Prima pagină » Cele mai spectaculoase ținute de la gala SAG Awards 2024. Starurile care au strălucit pe covorul roșu

Cele mai spectaculoase ținute de la gala SAG Awards 2024. Starurile care au strălucit pe covorul roșu

de Roboțelul @ iDOR.info
cele-mai-spectaculoase-tinute-de-la-gala-sag-awards-2024.-starurile-care-au-stralucit-pe-covorul-rosu

Starurile au strălucit pe covorul roșu în cele mai frumoase ținute, sâmbătă, în cadrul celei de-a 30-a ediție anuală a galei SAG Awards 2024, la Los Angeles. Actrița Emma Stone a atras toate privirile într-o rochie cu spatele gol Louis Vuitton, brodată cu paiete, perle și cristale.

 Ciara. Foto: Profimedia
Ciara. Foto: Profimedia

Drama istorică „Oppenheimer” a câştigat cel mai râvnit trofeu SAG Awards, sporindu-şi astfel şansele de a fi desemnat cel mai bun film la premiile Oscar de luna viitoare, relatează Reuters.

„Oppenheimer”, care prezintă povestea creatorului bombei atomice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a câştigat cel mai râvnit trofeu SAG Awards – pentru „cea mai bună distribuţie”, potrivit News.ro.

În ultimii ani, „Parasite” (2020), „CODA” (2022) şi „Everything Everywhere All At Once” (2023) au câştigat premiile Oscar pentru „cel mai bun film”.

„Oppenheimer” a câştigat sâmbătă şi premiul „cel mai bun actor” pentru Cillian Murphy, care îl interpretează pe regele oamenilor de ştiinţă, şi „cel mai bun actor în rol secundar” pentru Robert Downey Jr, care îl interpretează pe rivalul său acerb.

„Vă mulţumesc pentru că m-aţi invitat să joc un rol real în realizarea acestui film înspăimântător de important”, a declarat actorul Kenneth Branagh, în numele distribuţiei din „Oppenheimer”.

Actorul a reamintit, de asemenea, că echipa de filmare a părăsit premiera londoneză a filmului la jumătatea lunii iulie, în semn de solidaritate cu mişcarea, care urma să intre în grevă.

„Am plecat de pe covorul roşu şi nu am văzut filmul în acea seară. Am luat cu plăcere drumul solidarităţii cu voi”, a spus el.

Câștigătorii SAG Awards 2024

Mulţi dintre actorii care votează la SAG Awards fac parte din cel mai mare bloc de votanţi pentru premiile Oscar, programate la 10 martie.

În cursa pentru cel mai râvnit premiu, „Oppenheimer” a spulberat concurenţa cu „Barbie”, „Killers of the Flower Moon”, „American Fiction” şi „The Color Purple”.

La categoria „cea mai bună actriţă”, actriţa Lily Gladstone („Killers of the Flower Moon”’) a câştigat, devansând-o pe principala sa rivală, Emma Stone („Poor Things”).

Da’Vine Joy Randolph a câştigat premiul pentru „cea mai bună actriţă în rol secundar” pentru „Winter Break”, după ce a obţinut acelaşi premiu la BAFTA.

Cântăreaţa şi actriţa Barbra Streisand, în vârstă de 81 de ani, a primit premiul pentru întreaga carieră.

La categoria seriale TV, „The Bear” a câştigat premiul pentru „cea mai bună distribuţie într-un serial de comedie”, iar „Succession” a câştigat premiul pentru „cea mai bună distribuţie într-un serial dramatic”.

Pedro Pascal a câştigat premiul pentru „cel mai bun actor într-un serial dramatic” pentru „The Last of Us”.

Elizabeth Debicki a câştigat premiul pentru „cea mai bună actriţă” pentru interpretarea prinţesei Diana în „The Crown”.

Sindicatul SAG-AFTRA reprezintă aproximativ 120.000 de membri, printre care multe vedete de la Hollywood.

Editor : C.L.B.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Cele mai spectaculoase ținute de la gala SAG Awards 2024. Starurile care au strălucit pe covorul roșu

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google