Microsoft Photos

Microsoft a modernizat anul trecut aplicația Photos, încercând să o potrivească mai bine cu stilul și estetica Windows 11. Acum este timpul și pentru ceva îmbunătățiri care să o potrivească cu noile trenduri AI din industria smartphone. Iar Magic Eraser este o funcție reprezentativă pentru inovațiile recente demonstrate de Samsung și Google, adăugarea acesteia pentru PC-urile cu Windows 11 reprezentând minimul necesar pe care Microsoft ar trebui să-l facă în acest moment.

Funcția bazată pe tehnologii generative AI folosește procesare asigurată pe serverele Microsoft pentru a identifica persoane și obiecte din fundalul pozelor încărcate în aplicația Photos. Tot ce ai tu de făcut este să selectezi obiectul care te interesează și aplicația îl va decupa automat, permițând mutarea acestuia oriunde în cadru. Pentru a permite compensarea erorilor de interpretare la decuparea imaginii este adăugat și un slider pentru ajustarea intensității. Vei putea vedea rezultatul folosirii acestuia în fereastra Preview. Odată ce ai ajuns la un rezultat satisfăcător rămâne doar să aplici procesarea finală, în care algoritmii bazați pe inteligență artificială vor umple golul lăsat în porțiunea decupată aproximând după conținutul adiacent.

Noua caracteristică este disponibilă deja în versiune Preview pentru utilizatorii înrolați în programul Windows Insider și va fi adăugată versiunii stabile de OS prin intermediul Windows Update. Microsoft spune că noua funcție Generative Eraser este o versiune îmbunătățită a instrumentului Spot Fix deja prezent în aplicație, oferind un rezultat mai uniform și mai realist la mutarea/ștergerea obiectelor nedorite din fundal.

În ultimele luni, aplicația Windows Photos a primit și alte funcții bazate pe inteligență artificială, cum ar fi un instrument Background Blur pentru estomparea fundalului în pozele tip portret și capacitatea de a înlocui fundalul unei imagini. Aceste caracteristici sunt doar o mică parte a unui efort mai amplu pentru transformarea Windows într-un sistem de operare AI. Iar viitorul update Windows 11 24H2 este așteptat să includă funcții AI „inovatoare”, cum ar fi interogări Bing Search folosind expresii de căutare rostite în limbaj natural și o versiune mai avansată a asistentului Copilot.

Microsoft a adăugat capabilități AI și în alte aplicații populare, precum Microsoft Outlook și chiar Notepad. Următoarea etapă, probabil rezervată Windows 12, va fi includerea de capabilități AI la scară largă, asigurate cu hardware specializat (ex. procesoare cu accelerator NPU integrat) dezvoltat pentru următoarea generație de PC-uri

Photo of Aurelian Mihai

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.