Prima pagină » Cum arată și cât costă mașina electrică Huawei. Probleme pentru modelul care promitea să depășească Tesla GALERIE FOTO

Cum arată și cât costă mașina electrică Huawei. Probleme pentru modelul care promitea să depășească Tesla GALERIE FOTO

de Roboțelul @ iDOR.info
cum-arata-si-cat-costa-masina-electrica-huawei.-probleme-pentru-modelul-care-promitea-sa-depaseasca-tesla-galerie-foto

18-03-2024 | 07:58

Imago

Deschide galeria

Grupul chinez Huawei a declarat că deficitul de semiconductori şi problemele de relocare a fabricii care au întârziat producţia şi livrările sedanului său electric Luxeed S7 ar trebui rezolvate de luna viitoare, potrivit publicaţiei locale Cailianshe.

autor

Aceasta l-a citat pe directorul general al Huawei şi preşedintele soluţiilor sale de maşini inteligente, Richard Yu, care a vorbit despre problemele legate de sedanul Luxeed S7 al companiei Chery, la un forum anual organizat de institutul de cercetări EV100.

Reuters a relatat în ianuarie că producătorul chinez de automobile Chery şi un alt partener Huawei, Changan Auto, au depus plângeri la Huawei cu privire la modul în care problemele de producţie ale unei unităţi de calcul produsă de gigantul tehnologic au cauzat întârzieri la livrările modelului lor emblematic.

Automobilul sedan Luxeed S7, primul model pentru marca Chery Luxeed EV, a avut comenzi de aproximativ 20.000 de unităţi, din 28 noiembrie.

Luxeed a declarat în ianuarie că cumpărătorii ar putea primi rambursări de până la 10.000 de yuani dacă nu pot ridica maşina aşa cum s-a angajat.

Citește și

S7 are un preţ care porneşte de la 249.800 de yuani (34.716,62 dolari).

Huawei promite că S7 va depăși Tesla ca performanță

Brandul a fost lansat abia în noiembrie şi a fost foarte promovat de Huawei, Yu susţinând anterior că S7 ar depăşi modelul de lux Tesla S în performanţă şi la un preţ mai mic decât Model 3.

Yu a mai spus forumului EV100 că divizia sa de afaceri auto va avea probabil profit din aprilie, după ce a pierdut miliarde de yuani în ultimul an, susţinute de vânzările puternice de modele de gamă medie şi înaltă construite de partenerii săi.

Huawei şi-a lansat unitatea de maşini inteligente în 2019, cu scopul de a putea deveni echivalentul furnizorului german de automobile Bosch din era vehiculului electric inteligent (EV) şi de a furniza software şi componente partenerilor.

Dar aceasta este singura unitate care pierde bani dintre principalele şase divizii ale Huawei şi a adus venituri de doar un miliard de yuani în prima jumătate a anului 2023, o fracţiune din veniturile totale ale companiei, de 310,9 miliarde de yuani.

Anul trecut, Huawei a anunţat că va transforma unitatea într-o nouă companie, care va primi tehnologiile şi resursele de bază ale diviziei şi va primi investiţii de la parteneri precum producătorul auto Changan.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: News.ro

Etichete: lansare, HUAWEI, pret, tesla, masina electrica, performanta, intarzieri, depasire,

Dată publicare: 18-03-2024 07:58

Articol recomandat de sport.ro




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Cum arată și cât costă mașina electrică Huawei. Probleme pentru modelul care promitea să depășească Tesla GALERIE FOTO

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă