Prima pagină » Muzeul Naţional Secuiesc, restaurat cu fonduri europene, a fost redeschis vizitatorilor după doi ani

Muzeul Naţional Secuiesc, restaurat cu fonduri europene, a fost redeschis vizitatorilor după doi ani

de Punctul
muzeul-national-secuiesc,-restaurat-cu-fonduri-europene,-a-fost-redeschis-vizitatorilor-dupa-doi-ani

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, restaurat şi modernizat cu fonduri europene, a fost redeschis, joi, pentru vizitatori, după doi ani de la începerea lucrărilor.

Acestea au vizat atât reabilitarea completă a ansamblului de clădiri, cât şi reamenajarea parcului dendrologic, spaţiul expoziţional fiind mărit cu 30% în urma intervenţiilor.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, a declarat, pentru AGERPRES, că Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe este una dintre cele mai vechi instituţii muzeale din ţară şi un important obiectiv turistic, iar lucrările efectuate aici au reuşit să redea strălucire acestei “bijuterii arhitecturale”, construite după planurile arhitectului transilvănean Kos Karoly, dar şi să pună în valoare spaţii neutilizate, precum grădina şi turla muzeului, şi să prezinte colecţiile într-o manieră modernă.

Muzeul Naţional Secuiesc, restaurat cu fonduri europene, a fost redeschis vizitatorilor după doi ani at




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Muzeul Naţional Secuiesc, restaurat cu fonduri europene, a fost redeschis vizitatorilor după doi ani

Autor/editor: Punctul

Redacția: Redacția @ Punctul

S-ar putea să-ți placă

Connection Information

To perform the requested action, WordPress needs to access your web server. Please enter your FTP credentials to proceed. If you do not remember your credentials, you should contact your web host.

Connection Type