Prima pagină » Lia Bugnar, acuze la adresa producătorilor Asia Express: Te-ai dus acolo, ești ca un cobai pe o rotiță și dansezi cum vor ei

Lia Bugnar, acuze la adresa producătorilor Asia Express: Te-ai dus acolo, ești ca un cobai pe o rotiță și dansezi cum vor ei

de Roboțelul @ iDOR.info
lia-bugnar,-acuze-la-adresa-producatorilor-asia-express:-te-ai-dus-acolo,-esti-ca-un-cobai-pe-o-rotita-si-dansezi-cum-vor-ei

În sezonul 3 „Asia Express”, Lia Bugnar și Maria Buză au format una dintre echipele care au spus DA provocării. „Va fi aventura vieții noastre”, au transmis actrițele într-un interviu, înainte ca show-ul să fie difuzat la Antena 1.

Când sezonul a apărut pe post, Lia Bugnar nu s-a putut uita, a fost deranjată de felul în care montajul a fost făcut. Invitată în podcastul „E vremea mea”, actrița și scenarista a zis: „De la a treia ediție eu nu m-am mai uitat. N-am mai putut. Ei te bagă așa într-un șablon. Ba că ești mai în vârstă, au nevoie de antipatici și de simpatici.

Lia Bugnar, despre „Asia Express”: „Eu nu am știut că e așa, că nu mă duceam”

Eu nu am știut că e așa că nu mă duceam. Eu nu distribui niciodată un actor într-un spectacol de-al meu într-un rol pe care nu și-l dorește. Nu vrea el, îl iau pe altul. Problema cu astfel de emisiuni și, în special cu asta, e că te îmbrâncea într-un rol pe care tu nu-l voiai, în care realmente nu erai tu”, a dezvăluit ea, conform Click.

lia-bugnar-asia-express-6Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

VIDEO. Cum îi umilea primarul fugar Cherecheș pe oamenii din școli: „Calc pe demisia voastră! Dau eu bani de la mine. Aici, la noi, nu e ca la București!”

Recomandări

VIDEO. Cum îi umilea primarul fugar Cherecheș pe oamenii din școli: „Calc pe demisia voastră! Dau eu bani de la mine. Aici, la noi, nu e ca la București!”

Știind ce a trăit în concurs, la probele dificile pe care le-a avut, Lia Bugnar i-a acuzat pe producătorii emisiuni că au difuzat doar anumite părți, care nu le-au pus într-o lumină bună pe ea și pe Maria Buză. Toți concurenții show-ului sunt filmați 16 ore pe zi în concurs, însă sunt difuzate doar câteva minute cu ei, într-o ediție.

„Aveau posibilitatea să facă asta pentru că ne filmau 16 ore pe zi. În alea 16 ore tu-mi găsești vreo 600 de mutre nefericite, mai ales când stai atâta în soare, și le pui unde vrei tu. Te fac de n-ai aer! Noi am tot stat să ne gândim, am tras de timp, am semnat contractul într-o lună, am stat foarte mult ca să încercăm să ne luam niște măsuri.

Nu poți să-ți iei nici o măsură! Te-ai dus acolo, ești ca un cobai pe o rotiță și dansezi cum vor ei, indiferent ce faci tu acolo bine sau rău. Filmul se face la final, acasă!”, a mai spus Lia Bugnar.

Lia Bugnar i-a interzis lui Anghel Damian să se uite la „Asia Express”

Click scrie că actrița i-a interzis și lui Anghel Damian, care pe vremea aceea îi era iubit, să se uite la show. Tot atunci, ea a postat și un mesaj pe Facebook în care și-a îndemnat urmăritorii să nu urmărească emisiunea.

Acuzată că a primit într-o singură lună mită de la aproape 300 de persoane, fosta șefă a unei secții de Oncologie din Suceava se apără: Dacă îi refuza, pacienții ar fi crezut că vor muri. Ce i-a transmis însă judecătorul

„Acuma, aș avea o rugăminte la cei care au o simpatie pentru mine, pentru activitatea mea de făcător de teatru și postac pe Facebook. NU vă uitați la prima emisiune, eventual nici la a doua. Eu n-am fost niciodată o frumusețe, am fost așa, pe genul călău, ștearsă, dar cu capacitatea de a arăta decent dacă mă străduiesc.

În ultimii ani, de când calendarul a luat-o razna, pretențiile de la aspectul meu exterior au scăzut până la umilință. DAR potențialul pe care l-am etalat în această primă emisiune, potențialul de a fi monstruos de urâtă, la el mă refer, a depășit orice previziuni pesimiste pe care le-am avut.

Deci vă rog eu mult, dacă aveți vreo urmă de simpatie pentru mine, să nu vă uitați la primele vreo două emisiuni, că dup-aia eu zic că-mi mai trece fața aia. Adică eu așa trag nădejde, că n-o să umblu prin toată Asia aia de parcă mi-am revenit din moarte clinică.

Eu, una, având un iubit mult mai tânăr decât mine, și frumos ca un înger pe deasupra, știu sigur că am să fac pe dracu ghem să-l conving să ieșim la restaurant de câte ori e emisiunea. Nu pot să-mi forțez norocul și să-l las să vadă așa ceva”, a scris pe Facebook Lia Bugnar, la momentul difuzării show-ului , la Antena 1.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ele sunt singurele zodii care își pot schimba soarta total până la finalul anului. Cumpene, provocări, dar și bani mulți pentru patru nativi

FANATIK.RO

Ele sunt singurele zodii care își pot schimba soarta total până la finalul anului. Cumpene, provocări, dar și bani mulți pentru patru nativi

Rona Hartner, artista cu o viață marcată de drame, viol, două divorțuri și cu un sfârșit tragic. Ce spunea înainte să moară / EXCLUSIV

Viva.ro

Rona Hartner, artista cu o viață marcată de drame, viol, două divorțuri și cu un sfârșit tragic. Ce spunea înainte să moară / EXCLUSIV

Cum arată fiica lui Ion Țiriac, la 25 de ani. Ioana face furori pe internet cu pozele ei sexy

TVMANIA.RO

Cum arată fiica lui Ion Țiriac, la 25 de ani. Ioana face furori pe internet cu pozele ei sexy

Tatăl lui Djokovic aruncă în aer lumea tenisului: „Sper că anul viitor va fi ultimul pentru Novak”

GSP.RO

Tatăl lui Djokovic aruncă în aer lumea tenisului: „Sper că anul viitor va fi ultimul pentru Novak”

Locul din România unde să te retragi după ce ieși la pensie. Colțul de Rai unde oamenii trăiesc până la 90 de ani

FANATIK.RO

Locul din România unde să te retragi după ce ieși la pensie. Colțul de Rai unde oamenii trăiesc până la 90 de ani

Cum a trecut Cherecheș granița cu buletinul unui văr. Și-a lăsat socrii în arest, soția și mama sa au fugit și ele din țară

Știrileprotv.ro

Cum a trecut Cherecheș granița cu buletinul unui văr. Și-a lăsat socrii în arest, soția și mama sa au fugit și ele din țară

Delia, noi declarații despre copil: 'Îl cari toată viața ta după tine, nu scapi de el niciodată, decât când mori'

Unica.ro

Delia, noi declarații despre copil: ‘Îl cari toată viața ta după tine, nu scapi de el niciodată, decât când mori’

Moment fabulos în SUA!

Orangesport.ro

Moment fabulos în SUA! „Aoleu, am furat de la Nadia Comăneci”. Faza antologică după ce s-a întâlnit cu doi actori români | VIDEO

11 judeţe, sub cod portocaliu. Ninsori abundente şi vânt de 110 km/h: e aşteptată şi prima ninsoare în Bucureşti

Observatornews.ro

11 judeţe, sub cod portocaliu. Ninsori abundente şi vânt de 110 km/h: e aşteptată şi prima ninsoare în Bucureşti

Horoscop 26 noiembrie 2023. Berbecii ar fi bine să abordeze totul cu o anumită relaxare, cu seninătate, ca să nu ajungă să creeze probleme

HOROSCOP

Horoscop 26 noiembrie 2023. Berbecii ar fi bine să abordeze totul cu o anumită relaxare, cu seninătate, ca să nu ajungă să creeze probleme

Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Lia Bugnar, acuze la adresa producătorilor Asia Express: Te-ai dus acolo, ești ca un cobai pe o rotiță și dansezi cum vor ei

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă