Prima pagină » Cine o ajută pe Cristina Bălan cu cei trei copii? La ce greutate a ajuns acum artista

Cine o ajută pe Cristina Bălan cu cei trei copii? La ce greutate a ajuns acum artista

de Roboțelul @ iDOR.info
cine-o-ajuta-pe-cristina-balan-cu-cei-trei-copii?-la-ce-greutate-a-ajuns-acum-artista

Cristina Bălan (42 de ani) este o mămică activă și implicată. Artista își dedică tot timpul celor doi băieți ai săi, gemenii Toma și Matei, care au sindromul Down, dar și fetiței ei, Nadeea Sofia, acum în vârstă de aproape 11 luni.

 Cristina Bălan povestea în această vară pe Instagram că își dorește să aibă grijă de ea și de kilogramele nedorite

Imaginea 1/6: Cristina Bălan povestea în această vară pe Instagram că își dorește să aibă grijă de ea și de kilogramele nedorite

Soțul ei, Gabriel Bălan, îi este de mare ajutor cu copiii, însă atunci când vine și mama ei în vizită, Cristina se simte cu adevărat binecuvântată pentru că reușește astfel să mai iasă puțin singură sau cu soțul din casă. Întrebată de Click! dacă mai are ajutoare pentru cei trei copii, Cristina Bălan ne-a mărturisit că mama ei face eforturi uriașe să mai vină în vizită din când în când și să mai stea cu nepoții.

Avem ajutor, în unele zile, după-amiaza sau seara, două sau trei ore.În zilele când mai trebuie să mergem la vreo emisiune sau ceva de genul mai stau bunicii (socrii mei) cu băieții. Mama mea face eforturi uriașe și vine de lângă Timișoara de câteva ori pe an și stă câte 10-12 zile la noi.

Atunci chiar e relaxare, mai ieșim și noi la cumpărături… Dar în rest, suntem cam blocați pe acasă cu copiii.Deci ajutor avem uneori, dar nu toată ziua, nu constant. Dacă am fi avut ajutor mai consistent, am fi reușit să facem ceva mai mult în domeniul muzical, dar am preferat să mă ocup eu de copii decât să-i las în vreun centru și să-mi văd de viață. Chiar nu am putut”, povestește artista.

A ajuns la 63 de kilograme după a doua sarcină

Cristina Bălan povestea în această vară pe Instagram că își dorește să aibă grijă de ea și de kilogramele nedorite. Atunci avea 71 de kilograme, după cele două sarcini, cea gemelară și cea recentă cu fetița, și se gândea cât de frumos ar fi să reușească să ajungă din nou la 55 de kilograme.

„Acum am 68 de kilograme pentru că nu m-am concentrat pe slăbit, mai degrabă pe reintrat în formă. Merg la sală de 3 ori pe săptămână. Sunt atentă la ce mănânc dar nici nu țin regim strict. Caut să nu mai mănânc nimic după ora 19.00 – 20.00, cel târziu.Dimineața prefer shake-urile proteice, apoi o masă echilibrată, cu proteine, fibre, carbohidrați, iar seara să fie o cină cât mai ușoară.

Mai am scăpări, desigur, pentru că uneori sunt atât de obosită încât nu am de unde să-mi iau energie decât mâncând ceva dulce. Și atunci dau iama în borcanul cu unt de arahide și miere. Măcar e sănătos, chiar dacă are calorii multe”, ne-a mărturisit Cristina Bălan, fosta membră a trupei Impact și câștigătoarea sezonului 5 de la Vocea României 2015.

A lansat o melodie cu Arando Marquez

„Iubirea noastră e un vis nemuritor! E un dans etern în ritmul inimilor /  Împreună noi vom trece peste toate! / Împreună niciun loc nu e departe / Iubirea noastră nu-i ceva trecător”, cântă Cristina Bălan în noua piesă lansată în colaborare cu Arando Marquez, sub egida Musiclover.

„Noi doi” este una dintre cele mai frumoase piese de dragoste care merg direct la suflet.

Când Arando mi-a propus – la mai bine de un deceniu de la colaborarea pe piesa Shambala – să ascult un demo și să spun ce părere am, recunosc că am fost curioasă. Însă așteptările mele erau diferite și credeam că voi fi nevoită să refuz politicos

.Spre surprinderea mea, mi-a plăcut piesa la prima audiție. Și cel mai mult mi-a plăcut pentru că nu sună ca majoritatea pieselor din prezent.Este o melodie sinceră, directă, cu mesaj frumos și plin de candoare, potrivit pentru ce trăiesc eu alături de soțul meu. De altfel, asta mi s-a și spus când am fost sunată, versurile parcă sunt inspirate de povestea de dragoste a familiei mele.

În ultima vreme am tot dorit să mai activez și muzical, am fost mamă pentru copiii mei în ultimii zece ani, am născut al treilea copil dar muzica rămâne oaza mea de bucurie și reconectare cu esența mea”, mărturisește, emoționată, Cristina Bălan a cărei voce se potrivește mănușă pe piesa „Noi doi”.

Arando Marques se bucură de colaborarea cu Cristina Bălan pe care o consideră cea mai potrivită pentru acest feat. Povestea ei de iubire este un adevărat model, o dragoste pe care nu o întâlnești la tot pasul.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Cine o ajută pe Cristina Bălan cu cei trei copii? La ce greutate a ajuns acum artista

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă