Prima pagină » Synology BeeDrive – probabil cea mai deșteaptă soluție de backup pentru laptop, desktop, iPhone sau Android. Cum funcționează și la ce ajută

Synology BeeDrive – probabil cea mai deșteaptă soluție de backup pentru laptop, desktop, iPhone sau Android. Cum funcționează și la ce ajută

de Roboțelul @ iDOR.info
synology-beedrive-–-probabil-cea-mai-desteapta-solutie-de-backup-pentru-laptop,-desktop,-iphone-sau-android.-cum-functioneaza-si-la-ce-ajuta

Synology BeeDrive - probabil cea mai deșteaptă soluție de backup pentru laptop, desktop, iPhone sau Android. Cum funcționează și la ce ajută

Soluțiile de stocare au progresat foarte mult în ultimii ani și nu mai vorbim doar de hard disk-uri externe sau stick-uri USB pentru păstrarea amintirilor sau documentelor importante. Synology BeeDrive este următorul pas în evoluția instrumentelor moderne de backup pentru PC și mobile.

De-a lungul anilor, am învățat cu toții că ar fi bine să ne facem regulat un backup la datele personale, la fotografiile din telefon, la documentele importante de pe laptop, diferite notițe și alte date sensibile în format digital. Ideal ar fi să fi învățat acest lucru din experiența negativă a altora, dar de cele mai multe ori, ajungi să-ți pierzi informațiile din greșeala ta, indiferent dacă vorbim de o infecție cu ransomware, o defecțiune hardware sau software.

Un lucru este însă sigur. În 2023, dacă îți pierzi informații importante, fotografii, documente sau orice altceva, problema este la tine. Există o serie stufoasă de soluții de backup în cloud care pot automatiza sistemul de salvare a datelor, iar dacă nu ești împăcat cu cloud-ul giganților Google, Apple sau Microsoft, ți-l poți face pe al tău, acasă. Eu personal recomand și backup la backup. Astfel, deși am datele în iCloud, le păstrez și pe un Network Attached Storage despre care am vorbit în urmă cu ceva timp aici, Experiență – cum mi-am rezolvat toate nevoile de stocare, acasă și la distanță, cu un NAS Synology. Foarte interesant și surprinzător de util este însă și noul Synology BeeDrive, un gadget pe care îl poți descrie destul de ușor ca un fel de hibrid între SSD extern și un NAS portabil.

Citește și: Experiență – cum mi-am ”asigurat” mașina cu o cameră IP Reolink și un NAS Synology, soluția deșteaptă după ce m-am ars o dată

Synology BEEDRIVE size

Ce este Synology BeeDrive – între SSD extern și NAS portabil

Synology BeeDrive poate fi achiziționat în două capacități, de 1TB sau 2TB. Ambele versiuni au 65 x 65 x 15 milimetri și pot fi strecurate foarte ușor în buzunar ca să le iei în permanență cu tine. Are o singură interfață USB 3.2 Gen 2 de până la 10Gbps, iar conectorul unic este de tip USB Type C. Synology promite 1050 MB/s ca viteză maximă de transfer, iar în testele mele am obținut aproximativ 950MB/s.

Acestea sunt însă rate de transfer care contează mai mult în cazul unui hard disk extern, iar acest dispozitiv sub nicio formă nu poate fi redus doar la ideea de soluție de stocare externă. În condiții ideale, nu ai copia niciodată ceva manual pe el cu copy-paste în File Explorer, pentru că totul se va petrece automat prin intermediul aplicației BeeDrive pentru Windows 10 sau Windows 11 și, în viitorul apropiat, macOS. De asemenea, există aplicația BeeDrive pentru iPhone cu minim iOS 15 și telefoanele cu Android 10 sau mai nou.

Dacă optezi să nu instalezi BeeDrive nici pe desktop, laptop sau mobil, ai posibilitatea să faci și acest lucru. În acea situație, micuțul gadget va funcționa ca un SSD extern obișnuit. Vorbim de unul de mare viteză, dar nu unul în a cărui utilizare profiți de efortul celor de la Synology de a dezvolta instrumente software capabile și prietenoase.

Citește și: Cum îți accesezi toate documentele și pozele de la distanță, nu pierzi nimic, fără Apple sau Google

BeeDrive iPhone
Aplicația BeeDrive pe iPhone

Cum folosești Synology BeeDrive cu un desktop sau telefon

Din momentul în care ai conectat Synology BeeDrive la un laptop sau desktop, pe mediul de stocare extern vei găsi o aplicație software cu același nume. O instalezi și creezi sau te autentifici cu contul tău Synology. Imediat după, ești rugat să-ți alegi cum vrei să folosești dispozitivul BeeDrive. Poți alege între backup automatizat la întregul hard disk al PC-ului tău sau sincronizarea în două sensuri a câtorva directoare importante pentru tine, precum documente, fotografii sau Desktop. Acesta din urmă este un sistem foarte util și în situația în care, prin BeeDrive, vrei de exemplu să îți sincronizezi PC-ul de la muncă cu cel de acasă, imediat după ai ajuns acasă sau la birou și ai conectat dispozitivul la calculator.

Indiferent de varianta pentru care optezi, totul este automat. Din momentul în care ai făcut configurarea inițială, atâta timp cât Synology BeeDrive este conectat la computer, el își face treaba, copiază și îți sincronizează datele, îți face backup la tot sau doar la tot ce vrei.

Și mai interesantă decât Computer Backup sau File Sync este însă a treia variantă, Mobile Transfer. Aceasta din urmă îți permite să folosești BeeDrive ca un cloud personal pentru iPhone sau Android, atâta timp cât este conectat la un PC conectat la internet.

Practic, după ce l-ai conectat la laptop sau desktop și ai ales Mobile Transfer, îți este servit un cod QR pe care îl scanezi cu telefonul tău pe care rulezi aplicația BeeDrive proaspăt instalată pe iOS sau Android. Cele două se vor împerechea și rămâne să alegi dacă îți faci backup la întregul tău conținut media de pe mobil sau doar la fotografiile noi, după cum se poate vedea în captura de ecran de mai sus. Opțional, poți modifica directorul de pe BeeDrive în care să ți se ducă clipurile și imaginile și, mai ales, dacă vrei ca transferul să se realizeze în format JPG (implicit) sau HEIC, un format comprimat proprietar Apple care consumă mai puțin spațiu, dar nu poate fi vizualizat nativ pe Windows, fără aplicații terțe. Apeși pe Start Backup, iar lucrurile vor merge ca unse.

Tot din aplicația BeeDrive pentru mobil, pentru că nu avem doar poze sau filme pe telefon, printr-un mecanism intitulat BeeDrop în spatele unei iconițe din partea de jos a ecranului, poți transfera orice alt tip de fișiere simplu și rapid de pe telefon pe laptop sau desktop. Dacă ești în aceeași rețea Wi-Fi cu PC-ul tău, transferul se va realiza prin rețeaua wireless. Opțional, poți face asta și prin date celulare, 4G sau 5G. Din testele mele de a sincroniza câteva sute de GB de date și mii de fotografii, lucrurile s-au comportat impecabil, transferul a fost fără întreruperi sau erori.

Pentru că, în final, vorbim de un mediu de stocare extern, este foarte important de reținut că nu ai nevoie de nicio aplicație specială pentru a-ți accesa datele odată sincronizate. Lucrurile vor merge ca unse. Conectezi BeeDrive pe orice laptop sau desktop din lumea asta și, fără să instalezi BeeDrive sau alt program, intri în File Explorer pe Windows sau Finder pe Mac și îți deschizi pozele, documentele, orice ai putea avea stocat pe micuțul tău gadget. Apropo, cât timp al tău BeeDrive este conectat la un PC conectat la internet, poți accesa tot ce este stocat pe el și de pe iPhone prin aplicația nativă Files sau Fișiere, simplu și rapid.

Una peste alta, dacă vrei să-ți cumperi un Synology BeeDrive îl găsești în spatele acestui link în cele două variante de stocare, 1TB sau 2TB. Este util și prietenos pentru orice utilizator de laptop sau desktop care are nevoie de o soluție rapidă și eficientă de backup, cu o intervenție minimă spre inexistentă. Cel mai mult se vor bucura însă cei care visează de mult timp la un fel de cloud propriu, fără să stea cu stresul că și-au pus datele la păstrare pe serverele giganților din diferite colțuri ale mapamondului. Dacă îl împerechezi și cu un telefon, ai bifat tot ce poate să facă, iar fotografiile, filmele și documentele tale nu se vor mai pierde odată cu laptopul, desktopul sau al tău smartphone.

BeeDrive Desktop
BeeDrive pentru Desktop

Urmăriți Playtech.ro și pe




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Synology BeeDrive – probabil cea mai deșteaptă soluție de backup pentru laptop, desktop, iPhone sau Android. Cum funcționează și la ce ajută

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă