Prima pagină » Cum știi dacă vei avea sau nu acces la un marketplace alternativ de iPhone în UE

Cum știi dacă vei avea sau nu acces la un marketplace alternativ de iPhone în UE

de Roboțelul @ iDOR.info
cum-stii-daca-vei-avea-sau-nu-acces-la-un-marketplace-alternativ-de-iphone-in-ue

Un document de suport Apple detaliază cum decide ce utilizatori sunt eligibili pentru a accesa un marketplace alternativ de iOS, așa cum îi forțează UE să accepte.

Condițiile sunt:

  • Trebuie să ai Apple ID pe una din țările Uniunii Europene.
  • Trebuie să fii fizic prezent în Uniunea Europeană.

Apple spune că telefonul tău va verifica singur îndeplinirea condițiilor și va transmite către Apple doar dacă ești eligibil sau nu, nu și poziția ta precisă în UE. Bănuiesc că poziția precisă este transmisă de aplicația Weather sau Apple Maps sau altceva 🙃

Dacă pleci din UE într-o călătorie, vei avea în continuare acces la marketplace-urile alternative pentru o perioadă scurtă de timp. Dacă pleci o perioadă mai lungă, pierzi accesul la marketplace. Aplicațiile instalate vor funcționa în continuare, dar nu le vei putea actualiza și nici instala altele.

Apple nu a definit ce înseamnă perioadă scurtă sau lungă. Probabil vor face și asta cândva.

Recent au schimbat însă condițiile pentru dezvoltatorii de marketplace-uri. Au renunțat la condiția stupidă privind linia de credit de 1 milion de euro, oferind o alternativă.

Alternativa este acum să ai cont de dezvoltator de minim 2 ani și să ai o aplicație de succes cu minim 1 milion de instalări noi în UE în anul calendaristic trecut.

Do either of the following: (1) Provide Apple a stand-by letter of credit in the amount of €1,000,000 from a financial institution that’s at least A-rated or equivalent by S&P, Fitch, or Moody’s, and maintain that standby letter of credit as long as your alternative app marketplace is in operation; or (2) be a member of good standing in the Apple Developer Program for two continuous years or more, and have an app that had more than one million first annual installs on iOS in the EU in the prior calendar year.

Nu este o variantă mult mai bună, de fapt. Poți să ai și 10 milioane de instalări acum, dar dacă nu ai avut 1 milion de instalări noi în ultimul an, nu ești eligibil.

Apple pur și simplu face tot posibilul să respecte litera legii în UE, nu spiritul ei. Nici măcar cu litera legii nu le iese bine, că se tot joacă pe contre cu UE pe această temă. Practic, compania americană face tot posibilul pentru a descuraja implementarea de noi marketplace-uri alternative, astfel încât șansele sunt să nu vedem decât puține și poate de la câțiva dezvoltatori foarte mari, care își permit bătaia de cap.

Sunt plecat din țară într-un loc unde nu există rutare directă cu multe site-uri din România, inclusiv al meu. Articole noi vin deci foarte greu și printr-un VPN cam trist.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Cum știi dacă vei avea sau nu acces la un marketplace alternativ de iPhone în UE

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google