Prima pagină » O idee pentru Phoenix și Nicu Covaci • zoso blog

O idee pentru Phoenix și Nicu Covaci • zoso blog

de Roboțelul @ iDOR.info
o-idee-pentru-phoenix-si-nicu-covaci-•-zoso-blog

Acum câteva zile m-a apucat nostalgia. Am ascultat niște Trooper, am descărcat albumul lor “best of” (65 lei), m-a ținut vreo două zile, după care am trecut la Phoenix. Și mi-am dat seama că nu am toate albumele lor, inclusiv astea două lansate recent (2005 și 2014).

OK. Deschid din nou iTunes, caut Phoenix, găsesc unul dintre albume, celălalt nu. Strig pe grupul de prieteni, dar era 5am, până să se trezească lumea caut pe librăriile de specialitate. Găsesc acolo cam un pachet cu „tot”. Mă rog, a durat un pic să îl aduc la uniformitatea dorită, la denumiri umane, la tags etc.

Întrebarea mea este de ce. De ce a trebuit să fac asta în loc să dau niște bani trupei? De ce a trebuit să mă lupt cu o muncă de mântuială a unor profani când puteam să le cumpăr pe toate din două clickuri?

Și aici apare oportunitatea pentru Nicu Covaci. Să repare site-ul, care stă așa de 15 ani, și să relanseze sub o formă acceptabilă catalogul trupei. Da, chiar și în format CD sau vinyl, l-ar cumpăra nostalgicii, dar și descărcabil. OK, îți ia iTunes prea mulți bani? Vinde-l la tine pe site. Găsește o formulă să faci asta. Oferă lumii nu doar informațiile care nu pot fi schimbate, gen albumele, cine a compus, când s-au lansat, cine era atunci în trupă, dar și rezultatul muncii. Ok, tu ai versiunea ta pentru care v-ați certat, alții au versiunea lor, la final lumea vrea muzica. Și un tricou Phoenix.

E 35 lei un album pe iTunes, da? Ai 9 albume? Fă un pachet cu 350 lei. Dă-mi un sticker cu Pasărea Phoenix, să îl lipesc pe mașină, cum și-au lipit toți ratații gheara aia de la “Monster” sau mărul mușcat. Pe cuvânt de nu îmi pun pe mașină un sticker cu Phoenix, 10 lei bucata, 25 lei transportul, dacă îl lansează trupa și nu vreun afacerist șmecher.

E inadmisibil ca cea mai mare trupă românească de muzică să nu aibă pe net decât un site obosit, făcut acum 15 ani (la discografie ultimul album apare “În umbra marelui urs”, deci anul 2000).

Am cumpărat un “Best Of” al lui Baniciu, 2 CD-uri, 32 lei bucata. Omul are toate albumele acolo. Sunt convins că nu se îmbogățește din vânzări, că nu mai e pe val, dar toți care au vrut să schimbe casetele sau discurile cu Baniciu de acum 20 de ani au găsit ce voiau.

Toți marii artiști, a căror glorie a apus la un moment dat, au făcut asta. Au remasterizat, au scos pauzele, au scos noise-ul, au făcut mono din stereo și invers, și au mai luat o serie de bani. Dar Beatles și Zeppelin nu au alura și importanța lui Phoenix. Au trecut 10 ani de la ultimul album. Ce ai făcut între timp? Dă în judecată Electrecord dacă nu îți dau albumele și drepturile, du-te la prim-ministru și la ministrul culturii cu jalba în proțap, caută prin arhiva TVR, fă fanii fericiți! Dă bă un tricou!!!




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: O idee pentru Phoenix și Nicu Covaci • zoso blog

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă