unul, coincidență sau nu, într-o perioadă în care urmăream achiziția unui astfel de produs la care nu doar să mă bucur de un sunet mai bun la filme ci la care să ascult și muzică.

A sosit Sony HT-S2000, un soundbar premium cu 3.1 canale și cu promisiunea unui sunet surround cinematic, propulsat de Dolby Atmos și DTS:X. L-am primit cu brațele deschise în redacție și acestea fiind spuse, să înceapă recenzia.

Unboxing

La fel ca mulți alți producători și Sony acoperă partea de sustenabilitate, oferind un ambalaj reciclat în care vei găsi o cantitate redusă de plastic. Nu se folosește cerneală clasică, iar în cutia cu look clasic de carton vei găsi o prezentare excelentă a produsului pe care tocmai ce l-ai achiziționat. Cu un sistem de fixare pe seama unor cleme din plastic pe stânga și dreapta, soundbar-ul va fi suținut și protejat de minune la interior pe timpul transportului. 

Odată ce deschizi cutia prin ridicarea capacului superior, dai peste un ghid vizual de setup, inclusiv cod QR la dispoziție pentru a scana și pune soundbar-ul la treabă. Ai un compartiment în care se află toate cablurile necesare, cel HDMI, cablu de alimentare plus baterii pentru telecomandă, telecomandă, cât și ghid de configurare rapidă plus garanția. Ai toate cele necesare pentru a configura bara ta de sunet.

Sony HT-S2000

Acum că am trecut de accesorii descoperim soundbar-ul în sine care are o protecție tip husă pentru a evita zgârierea sa pe timpul transportului. Pe soundbar găsești și câteva stickere ce îți oferă detalii despre produsul achiziționat, modul în care se va propaga sunetul în cameră plus ghid pentru butoanele de control tactile. Plăcut surprins de procesul de unboxing și de prezentarea în sine, intuitivă și cu toate cele necesare incluse. 

Design

Din punct de vedere vizual, soundbar-ul Sony HT-S2000 este creat pentru a se îmbina cu restul electronicelor din living-ul tău, astfel că nu va ieși în evidență printr-un element sau altul. Este tipica bară de sunet vopsită în negru, care își găsește locul lângă televizor pe comoda, alături de consola ta PlayStation și controllerele sale. Are un design mai compact ce-i drept și asta este o veste bună pentru că nu va ocupa prea mult loc, nu ai nevoie de o comodă TV foarte mare așadar.

Sony HT-S2000

Ca reminder, vine doar unitatea soundbar aici în pachetul de bază, iar dacă ești interesat de dimensiuni trebuie să știi că soundbar-ul măsoară 800 (lățime) x 64 (înălțime) x 124 mm (adâncime) și ajunge la o greutate de 3.5 kg. Produsul vine doar pe negru, ceea ce îl face un magnet pentru amprente și nu ar fi stricat să apară și o versiune pe alb, sau de ce nu, una cu tonalitate duală care să se potrivească de minune cu un PS5 la fel de „panda”.

Sony HT-S2000

Zona sa frontală include grila metalică, iar în spate ai ascunse porturile de conectivitate, care deși în primă fază mi se păreau ciudat amplasate, fiind greu de ajuns la ele, în final am realizat că doar la instalare vei avea nevoie să le conectezi și atât. Apoi nici că vei mai umbla în spatele soundbar-ului. Apropo, îl poți instala și pe perete pentru un look mai minimalist. 

Setup și aplicație

Pentru configurarea și setarea acestui soundbar poți alege ruta clasică în care doar ai de conectat produsul via HDMI eARC la televizorul tău și desigur la sursa de energie, fie mergi mai departe și alegi ruta mai complexă ce implică și aplicația de mobil numită Home Entertainment Connect și disponibilă pe Android, respectiv iOS. Va trebui să ai WiFi-ul activat, cât și Bluetooth-ul, iar aplicația îți permite să controlezi dispozitivul nou Sony din casa ta și să beneficiezi de suport software.

Vei deschide aplicația și scana pentru noi dispozitive, iar odată ce alegi soundbar-ul vei fi îndemnat să te apropii de acesta pentru împerechere. Mai departe vei fi rugat să selectezi dacă ai conectat soundbar-ul la portul HDMI eARC/ARC iar în final poți adăuga și alte accesorii precum subwoofer sau boxe spate și setup-ul este finalizat în doar câteva minute.

Ce poți face din aplicație? În primul rând ai modurile principale Night, Sound field și Voice, toggle mute cât și control volum pe bază de butoane plus sau minus. Tot de aici alegi sursa de redare, TV sau Bluetooth, iar mai jos poți umbla la nivelul de bass (MIN, MID, MAX). Se poate selecta și dispozitivul de redare, fie soundbar (main), fie subwoofer, sau main/sub. În final găsești și zona de setări cu opțiuni de conectivitate, sunet, HDMI, Bluetooth și o zonă de update-uri software. 

O aplicație cu interfață simplă și ușor de utilizat, iar opțiunile sunt suficiente aș zice. Nu cred că mi-a lipsit ceva, sau cel puțin nu mi-am dat seama că aș vrea ceva în plus oferit în acest app. 

Specificații și tehnologii

Am ajuns și la partea din care aflăm ce specificații și tehnologii livrează soundbar-ul de față și aș începe prin a vă spune că Sony HT-S2000 vine cu un amplificator digital S-Master cu 5 canale și o putere totală de ieșire de 250W. Are subwoofer încorporat, intrare audio optică iar pe partea de conectivitate bifăm Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooth RX 5.2, 1x HDMI (eARC/ARC), plus suport Bravia Sync și HDMI CEC.

Sony HT-S2000

Avem suport Dolby Digital, Dolby Digital Plus, Dolby TrueHD, Dolby Atmos, Dolby Dual mono, DTS, DTS HD cu sunet de înaltă rezoluție, DTS HD Master Audio, DTS ES, DTS 96/24, DTS:X, LPCM, AAC, SBC. Soundbar-ul îți pune la dispoziție și mod nocturn, mod voce, iar un bonus este reprezentat de către tehnologia surround virtuală S-Force Pro, Vertical Surround Engine și DTS Virtual:X. 

Acestui produs i se pot atașa și boxe wireless spate (achiziționate separat), iar în varianta de față livrează o structură 3.1 canale. Există și un mod standby care se activează după 20 de minute. Aș reveni asupra difuzoarelor pentru a vă spune că atât subwoofer-ul dual cât și difuzoarele frontale de pe soundbar dispun de X-Balandec Speaker Unit cu o formă dreptunghiulară care maximizează suprafața diafragmei pentru bas puternic și totodată reduce mișcarea difuzorului, menținând presiunea acustică pentru distorsiuni mai mici și claritate îmbunătățită pentru voce.

Există și tehnologie DSEE care restaurează cu fidelitate sursele audio și livrează sunet de înaltă calitate, apropiat de înregistrarea originală. 

Accesorii extra

Așa cum povesteam și mai sus, în cutia lui Sony HT-S2000 ai doar bara de sunet și atât. Nu primești subwoofer și nici boxe spate, să le numim accesorii, pe care trebuie să le cumperi separat. Subwoofer-ul compatibil este Sony SA-SW3 și îl găsești pe plan local la mulți retaileri, având un preț pe măsură. Promite 200W putere RMS totală, are funcție Auto Stand-By și difuzor de 160mm.

Sony SA-SW3

Folosește tehnologia Magnetic Circuit pentru bas profund și clar și mai puține distorsiuni și are conectivitate wireless pentru configurare ușoară. De asemenea, aduce unitate de difuzoare Bass Reflex. Dacă vei lua și subwoofer-ul, vei simți impactul a tot ce urmărești și asculți, precum un tunet dintr-un film, fără distorsiuni.

Sony SA-SW3

De asemenea, poți adăuga în setup-ul tău și boxele spate SA-RS3S pentru bara ta de sunet, cu putere de ieșire totală de 100W și cu promisiunea că melodiile și filmele tale vor prinde „viață”. Sunt boxe bidirecționale care oferă sunet clar, se pot monta și pe perete și au atât un difuzor woofer cât și un tweeter. Vei crea alături de soundbar și subwoofer un mediu surround captivant, ca într-o sală de cinema, dar și aici prețul este unul generos pot spune. 

Impresii

Partea finală este rezervată impresiilor iar după mai bine de 2 săptămâni cât Sony HT-S2000 mi-a fost companion zi de zi, pot spune că avem în față un super soundbar adresat consumatorilor de filme și muzică. Fix în această categorie mă regăsesc și eu, astfel că de la ascultarea muzicii favorite la căști am trecut la streaming-ul de muzică la boxe/soundbar. Ce-i drept în acest mod nu doar eu mă bucur de muzică, ci și vecinii, dar aici este altă discuție. Cu Sony HT-S2000 am ascultat muzică pe timpul zilei, iar seara m-am delectat cu sunet de calitate urmărind un serial sau un film cu „de toate” pe partea audio iar aici mă refer la Dolby, DTS și toate cele. 

Inițial trebuie să recunosc faptul că nu am fost dat pe spate de calitatea audio livrată, asta până când am săpat adânc în zona de setări și am activat DSEE, o opțiune despre care chiar v-am vorbit mai sus și care pe cât de simplă pare pe atât de mare este efectul livrat. Boost-ul de calitate se simte imediat odată ce la setările Sound Field Setting ai bifat Sony Vertical Surround. Ești învăluit în sunet surround așa cum spuneam și în titlu.

HT-S2000 îți va livra un volum mai mult decât suficient și zi de zi la streaming-ul audio nu am trecut de 50-55 pentru a nu deranja vecinii și chiar și la acest prag simțeam că se aude prea tare și aveam tendința să îl dau mai jos. Poți regla bas-ul pe 3 praguri și ținând cont că nu avem un subwoofer extern, nu vei fi cucerit de ce livrează la acest capitol. Ai nevoie de un subwoofer pentru a trăi vibrațiile sunetului dintr-un film de acțiune, o investiție care ajunge să fie mai scumpă decât soundbar-ul în sine.

La filme vei fi cufundat în sunet surround, iar din aplicație vei vedea atunci când soundbar-ul procesează un semnal real Dolby Atmos provenit de la TV-ul tău, atunci când redai un film de pe Netflix, Disney+ sau ce altă platformă de streaming video folosești. Diagolurile sunt clare și ai inclusiv un buton pe telecomandă pentru îmbunătățit claritatea vocilor. Este impresionant ce poate livra în materie de acustică acest soundbar chiar și în varianta de față, ca o singură boxă. Am folosit același soundbar și pentru gaming, cuplat la televizor și consola PS5, unde sunetul a completat de minune partea vizuală. 

La categoria elemente lipsă trebuie notată integrarea smart care lipsește, asta înseamnă fără suport AirPlay, Chromecast și nici măcar Wi-Fi sau port ethernet care ți-ar fi livrat streaming lossless sau audio multiroom. În final Sony HT-S2000 este un soundbar care își îndeplinește pe deplin rolul pentru care a fost creat, acela de a îmbunătăți calitatea audio livrată de TV-ul tău. Nu doar că o îmbunătățește dar și o duce la următorul nivel. Acum întrebarea este dacă lipsa funcțiilor smart home este atât de mare pentru tine și pe de altă parte dacă ești dispus să cheltui extra pe subwoofer și boxe spate pentru setup-ul complet? 

Preț și disponibilitate 

Soundbar-ul Sony HT-S2000 se poate găsi deja la vânzare pe multiple site-uri de profil de pe plan local, iar mai jos găsești și sumele practicate în acest moment, atât pentru soundbar-ul în sine, cât și accesoriile sale opționale:




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Sony HT-S2000 Review: soundbar-ul care te va învălui în sunet surround, fie că vei savura filmul favorit sau playlist-ul audio de pe Spotifty

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă