Prima pagină » Pepe a căzut de pe scenă în timpul unui concert. Artistul a trecut prin momente stânjenitoare: Am căzut în fosă

Pepe a căzut de pe scenă în timpul unui concert. Artistul a trecut prin momente stânjenitoare: Am căzut în fosă

de Roboțelul @ iDOR.info
pepe-a-cazut-de-pe-scena-in-timpul-unui-concert.-artistul-a-trecut-prin-momente-stanjenitoare:-am-cazut-in-fosa

Puțini sunt cei care își amintesc că Pepe a debutat în anul 1996 la Ploiești, la un festival de muzică ușoară, unde a obținut premiul trei. Dar succesul a venit 3 ani mai târziu, în anul 1999, când a devenit solistul fostei trupe „Latin Express”, care a introdus pentru prima dată stilul flamenco în România. Din anul 2000 până în prezent, artistul evoluează individual sub numele Pepe, fiind unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică latino din România.

De-a lungul carierei sale, Pepe s-a confruntat cu multe momente stânjenitoare în timpul concertelor. Artistul a povestit că a căzut de pe scenă, i s-a rupt pantalonii, dar și că a căzut într-o fosă.

„Am avut o criză de burtă pe scenă, vorbesc serios. Este foarte greu să și cânți, m-au trecut toate transpirațiile. La modul cel mai serios. Cred că nu este om căruia să nu i se întâmple ceva de genul, să ți se rupă pantalonii, ca fată să rămâi fără toc. Mie mi s-au rupt și pantalonii, am și căzut de pe scenă. Eram la niște premii importante și am căzut de pe scenă, am căzut în fosă, s-a rupt scena cu mine”, a declarat Pepe pentru Spynews.ro.

Pepe (3)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Opriți facturile, stopați ratele! Avem o nouă problemă: Macarena

Recomandări

Opriți facturile, stopați ratele! Avem o nouă problemă: Macarena

„Altădată am sărit un gard și mi-am rupt pantalonii, dar total i-am rupt”

Cântărețul și-a amintit de un moment rușinos, atunci când a fost nevoit să urce pe scenă cu pantalonii rupți. S-a grăbit să ajungă în fața publicului, astfel că a sărit un gard, iar în acea clipă, pantalonii lui s-au rupt.

„Altădată am sărit un gard și mi-am rupt pantalonii, dar total i-am rupt. Am cântat cu o bluză legată de mine. Nu mai aveam timp să mă schimb, m-a prezentat și ca să nu o mai iau prin aglomerație, am sărit gardul. Am pierdut oameni dragi și a trebuit să urc pe scenă. Trebuie să respectăm jobul pe care îl avem și să trecem peste orice fel de obstacol”, a mai adăugat artistul

Pepe, anunțul despre cel de-al patrulea copil

Într-un interviu pentru ciao.ro, Pepe a vorbit despre planurile pe care le are alături de actuala lui soție, Yasmine. Cântărețul are trei copii, două fete și un băiat, iar momentan nu se gândește și la al patrulea. Prezentatorul de la „Te cunosc de undeva!” se bucură din plin de momentele frumoase alături de familia sa și mărturisește că are un program foarte încărcat, iar timpul nu-i permite să aibă grijă de încă un bebeluș.

„În momentul de față suntem foarte ocupați și ne ocupă prea mult timp viața noastră. Nu am luat în calcul un alt copil, e destul de complicat, nu se știe pe viitor! Momentan e de ajuns! E greu cu 3!”.

„Toţi vecinii Rusiei dorm cu un ochi deschis”. Avertismentul unui oficial american de rang înalt privind o eventuală invazie rusă în Republica Moldova

Recomandări

„Toţi vecinii Rusiei dorm cu un ochi deschis”. Avertismentul unui oficial american de rang înalt privind o eventuală invazie rusă în Republica Moldova

Pepe este un tată foarte grijului și își iubește enorm copiii. Chiar dacă fetele au domiciliul la mama lor, Rosa și Maria vin destul de des în vizită la tatăl lor, iar acesta are grijă să le facă toate poftele.

„Maria e sportivă, face sport de performanță, este handbalistă, face și două antrenamente pe zi, deci e normal să arate așa și să se dezvolte frumos. Sportul e important și sănătos pentru copii și nu numai. (…) Eu o susțin în tot ceea ce face, nu îmi fac griji pentru nimic”, a declarat vedeta de la Antena 1.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Cele cinci zodii care trag lozul norocos în următoarele 3 zile. Au parte de belșug și fericire în weekend

FANATIK.RO

Cele cinci zodii care trag lozul norocos în următoarele 3 zile. Au parte de belșug și fericire în weekend

Cum arăta Anca Pandrea la începutul carierei. Era de o frumusețe răpitoare: „Mă îmbrăcam de la cele mai mari case de modă din România”

Viva.ro

Cum arăta Anca Pandrea la începutul carierei. Era de o frumusețe răpitoare: „Mă îmbrăcam de la cele mai mari case de modă din România”

Cum arată casa de 300.000 de euro a lui Smiley și a Ginei Pistol. Camera micuței Josephine este WOW

TVMANIA.RO

Cum arată casa de 300.000 de euro a lui Smiley și a Ginei Pistol. Camera micuței Josephine este WOW

Măsoară 1,95 metri și a dorit să combată stereotipurile care susțin că femeile înalte nu sunt frumoase. Decizia luată de o baschetbalistă germană

GSP.RO

Măsoară 1,95 metri și a dorit să combată stereotipurile care susțin că femeile înalte nu sunt frumoase. Decizia luată de o baschetbalistă germană

Cum arată uscătorul comun al unui bloc din orașul Vaslui transformat într-un penthouse. Este închiriat cu 700 de lei pe noapte, în regim hotelier

FANATIK.RO

Cum arată uscătorul comun al unui bloc din orașul Vaslui transformat într-un penthouse. Este închiriat cu 700 de lei pe noapte, în regim hotelier

Cât câștigă pe zi un livrator de mâncare, în București. „Ies de la 12 și stau până seara la 12-1”

Știrileprotv.ro

Cât câștigă pe zi un livrator de mâncare, în București. „Ies de la 12 și stau până seara la 12-1”

Cum arată apartamentul de lux al lui Jador. A dat jumătate de milion de euro pe un penthouse și are o priveliște fantastică asupra Bucureștiului / FOTO

Unica.ro

Cum arată apartamentul de lux al lui Jador. A dat jumătate de milion de euro pe un penthouse și are o priveliște fantastică asupra Bucureștiului / FOTO

„Am auzit salariul lui Dorinel Munteanu, e o nebunie!” Bogdan Cosmescu, mirat când a auzit remuneraţia de la Oţelul | EXCLUSIV

Orangesport.ro

„Am auzit salariul lui Dorinel Munteanu, e o nebunie!” Bogdan Cosmescu, mirat când a auzit remuneraţia de la Oţelul | EXCLUSIV

COMPARAȚIE. Cât costă produsele marcă proprie față de cele de la branduri mari. Ministrul Agriculturii le-a pus gând rău pentru că sunt prea ieftine

Observatornews.ro

COMPARAȚIE. Cât costă produsele marcă proprie față de cele de la branduri mari. Ministrul Agriculturii le-a pus gând rău pentru că sunt prea ieftine

Horoscop 22 februarie 2024. Capricornii sunt tentați să se folosească de slăbiciunile unor persoane apropiate pentru a-și asigura avantaje

HOROSCOP

Horoscop 22 februarie 2024. Capricornii sunt tentați să se folosească de slăbiciunile unor persoane apropiate pentru a-și asigura avantaje




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Pepe a căzut de pe scenă în timpul unui concert. Artistul a trecut prin momente stânjenitoare: Am căzut în fosă

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă