Prima pagină » Femeia care de 22 de ani îi este alături lui Robert Downey Jr. Actorul și-a lăudat frumoasa soție, pe scena SAG Awards 2024, într-un discurs viral pe rețelele sociale

Femeia care de 22 de ani îi este alături lui Robert Downey Jr. Actorul și-a lăudat frumoasa soție, pe scena SAG Awards 2024, într-un discurs viral pe rețelele sociale

de Roboțelul @ iDOR.info
femeia-care-de-22-de-ani-ii-este-alaturi-lui-robert-downey-jr.-actorul-si-a-laudat-frumoasa-sotie,-pe-scena-sag-awards-2024,-intr-un-discurs-viral-pe-retelele-sociale

Articol publicat 26 februarie 2024

Robert Downey Jr. câștigat în weekend premiul SAG pentru „Cel mai bun actor în rol secundar”, grație interpretării din „Oppenheimer”, iar cu această ocazie a ținut să le mulțumească colegilor săi de breaslă care i-au fost apropiați de-a lungul anilor, însă în mod special soției sale, Susan. 

Downey Jr. îl interpretează pe Lewis Strauss, președintele Comisiei pentru Energie Atomică, în filmul lui Christopher Nolan.

Într-un discurs de acceptare din care nu au lipsit glumele, el le-a mulțumit actorilor Jamie Foxx, Gwyneth Paltrow, Jodie Foster, Annette Bening, Cillian Murphy și Emily Blunt, înainte de a adăuga numele lui Susan pe listă.

„Acum, de ce am adăugat numele soției mele la această listă de artiști, de altfel foarte talentați, de la care am învățat atât de multe în ultimii 40 de ani?” a spus el în cadrul ceremoniei din 24 februarie.

„Se datorează faptului că timp de 22 de ani a portretizat impecabil o persoană sănătoasă și rațională, care este fericită în căsătoria cu un actor”, a adăugat el. 

Actorul și-a încheiat discursul de acceptare cu un mesaj către fiul său de 12 ani, Exton Ellis: „Acest premiu este pentru tine”, a strigat el cu entuziasm.

Starul din Iron Man, în vârstă de 58 de ani, este căsătorit de 19 ani cu Susan Levin (50 de ani). Pe covorul roșu, cei doi soți au arătat joviali și foarte îndrăgostiți, la mai bine de două decenii după ce s-au întâlnit pentru prima dată pe platourile de filmare de la thrillerul „Gothika” din 2003.

Cu Susan, Robert mai are o fată de nouă ani, Avri. Actorul mai are un băiat, Indio (30 de ani), din mariajul cu fosta soție Deborah Falconer.

Downey a rostit numele lui Susan și în ianuarie, când a câștigat Globul de Aur, descriind-o drept persoana care-l motivează în fiecare zi. 

„A făcut o artă din a mă scoate din zonele mele de confort. Dar este atât de frumoasă…așa că orice…”.

Josh Hartnett, la prima sa apariție la SAG Awards. Motivul pentru care de mai bine de șase ani a ales să se îndepărteze de Hollywood

Robert Downey Jr. i-a mulțumit, spre surprinderea unora, lui Mel Gibson, în discursul de la SAG Awards 2024

A mai fost o persoana căreia Robert Downey Jr. i-a mulțumit în discursul de la SAG Awards 2024, spre surprinderea multora: Mel Gibson, actorul căzut în dizgrație din cauza remarcilor rasiste, antisemite și a violenței domestice.

Motivul lui Downey Jr? A fost Gibson cel care i-a reînviat cariera după ce istoria sa cu abuzul de droguri și alcool l-a pus pe linie moartă la Hollywood, în urmă cu mulți ani. Mel Gibson l-a distribuit pe Robert în filmul său din 2003, „The Singing Detective”, care l-a readus în atenția publicului. 

„Nu mă angaja nimeni, așa că m-a ales în fruntea unui film care a fost de creat, de fapt, pentru el”, a mărturisit Downey în 2011. „Și m-a ajutat să păstrez un acoperiș deasupra capului meu și să am ce mâncare să pun pe masă”.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Femeia care de 22 de ani îi este alături lui Robert Downey Jr. Actorul și-a lăudat frumoasa soție, pe scena SAG Awards 2024, într-un discurs viral pe rețelele sociale

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă