Prima pagină » Record istoric – S&P 500 la 5.000 de puncte; semnificaţie şi perspective

Record istoric – S&P 500 la 5.000 de puncte; semnificaţie şi perspective

de Roboțelul @ iDOR.info
record-istoric-–-s&p-500-la-5.000-de-puncte;-semnificatie-si-perspective

Indicele S&P 500 a închis peste pragul de 5.000 de puncte pentru prima dată în istorie, vinerea trecută, după paisprezece săptămâni de creştere din ultimele cincisprezece, perioadă în care principalul coş de acţiuni din Statele Unite a marcat un avans de 22%.

Scăderea inflaţiei, raportările peste aşteptări ale companiilor şi robusteţea economiei au alimentat raliul pieţei americane din acest an. Conform ultimelor date, guvernul a ajustat inflaţia pentru decembrie la 0,2% în dinamică lunară, faţă 0,3% cât fusese raportat iniţial, scădere care, deşi modestă, confirmă temperarea inflaţiei, ceea ce oferă mai multă libertate Rezervei Federală să înceapă tăierile de dobânzi, în acest an, scrie CNBC.

Până la finele săptămânii trecute, 332 de companii din indicele S&P 500 îşi publicaseră rezultatele aferenre trimestrului al patrulea 2023, circa 80% venind cu raportări peste estimările analiştilor, conform datelor LSEG, mai notează publicaţia americană.

Ce înseamnă pentru S&P 500 atingerea pragului de 5.000 de puncte?

Din punct de vedere fundamental, nivelul de 5.000 de puncte nu înseamnă neapărat ceva, dar din perspectivă psihologică da, iar faptul că indicele marchează noi recorduri arată că investitorii au încredere în economia Statelor Unite.

Adam Turnquist, strateg tehnic şef la LPL Financial, crede că atingerea de către S&P 500 a bornei de 5.000 de puncte este pozitivă pentru acţiuni, potrivit CNBC.

„O închidere peste acest nivel intens urmărit va crea ştiri în presă, alimentând şi mai mult frica de a rata creşterea (FOMO)” a spus Turnquist. „În afara unui potenţial impuls a sentimentului din piaţă, numere rotunde precum 5.000 oferă, adesea, zone psihologice de suport sau rezistenţă”.

Conform strategului, istoric, după trecerea de un prag major, indicele S&P 500 a continuat să crească în următorul an. Din 1968 încoace, indicele a depăşit nouă astfel de repere, în 78% din cazuri continuându-şi avansul în următoarele douăsprezece luni, media creşterii fiind de 10,4%.

Şi Ryan Detrick, strateg şef la Carson Group, vede trecerea indicelui de pragul de 5.000 de puncte ca ceva pozitiv pentru piaţă. „Ce înseamnă nivelul de 5.000? La suprafaţă nu prea multe, ştim asta. Dar psihologic este chiar ceea ce contează”, a afirmat Detrick la Bloomberg TV.

În opinia sa, evenimentul reprezintă un nou catalizator pentru continuarea creşterii acţiunilor. „Credem că acesta este un semnal destul de puternic că suntem încă într-o piaţă de creştere (engl. bull market). Am spus asta de ceva vreme şi ne-am îmbarcat în ea”, a adăugat strategul, conform sursei menţionate.

Pe de altă parte, dacă indicele nu reuşeşte să depăşească în mod convingător acest prag poate apărea o zonă de rezistenţă, ce funcţionează ca o barieră în faţa creşterii cotaţiei.

„Au fost momente când astfel de praguri au depăşite pentru o perioadă scurtă, pentru ca apoi cotaţia să se retragă sau chiar să apară o corecţie. Având în vedere cât de extinsă este piaţa în prezent, la asta mă aştept”, a spus Mark Arbeter, analist tehnic şi preşedintele Arbeter Investments, citat de MarketWatch.

Indicele a ajuns la un Forward Price to Earnings de 20,4, peste media istorică de 15,7, potrivit Reuters, ce preia date furnizate de LSEG

Pe măsură ce S&P 500 atinge noi recorduri istorice, evaluările urcă pe noi culmi, scrie Reuters.

Raportul Forward Price to Earnings, ce compara evaluarea bursieră cu estimările profiturilor, ajunsese săptămâna trecută la 20,4 pentru indicele S&P 500, cu mult peste media istorică de 15,7, conform LSEG Datastream.

Nu este ceva neobişbuit ca evaluările să crească odată cu aprecierea preţurilor şi pot rămâne ridicate mult timp, până să se întoarcă la niveluri mai reduse. Doar că, unii investitori găsesc mai puţin atrăgătoare ideea să cumpere când evaluările sunt sus şi în creştere.

„Evaluarea de circa 20 pentru S&P 500 este oarecum excesivă şi se bazează fie pe creşterea profiturilor, fie pe scăderea ratelor (n.r. dobânzilor), ceea ce s-ar putea să nu vedem până în ultimele părţi ale anului”, a spus Peter Tuz, preşedintele Chase Investment Counsel, citat de Reuters.

Jeremy Siegel: „Indicele se tranzacţionează la un nivel de 20 de ori peste nivelul profiturilor, ceea ce nu este ieftin, dar cu siguranţă nu este ca în 1999 sau 2000”

Profesorul de economie Jeremy Siegel nu crede că evaluările sunt excesive şi este de părere că S&P 500 mai poate creşte cu încă 8% faţă de nivelurile actuale, până la finalul anului, ceea ce ar duce S&P 500 la circa 5.400 de puncte, conform Business Insider.

Asta, chiar dacă unii strategi compară evaluările din prezent cu cele din timpul bulei dot-com din perioada anilor 1999 – 2000, dar Siegel nu este convins.

„Ceva foarte imporant este diferit. La începutul anului 2000 indicele era la un nivel de 30 de ori mai mare faţă de cel al profiturilor (n.r. Price to Earnings – PER), iar sectorul tehnologic chiar mai mult, la 60/70. Iar dobânzile erau mai ridicate decât astăzi. Acum indicele se tranzacţionează la un nivel de 20 de ori profiturile, ceea ce nu este ieftin, dar cu siguranţă nu este ca în 1999 sau 2000”, a spus Siegel, conform sursei menţionate.

Conform profesorului de economie, investitorii ar trebui să se concentreze pe acţiuni de tip „value” şi pe cele ale unor companii cu evaluări bursiere reduse (engl. small-cap stocks), care se tranzacţionează la multiplii de profit de 15, respectiv 12. În opinia sa, acestea au perspective mai bune de câştig în următorii trei-cinci ani.

Ţinta lui Siegel pentru S&P 500 este similară cu cea exprimată de Ed Yardeni, preşedintele Yardeni Research, în decembrie anul trecut. Conform veteranului pieţei, robusteţea economiei, moderarea inflaţiei şi creşterea productivităţii vor susţine acţiunile anul acesta.

John Stoltzfus, strateg şef de investiţii la Oppenheimer avea o ţintă de 5.200 de puncte pentru indice în acest an, Tom Lee de la Fundstrat vedea indicele la 5.100 de puncte, ţintă similară cu cea a Goldman Sachs. În schimb, JP Morgan vedea o scădere a indicelui până la 4.200 de puncte, în vreme ce Morgan Stanley avea o ţintă de 4.500 de puncte, conform unui articol publicat de Business Insider, în decembrie anul trecut.

Angelo Kourkafas: „Credem că riscul unei aterizări dure a economiei sau o recesiune este tot mai redus, pe măsură ce politica Fed devine treptat mai puţin restrictivă”

Angelo Kourkafas, CFA, strateg senior de investiţii la Edward Jones Investments, se aşteaptă ca piaţa de creştere (bull market) să rămână intactă în acest an, conform ultimei sale analize săptămânale, publicată pe site-ul firmei de servicii financiare.

„Credem că riscul unei aterizări dure a economiei sau o recesiune este tot mai redus, pe măsură ce politica Fed devine treptat mai puţin restrictivă (…). În timp ce consumul pare să scadă, alte sectoare ale economiei pot accelera, în partea a doua a anului”, a scris strategul în ultimul său editorial.

Faptul că tot mai puţine bănci înăspresc condiţiile creditării, ceea ce poate sugera că punctul minim al ciclului creditului a fost depăşit, alături de creşterea productivităţii sunt printre elementele favorabile economiei enumerate de Kourkafas.

„Contextul dat de inflaţie şi creşterea economică rămâne favorabil, dar bineînţeles că acesta nu exclude episoade de volatilitate şi corecţii, ce apar de obicei după raliuri puternice ale pieţei. Ne aşteptăm ca orice încetinire economică să fie moderată şi ca piaţa «bull» să rămână intactă, în acest an”, a punctat strategul.

Michael Smith, AllSpring Global Investments: „Suntem la o extremă istorică în ceea ce priveşte sumele de bani investite într-un număr foarte mic de acţiuni”

Pe măsură ce S&P 500 atinge recorduri istorice, tot mai puţine acţiuni participă la raliu, stârnind îngrijorări că aprecierile recente s-ar putea inversa dacă liderii pieţei s-ar împotmoli, conform Reuters.

Participarea cât mai multor companii la creşterea pieţei este percepută drept un semn de sănătate a trendului, deoarece arată că aprecierile nu depinde de un grup redus de emitenţi. Anul trecut, participarea a fost redusă, fiind catalizată în principal de marile nume din tehnologie, ce au căpătat denumirea de „cei şapte magnifici”. Către finalul anului participarea s-a mai lărgit pentru ca să se îngusteze din nou, la începutul lui 2024.

„Suntem la o extremă istorică în ceea ce priveşte sumele de bani (n.r. investite) într-un număr foarte mic de acţiuni”, a spus Michael Smith, manager senior de portofoliu la AllSpring Global Investments, citat de Reuters, adăugând că astfel piaţa este mai vulnerabilă la scăderi rapide, dacă apar probleme cu aceste companii.

Dar Angelo Kourkafas de la Edward Jones Investments crede că situaţia este pe cale să se schimbe. „În opinia noastră, pe măsură ce anul progresează, va apărea o rotaţie de la companiile cu capitalizare mare la cele ciclice şi de tip value, mai ales dacă Fed va reduce ratele din motivele corecte (scăderea inflaţiei mai degrabă decât reducerea creşterii)”, aşa cum ne aşteptăm”, a scris analistul CFA.

Fost economist-şef al Merrill Lynch: „Acţiunile sunt foarte scumpe şi distorsionate; este posibil ca indicele să se prăbuşească cu 30%”

Nu toţi actorii de pe Wall Street văd neapărat creşteri pentru indicele S&P 500, în viitorul apropiat şi chiar mai îndepărtat.

Gary Shilling, fost economist-şef al Merrill Lynch, spune că este posibil ca indicele să se prăbuşească cu 30%, economia Statelor Unite se îndreaptă către recesiune în acest an, iar entuziasmul din jurul inteligenţei artificiale este exagerat masiv.

„Acţiunile sunt foarte scumpe şi distorsionate”, a spus Shilling într-un interviu acordat la Business Insider. El a comparat importanţa mare pe care o au astăzi „magnificii” în indice cu grupul de acţiuni „Nifty Fifty” din anii 1970, între care se remarcau Kodak sau Polaroid şi ale căror cotaţii s-au depreciat.

„Când oamenii se concentrează pe un segment foarte îngust al pieţei, de fapt spun că restul nu prezintă interes şi probabil are probleme”, a afirmat economistul.

În opinia sa, indicele se poate prăbuşi la sub 3.500 de puncte, cel mai redus nivel de la finele anului 2020. De asemenea, Shilling a avertizat că acţiunile pot avea performanţe dezamăgitoare, în următorii ani.

Conform economistului, de la minimul din 1982, acţiunile au avut un randament mediu de 12% pe an incluzând şi dividendele. Dar este posibil ca randamentele să se reducă din cauza creşterii economice modeste şi a evaluărilor ce au ajuns la „altitudini rarefiate”.

Shilling este de părere că economia Statelor Unite va intra în recesiune în acest an, printre semnele ce indică acest lucru fiind inversarea curbei randamentelor şi deterioarea prelungită a indicatorilor anticipativi. De asemenea, economistul a remarcat că, de la al doilea război mondial, economia SUA a avut doar o singură aterizare lină. În plus, el are dubii asupra capacităţii inteligenţei artificiale de a spori productivitatea şi a accelera creşterea economică.

Totuşi, trebuie menţionat că Shilling a tras mai multe semnale de alarmă în ultimele luni legat de piaţa acţiunilor şi economie, dar care nu s-au adeverit, scrie Business Insider.

Notă:

Cei „şapte magnifici”, nume dat companiilor în special de tehnologie ce domină piaţa americană, sunt: Alphabet (compania mamă a Google), Amazon, Apple, Meta Platforms (fostul Facebooke), Microsoft, Nvidia, şi Tesla.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Record istoric – S&P 500 la 5.000 de puncte; semnificaţie şi perspective

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă