Prima pagină » PlayStation Portal – un accesoriu util, dar putea fi mai mult (review)

PlayStation Portal – un accesoriu util, dar putea fi mai mult (review)

de Roboțelul @ iDOR.info
playstation-portal-–-un-accesoriu-util,-dar-putea-fi-mai-mult-(review)

Hai să facem un exercițiu de imaginație. La ce te gândești când auzi cuvintele „handheld Sony”? Poate la PSP, una dintre cele mai de succes console portabile din lume. Sau poate la PS Vita, continuarea lui PSP care deși nu s-a vândut în cine știe ce numere, tot și-a câștigat un număr măricel de fani în cei câțiva ani cât a fost pe piață grație ecranului OLED și al tehnologiei din interior.

Well, pot să pariez că nu mulți se gândesc la ăsta micu’ de aici, PlayStation Portal. Arată ca o reimaginare a PSP-ului în era modernă, iar când a fost dezvăluit prima dată în august 2023 mulți au avut speranțe mari… până au citit mai îndeaproape comunicatul de presă unde scria că noua „consolă” avea să fie doar un dispozitiv pentru Remote Play, cu care să te joci în deplasare pe PS5-ul tău deja existent, nu ceva standalone cu propriul ecosistem de jocuri și lansări.

Asta a venit ca o lovitură sub centură pentru toți cei care sperau ca Sony să lanseze un competitor pentru Nintendo Switch, un competitor care să reaprindă scânteia competiției în spațiul consolelor portabile așa cum s-a întâmplat la mijlocul anilor 2000 cu PSP. Și poate că unii veți zice că segmentul ăsta nu are nevoie de o scânteie, grație modelelor precum Steam Deck sau ROG Ally care se vând în numere mari, dar alea au un dezavantaj major în situația asta: nu pot juca jocurile first-party de la Sony, unele dintre cele mai bune din industrie, la lansare cel puțin. În schimb am primit un controller de PS5 tăiat pe jumătate cu o tabletă lipită în mijloc, gândit să funcționeze exclusiv în tandem cu o consolă montată acasă.

Portal

Tocmai de asta, în materialul de azi, o să încerc să judec PS Portal pentru ce este de fapt, nu pentru ce mi-aș fi dorit să fie. Pentru că da, și eu mă număr printre cei care își doresc cu disperare un handheld Sony, cu care să te joci local jocuri de PS4 sau chiar de PS5 la detalii mai mici atunci când ești în tren, autobuz, avion sau oriunde ai putea să cari o consolă de genul după tine. Chiar și așa, există unele lucruri care m-au dezamăgit, alături de niște decizii la care mi-a stat mintea-n loc, așa că hai să vorbim mai multe.

Design și construcție

Începem cu probabil cel mai polarizant element al lui PS Portal: design-ul. Așa cum ziceam mai devreme, avem în față un controller DualSense tăiat pe jumătate cu o tabletă de 8 inch în mijloc, și asta poate fi de bine sau de rău. E de rău pentru că arată puțin caraghios, și mi-a luat ceva să mă obișnuiesc cu aspectul ăsta. E de bine pentru că, după părerea mea, controller-ul celor de la Sony este cel mai bun de pe piață, iar forma asta specifică îl ajută să fie extrem de comod.

Portal

Ca să obțin același grad de confort de la al meu Nintendo Switch a trebuit să îmi cumpăr separat un grip de genul ăsta, și deși alte console stau mai bine la capitolul ergonomie (vezi ROG Ally sau SteamDeck), niciuna nu se compară cu PS Portal. Este suficient de comod încât să fie folosit ore întregi fără oprire, o calitate extrem de importantă și destul de rară pentru un produs de genul ăsta.

Experiență în utilizare

La asta contribuie și bateria generoasă, care poate rezista între șapte și nouă ore, o valoare decentă. Este mult peste cele trei-cinci ore promise de un Switch de exemplu, dar tot rămâne în urma unui Logitech G Cloud la 12 ore, un competitor mult mai apropiat ca funcții și așteptări, deci tot mai e de lucrat. Desigur, la asta contribuie și funcțiile extra incluse în controller, cum ar fi triggerele adaptive și motoarele de vibrație extrem de bune, despre care vom vorbi imediat.

Până atunci vreau să ne aplecăm puțin asupra ecranului, unul dintre cele mai importante aspecte la un produs de genul ăsta. Și gândurile mele sunt următoarele: e bun, dar nu grozav. Începem cu lucrurile bune, și anume rezoluția de 1080p mai mult decât suficientă pentru un display atât de mic. Scrisul din sistemul de operare intern al lui Portal este sharp și ușor de citit, și oricum Remote Play funcționează la maxim 1080p, deci nu ratezi nimic.

Portal

Înainte să trecem mai departe hai să vorbim puțin și despre Remote Play în general, pentru că poate sunt unii care nu au mai interacționat cu funcția asta niciodată. Pe scurt, PlayStation Remote Play este un mod de a te juca jocurile tale pe PS5 de oriunde prin intermediul streaming-ului și este disponibil pe Android, iOS, Mac, Windows și, bineînțeles, pe Portal. E ca și cum te-ai juca în cloud pe un serviciu precum GeForce NOW, doar că sursa este PS5-ul tău de acasă, nu vreun PC dintr-o fermă amplasată la sute de kilometri de tine.

În teorie, asta ar trebui să facă Remote Play o soluție mai stabilă și, poate și mai important, mai rapidă. Principala mea plângere când vine vorba de GeForce NOW este input lag-ul mare, un lucru peste care oricât de mult am încercat nu am putut să trec. Ei bine, spun cu mâna pe inimă că Remote Play este altceva, timpul de răspuns este substanțial mai mic și jur că după 15-20 de minute de joacă nici nu mai simțeam diferența, în jocurile single-player cel puțin.

Tot nu aș recomanda Remote Play pentru meciuri competitive în Call of Duty sau Apex Legends spre exemplu, orice ai face tot vei avea un dezavantaj major față de cineva care se joacă direct pe consolă. Dar pentru orice altă situație, părerea mea e că implementarea Sony este de departe cea mai rapidă și cea mai bună. Unde mai pui la socoteală că nici pe parte de calitate a imaginii nu stăm rău?

Portal

Astea fiind zise, toate plusurile lui Remote Play ar trebui să se traducă perfect pe PS Portal, right? Da și nu… Da pentru că întreaga experiență a controller-ului de PS5 funcționează, cu tot cu motoarele de vibrație fenomenale și triggerele adaptive. M-am jucat noua mea obsesie Ghost of Tsushima pe Portal de-am înnebunit, și fiecare pas al calului sau săgeată trasă a fost perfect replicată aici, deci kudos.

Și input lag-ul a fost decent, în mare parte datorită abordării Sony când vine vorba de condiții proaste de internet. Remote Play încearcă pe cât posibil să păstreze jocul maxim de responsive în timp ce scade rezoluția, un compromis corect din punctul meu de vedere. Problema e că aceste momente de net îndoielnic sunt cam dese datorită unei decizii a Sony care pe mine m-a lăsat perplex: PlayStation Portal are doar Wi-Fi 5.

Asta e un păcat cât se poate de grav în zilele noastre, când standardul Wi-Fi 6, cu toate boost-urile sale de viteză și, încă și mai important în cazul nostru, de stabilitate, este disponibil la scară largă și mulți dintre noi avem echipamente capabile de așa ceva și acasă. Cred că este o chestiune de costuri, dar cum PS Portal nu e chiar ieftin (vorbim imediat cât costă), cu siguranță se putea mult mai bine.

Portal

E un aspect atât de vital, dar unul pe care Sony l-au ignorat complet. Și poate unii dintre voi veți zice că și Wi-Fi 5 e ok, și că oricum poți obține viteze bune și așa, dar nu ai vrea ca pe pseudo-consola ta gândită să joace exclusiv prin streaming să ai cel mai recent, mai stabil și mai rapid standard Wi-Fi disponibil? Și Wi-Fi 6 nu e ceva nou și avangardist, există deja Wi-Fi 6E și Wi-Fi 7 e după colț, deci Sony chiar nu are scuză din punctul meu de vedere.

O altă decizie ciudată la capitolul de conectică este lipsa de-a dreptul a suportului pentru Bluetooth. Nu, nu e o greșeală: PS Portal nu are deloc Bluetooth! Asta înseamnă că nu vei putea să îți conectezi perechea de căști wireless pentru audio… unless perechea ta de căști wireless este una first-party de la Sony. Na, joac-o p-asta! Deci poți să ai audio wireless, dar trebuie să îți cumperi fie o pereche de Pulse Explore, fie un Pulse Elite, două perechi de căști deloc ieftine care adaugă serios la costul total de achiziție al lui Portal.

Portal

Motivul folosit de compania japoneză pentru a justifica alegerea asta este că o conexiune prin Bluetooth va avea delay și că asta va strica experiența în jocuri. I call bullshit on that one, din punctul meu de vedere delay-ul nu este atât de rău, am folosit de n. ori Bluetooth audio pe Nintendo Switch fără probleme, și cu siguranță aș fi preferat să am opțiunea asta și aici. Dacă intenționezi să folosești căști pe fir însă, chiar lângă portul USB-C de încărcare vei găsi și un jack de căști. În schimb, dacă alegi să folosești difuzoarele integrate vei avea o experiență ok. Se aud suficient de tare, sunetul se păstrează clar chiar și la volum maxim și, deși cam lipsește bass-ul, îți faci lejer treaba cu ele.

Nici pe parte de conectivitate nu stăm prea grozav din păcate. Am avut câteva momente când PS Portal pur și simplu a refuzat să se conecteze la PS5-ul aflat la câțiva metri depărtare din motive total necunoscute mie. De cele mai multe ori, într-un final a mers, dar e o consolare prea mică atunci când un produs se chinuie să facă unicul lucru pentru care a fost creat. Și da, înainte să întrebați, PS5-ul era conectat prin Ethernet la rețea, deci nu prin Wi-Fi.

Concluzie

Nu vreau să credeți că sunt hater by default. Mă număr printre cei care și-ar fi dorit altceva de la noul handheld Sony, da. Dar chiar și așa pot să înțeleg locul lui Portal în lume și pot să-l judec în consecință, dar deciziile și implementările ciudate expuse de mine mai devreme complică mult lucrurile, atât de mult încât mă întreb de ce nu ai folosi telefonul pentru așa ceva?

Și pe măsură ce mă gândesc mai mult la asta, ideea capătă tot mai mult sens. De cele mai multe ori ai un ecran mai bun din punct de vedere al calității, un display OLED se va vedea net superior IPS-ului de pe Portal, chiar dacă la o dimensiune o idee mai mică. Apoi, dacă ai un PS5 acasă înseamnă că ai și măcar un controller pe care îl poți lega la telefon, iar aplicația Remote Play este disponibilă atât în App Store cât și în Play Store. Mai bagi în ecuație și un suport care să monteze telefonul de controller de pe AliExpress și uite cum ai un echivalent pentru PS Portal cu o investiție foarte mică, fără să sacrifici funcțiile importante.

Portal

Ba chiar aș plusa și aș spune că mai câștigi funcții, în special pe partea de conectivitate. Există toate șansele ca telefonul tău să suporte Wi-Fi 6 sau chiar Wi-Fi 6E, deci în teorie vei avea parte de o conexiune mai stabilă, deci o calitate a imaginii mai bună. Pe telefon poți să îți legi și căștile wireless, un alt use case extrem de comun care lipsește de pe Portal.

Dar sunt conștient că unii oameni nu vor să se joace pe un Frankenstein jocurile lor preferate, și că vor ceva gândit special pentru asta, construit bine și cu o autonomie ok. Well, pentru oamenii de genul ăsta există PS Portal, pentru cei care vor o experiență fără prea multe bătăi de cap integrată direct în ecosistemul consolei.

Portal

Totuși, acum că am ajuns la final și e vremea să dau înapoi consola, nu pot să nu mă gândesc la „cum ar fi fost”. Cum ar fi fost dacă Sony ar fi inclus Wi-Fi 6, în așa fel încât unicul țel al acestui produs să fie executat mai bine? Cum ar fi fost dacă Sony ar fi inclus suport pentru Bluetooth audio, fără să te oblige să scoți din buzunar alte sute de euro dacă vrei să nu-i deranjezi pe cei din jurul tău atunci când te joci? Cum ar fi fost dacă Portal ar fi costat ceva mai mult, eventual la nivel cu Nintendo Switch, dar ar fi venit cu hardware dedicat ca să ruleze jocuri nativ, pe lângă toată chestia cu Remote Play?

Astea sunt întrebări care nu-mi vor da pace prea curând, și sper ca producătorul să ia notițe și să rafineze și mai mult următoarea generație. Nu spun că Portal-ul de azi e nefuncțional, dar cred cu tărie că se putea mai bine. Uite-ne ajunși la final fără să discutăm despre preț, deci hai să remediem asta. În acest moment am găsit PS Portal pe la marii vânzători de la noi pentru prețul de 1.099 de lei, un preț nu prea mic dar relativ corect ținând cont că doar controller-ul de PS5 separat costă vreo 300, înainte să mai adaugi în ecuație și un ecran sau celelalte componente din interior.

Portal

Trăgând linie, merită sau nu să îți iei un PS Portal? Răspunsul este unul mai complex decât de obicei, din câteva motive. Dacă nu erai hotărât că ai nevoie de așa ceva în viața ta, Portal nu îți va schimba opinia. Vine cu câteva lacune serioase și, deși experiența în Remote Play este decentă, nu cred că este un game-changer. În schimb, dacă te-ai jucat prin Remote Play pe telefon până acum și vrei o soluție all-in-one completă, atunci Portal este o variantă bună.

Are un ecran ok, este construit bine iar integrarea tuturor funcțiilor DualSense este făcută perfect. Absența Wi-Fi 6 și Bluetooth audio este dezamăgitoare și ar putea reprezenta un motiv serios să nu îl cumperi, dar în acest moment cel puțin este singura variantă first-party de a te bucura de jocurile tale de pe PlayStation 5 în deplasare, fără să fie nevoie să te bazezi pe telefonul tău.

Portal

Astea fiind zise, ne vom opri aici. Dar nu înainte să îmi spuneți în comentarii: cum vi se pare PS Portal? Credeți că merită banii sau lipsurile expuse de mine sunt prea importante și reprezintă adevărate dealbreakere pentru voi? Și, poate și mai important, credeți v-ați cumpăra așa ceva sau rămâneți la setup-ul de controller legat la telefon? Și dacă tot sunteți acolo, nu uitați de zona.store, prăvălia noastră cu PC-uri și tricouri unde găsiți calculatoarele noastre Gamebox pentru joacă și Workbox pentru lucru, alături de o selecție de tricouri cât se poate de interesante.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: PlayStation Portal – un accesoriu util, dar putea fi mai mult (review)

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă