Prima pagină » Ce filme noi mai putem vedea anul acesta? Noutățile lunii decembrie în cinematografe și streaming

Ce filme noi mai putem vedea anul acesta? Noutățile lunii decembrie în cinematografe și streaming

de Roboțelul @ iDOR.info
ce-filme-noi-mai-putem-vedea-anul-acesta?-noutatile-lunii-decembrie-in-cinematografe-si-streaming

Chiar dacă anul e pe cale să se încheie în curând, decembrie 2023 ne mai rezervă câteva filme noi interesante de văzut în cinematografe, dar și pe platformele de streaming ca Netflix, în perioada Crăciunului și a celorlalte sărbători de iarnă.

La cinematografFoto: Inquam Photos / George Calin

Anul 2023 a fost unul cu suișuri și coborâșuri pentru lumea cinematografică, care a înregistrat câteva succese peste toate așteptările în ceea ce privește încasările, ca de exemplu cu filmele Barbie și Oppenheimer, dar și unele eșecuri răsunătoare la box office.

Anul a fost unul cu precădere deosebit de prost pentru filmele cu supereroi, un posibil semn că lumea a obosit de acest gen care a dus zeci de lansări în ultimii ani. Chiar luna trecută franciza Marvel a înregistrat cel mai slab debut al vreunui film al său în cinematografe cu lungmetrajul omonim The Marvels.

Killers of the Flower Moon, cel mai nou film al legendarului Martin Scorsese, nu s-a simțit nici el tocmai bine în cinematografe după premiera dinspre sfârșitul lumii octombrie.

Însă lansările de noi filme pentru sfârșitul de an sunt marcate în 2023 fără doar și poate de greva scenariștilor și actorilor de la Hollywood care, deși s-a încheiat în cele din urmă, a dus la amânarea pe anul viitor sau chiar mai târziu a numeroase lungmetraje așteptate în cinematografe. Una dintre cele mai mari dezamăgiri o reprezintă amânarea Dune 2, care trebuia să apară în luna noiembrie, până în martie anul viitor.

Cu toate acestea, aș zice că finalul lui 2023 nu va fi nicidecum sărac la capitolul filme noi, deși poate oferta nu e chiar la fel de bogată ca în alți ani. Uite cele mai interesante lansări de luna aceasta:

Decembrie 2023 aduce două filme „blockbuster” în cinematografe

Primul dintre ele, Wonka, urmează să apară în cinematografele de la noi la jumătatea lunii, pe 15 decembrie. Și că tot menționam Dune 2 mai devreme, Wonka ni-l aduce pe actorul Timothée Chalamet din rolul unui erou intergalatic în cel al unui ciocolatier excentric.

„[Wonka] spune povestea nebunească şi minunată a lui Willy Wonka… vorbeşte despre ce semnifică ciocolata pentru el şi de ce este atât de hotărât să devină un ciocolatier extraordinar”, a spus regizorul Paul King mai devreme în cursul anului, adăugând că atunci când a scris scenariul a dorit să rămână „fidel” cărţii Charlie and the Chocolate Factory a autorului britanic Roald Dahl.

Pe lângă Chalamet, filmul va include o distribuție de top cu nume ca Olivia Colman, Sally Hawkins, Rowan Atkinson şi Hugh Grant. Filmul va fi unul de tip „prequel” pentru lungmetrajele apărute anterior cu Gene Wilder și Johnny Depp în rolul personajului ce va fi întruchipat acum de Chamalet, povestea urmând să se învârtă în jurul eforturilor sale din tinerețe a deveni un ciocolatier.

Al doilea film de luna aceasta ce se recomandă drept „blockbuster”, având în vedere costurile de producție și distribuția, este Aquaman and the Lost Kingdom („Aquaman și regatul pierdut”) el urmând să apară în cinematografe chiar înaintea Crăciunului, pe 22 decembrie. Amânat din cauza pandemiei de COVID-19 care a bulversat filmările, acesta va fi al doilea film al studioului DC care îl va avea drept personaj principal pe Arthur Curry / Aquaman.

Sigur, Jason Momoa a interpretat rolul și în alte filme ale universului extins cu supereroi al DC, însă acesta se va învârti în jurul lui iar șefii francizei deținute de Warner Bros. își pun cu siguranță speranțele în el că va putea salva ceea ce altfel a fost un an dezastruos pentru ei la capitolul lansări cinematografice. Interesantă va fi și revenirea actriței Amber Heard în rolul reginei Atlantidei, Mera.

„La câțiva ani după evenimentele primului film, Arthur Curry / Aquaman este forțat să protejeze de la devastare Atlantida și pe cei iubiți după ce o putere din străbuni este eliberată de David Kane / Black Manta, care pune mâna pe Tridentul Negru. Pentru a reuși acest lucru, Aquaman va trebui să ceară ajutor de la un aliat neașteptat, fratele său Orm”, notează descrierea oficială a lungmetrajului.

Filme pentru toată familia lansate în preajma Crăciunului

Întrucât e perioada sărbătorilor de iarnă nu puteau să lipsească filmele de animație adresate întregii familii. Primul dintre acestea, Titina, a avut deja premiera în cinematografele de la noi pe 1 decembrie. Titina e numele câinelui salvat de inginerul aviatic italian Umberto Nobile de pe străzile Romei, viața liniștită a acestuia fiind întreruptă într-o zi de exploratorul norvegian Roald Admundsen, care își dorește o aeronavă cu care să cucerească Polul Nord.

„Nobile este cucerit rapid de idee, așa că Amundsen, Nobile și Titina pornesc într-o expediție către ultimul loc nedescoperit de pe Pământ”, afirmă descrierea filmului. Cu alte cuvinte, avem un lungmetraj clasic de aventură. Ceea ce e și mai interesant e că numele personajelor nu sunt alese întâmplător, el bazându-se parțial pe fapte reale și expediția din 1926 a lui Nobile și Amundsen deasupra Polului Nord la bordul dirijabilului „Norge”.

Ceva mai târziu, începând cu 8 decembrie, vom putea vedea și Migration (tradus „Marea Migrație” de cinematografele de la noi), un lungmetraj animat de comedie de la Universal Pictures a cărui poveste se învârte în jurul unei familii de rațe sălbatice care încearcă să își convingă tatăl mult prea grijuliu să pornească în aventura vieții: o încercare de a migra din Noua Anglie, prin orașul New York, către Jamaica.

E practic un film clasic pentru toată familia care poate fi văzut fără niciun fel de probleme alături de cei mici. Unul dintre punctele sale de atracție îl reprezintă actorii care își dau vocea pentru personajele animate, printre aceștia numărându-se Danny DeVito, Elizabeth Banks, Awkwafina, Keegan-Michael Key, David Mitchell, Caspar Jennings și Tresi Gazal.

Pe 15 decembrie apare în sfârșit și în cinematografele de la noi The Boy and the Heron („Băiatul și stârcul”), primul film după o pauză de 10 ani al regizorului Hayao Miyazaki, o legendă vie a cinematografiei japoneze. Iar când spun asta nu e niciun fel de exagerare, filmul fiind lansat vara aceasta în Japonia fără niciun fel de trailer, fotografii cu secvențe din el sau orice altă formă de publicitate. Numele lui Miyazaki a fost suficient.

„Un tânăr băiat numit Mahito ce tânjește după mama sa se aventurează într-o lume împărțită de cei vii și cei morți. Acolo, moartea ajunge la sfârșit iar viața găsește un nou început”. Partenerul său de aventură e un stârc vorbitor care îi aduce un mesaj de dincolo de moarte de la mama sa. Poate părea o temă puțin mai sumbră pentru un film de sărbători, dar cred că trailerul demonstrează că merită văzut:

Un alt film lansat chiar înaintea Crăciunului, pe 22 decembrie, va fi Miraculous: Ladybug & Cat Noir, the Movie („Miraculos: Buburuza și Motan Noir – Filmul”), primul lungmetraj bazat pe seria de desene animate omonime care la noi pot fi urmărite în streaming pe Disney+. Spre deosebire de filmul lui Miyazaki, în privința acestuia nu cred că există îngrijorări că ar putea să nu fie potrivit pentru copiii mai mici.

Filmul va spune „povestea începuturilor îndrăgitului duo format din adolescenții Marinette Dupain-Cheng și Adrien Agreste, care devin puternicii supereroi Buburuza și Motan Noir și își unesc forțele pentru a proteja Orașul Luminilor de un periculos superticălos cunoscut sub numele de Hawk Moth”, după cum ne informează Cinemagia. Filmul a avut premiera vara aceasta în Franța, fiind lansat și în streaming de Netflix pe unele piețe, dar nu și în România:

Tot pe 22 decembrie apare în cinematografe și Christmas on Cobbler Street („Crăciunul pe strada cizmarului”), un film „feelgood” clasic de Crăciun produs în Norvegia. Spre deosebire însă de anterioarele titluri, e vorba de un lungmetraj pentru toată familia „live-action”, nu de animație, și unul a cărui poveste pare croită pentru Hallmark Channel:

„În ajunul Crăciunului, Stine, în vârstă de 11 ani, călătorește clandestin cu trenul până într-un mic orășel. Căutând să se adăpostească de noaptea rece de iarnă, tânăra se strecoară într-o casă de pe strada Cobbler – mai exact, în atelierul cizmarului Andersen. Bătrânul morocănos care preferă liniștea se împotrivește prezenței neastâmpărate fetițe. Cu toate acestea, întâlnirea le conduce viețile într-o nouă și neașteptată direcție…”.

Alte lungmetraje interesante ce apar în cinematografe în decembrie

În cazul în care nu ești neapărat un fan al filmelor de Crăciun și nu îți fac cu ochiul nici Aquaman 2 sau Wonka, cinematografele de la noi mai vin cu câteva lungmetraje interesante în ultima lună a anului. Întrucât a apărut deja la cinema pe 1 decembrie, aș deschide lista cu un film românesc: Omul fără linia vieții, care spune povestea inventatorului român Ionel Sporea, aruncat în pușcărie de Securitate în urma unei înscenări.

Eliberat după Revoluție, el a emigrat în Belgia, unde a trăit temporar pe străzi înainte să își găsească un loc de muncă și să fie angajat apoi ca translator de clubul de fotbal Cercle Brugge, după ce acesta a transferat 3 fotbaliști de la noi din țară. Sporea a emigrat ulterior în Canada și n-o mai lungesc, că poți citi mai multe despre povestea fabuloasă de viață într-un interviu realizat de HotNews.ro cu el. Uite, în schimb, trailerul:

Fanii filmelor futuriste ar putea dori să își ia bilete în cinematografe pentru 8 decembrie, când apare The Pod Generation, un film despre un cuplu din care trăiește într-un viitor nu atât de îndepărtat în care tehnologia oferă o viață tot mai comodă și permite, printre altele, ca oamenii să aibă copii prin intermediul unor utere artificiale detașabile, cunoscute în limba engleză ca „pods” – de unde și titlul lungmetrajului.

Cap de afiș sunt actorii care interpretează cuplul: Emilia Clarke din Game of Thrones și Chiwetel Ejiofor, unul dintre cei mai – dacă nu chiar cel mai – premiați actori britanici ai ultimului deceniu. Clarke o joacă pe Rachel, care vrea o sarcină mai ușoară întrucât e directoarea unei companii în ascensiune, în timp ce Ejiofor e Alvy, un botanist mai nostalgic care își dorește un copil adus pe lume pe cale naturală. Filmul e și semi-comedie.

Tot data de 8 decembrie aduce în cinematografe și L’ombra di Caravaggio („Umbra lui Caravaggio”), un lungmetraj italo-francez despre prigoana celebrului pictor italian, pe numele său real Michelangelo Merisi (dar peninsula italiană avuse deja un Michelangelo celebru, care a murit când Merisi era în vârstă de 7 ani). Deși bazat pe fapte reale, Umbra lui Caravaggio își ia anumite libertăți creative când vine vorba de modul în care s-au întâmplat lucrurile.

În film, papa Paul al V-lea ordonă începerea unei investigații la adresa artistului după ce află că el folosește prostituate, hoți și vagabonzi drept modele pentru picturile sale, mai ales că în unele cazuri acestea înfățișează personaje biblice. Temutul anchetator șef, supranumit „Umbra”, dezvăluie viciile și virtuțile contradictorii ale lui Caravaggio, cunoscut pentru viața sa turbulentă inclusiv de către contemporanii săi.

Din 15 decembrie vom putea vedea și Next Goal Wins („Golul victoriei”), cel mai nou film al regizorului neozeelandez Taika Waititi, omul din spatele camerei pentru Thor: Ragnarok, Thor: Love and Thunder sau Jojo Rabbit, care în 2019 i-a adus și un Premiu Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat. La fel ca în cazul filmului din urmă cu 4 ani, Next Goal Wins e o comedie, deși subiectul e ceva mai puțin sumbru.

Mai exact, el spune povestea antrenorului de fotbal căzut în dizgrație Thomas Rongen și a tentativelor sale de a schimba soarta naționalei Samoei Americane după ce aceasta a suferit o înfrângere istorică în fața naționalei Australiei în 2001: 0-31. Rolul principal este jucat de actorul irlandez Michael Fassbender iar distribuția mai include nume ca Oscar Kightley, Will Arnett, Rachel House și Elisabeth Moss.

Pentru cei care nu sunt neapărat cuprinși de spiritul festiv al sărbătorilor și ar intra mai degrabă în categoria „Grinch”, data de 22 decembrie aduce în cinematografe și There’s Something in the Barn („Haos în Ajun de Crăciun”), un film de tip comedie-horror care spune povestea unei familii americane tipice care moștenește o fermă în munții norvegieni.

După cum îți poți imagina, planurile lor pentru un Cărciun idilic în apropierea casei lui Moș Crăciun nu decurg deloc conform planurilor și ei vor afla în scurt timp de o creatură vicleană din folclorul scandinav: spiridușul de hambar. Producătorii par să fi lăsat intenționat un element de mister în ceea ce privește descrierea oficială a filmului, așa că mă rezum și eu la atât. Nu pot să spun că trailerul m-a dat pe spate, dar știu că genul are fanii săi:

În ultimul weekend al anului, pe 29 decembrie, urmează să apară în sălile de cinema și Dream Scenario („Scenariu de vis”), un film pentru fanii lui Nicolas Cage care pornește de la o premisă cu adevărat bizară. Cage îl interpretează pe Paul, un familist apatic și profesor universitar anxios în fața propriului anonimat. Într-o zi el descoperă însă că a început să apară în visele altor oameni într-un ritm exponențial.

La fel ca în viața de zi cu zi, prezența lui în aceste vise este banală și neintruzivă – este pur și simplu acolo, privind indiferent la fanteziile și coșmarurile străinilor. Cu toate acestea, el devine o celebritate peste noapte și este copleșit de atenția care i s-a refuzat de mult în cariera profesională. Filmul este coprodus de cineastul american Ari Aster, cunoscut pentru filmele sale horror suprarealiste și comediile anxioase.

Eu am ales filmele pe care le-am considerat cele mai interesante dintre cele care urmează să apară sau au apărut deja în cinematografe luna aceasta, poți găsi lista completă a noilor lansări pe cinemagia.ro.

Netflix propune de Crăciun un blockbuster în regia lui Zack Snyder

După cum a obișnuit fanii în ultima perioadă, platforma americană de streaming va lansa înainte de Crăciun un titlu epic cu buget mare, despre care speră să urce rapid în clasamentele celor mai urmărite producții ale sale. Dacă în 2021 am avut controversatul Don’t Look Up iar anul trecut Glass Onion: A Knives Out Mystery, în 2023 Netflix a pregătit pentru abonații săi Rebel Moon – Part One: A Child of Fire.

Regizat de Zack Snyder, unul dintre cele mai în vogă nume de la Hollywood, lungmetrajul este o operă spațială a cărui poveste este plasată într-un univers controlat de un guvern corupt al Lumii-mamă și în care mica lună Veldt este amenințată de forțele Imperium. E „Part One”, fiindcă Rebel Moon, la fel ca Dune al regizorului canadian Denis Villeneuve, a fost gândit din start să aibă două părți.

„Când o colonie pașnică de la marginea galaxiei este amenințată de armate tiranice, Kora (Sofia Boutella), o străină misterioasă care trăiește printre săteni, devine singura lor speranță de supraviețuire. Kora trebuie să găsească luptători antrenați, care să o ajute în misiunea imposibilă de a ține piept acestei forțe copleșitoare”, notează descrierea oficială a Netflix. Rebel Moon apare în streaming pe 22 decembrie.

Evident, Rebel Moon nu este singurul film pe care Netflix îl va lansa în decembrie. În orice altă lună cap de afiș ar fi fost foarte probabil Leave the World Behind, un thriller apocaliptic al cineastului american Sam Esmail (Mr. Robot) în care Amanda (Julia Roberts) și soțul ei, Clay (Ethan Hawke), închiriază o casă luxoasă pentru a petrece un weekend alături de copiii lor, Archie (Charlie Evans) și Rose (Farrah Mackenzie).

„Vacanța lor este în curând dată peste cap, când doi străini – G.H. (Mahershala Ali) și fiica lui, Ruth (Myha’la), sosesc în miez de noapte cu vești despre un misterios atac cibernetic și caută refugiu în casa care, susțin ei, ar fi a lor. Cele două familii înfruntă un dezastru iminent, care devine din ce în ce mai terifiant cu fiecare secundă, forțând pe toată lumea să își accepte locul într-o lumea aflată în colaps” notează descrierea oficială.

Filmul se bazează pe romanul omonim al scriitorului american Rumaan Alam, care în 2020 a fost unul dintre finaliștii la premiul National Book Award din Statele Unite. Netflix a câștigat un veritabil război al licitațiilor pentru drepturile de ecranizare a cărții, zvonurile din 2020 sugerând că a plătit o sumă de 7 cifre pentru ele încă dinainte ca romanul să apară în librării. Leave the World Behind apare în streaming vinerea aceasta, pe 8 decembrie.

„Maestro” intră și el în streaming pe Netflix

În 20 decembrie pe Netflix apare în sfârșit și Maestro, un film al actorului și regizorului american Bradley Cooper care a fost ținta unor critici mai puțin obișnuite vara aceasta. „Maestro este o poveste de iubire tumultoasă și fără limite, care prezintă relația de o viață dintre dirijorul și compozitorul Leonard Bernstein și Felicia Montealegre Cohn Bernstein”, ne spune Netflix despre lungmetraj.

Motivul pentru care unii au criticat Maestro a avut de-a face cu faptul că Bradley Cooper, care joacă rolul său, a folosit nas protetic pentru a oferi mai multă credibilitate interpretării sale a celebrului compozitor evreu. După ce Netflix a lansat în luna august un prim trailer pentru film, unii critici s-au plâns că nasul amintește de stereotipurile despre evrei – în cazul de față că ar avea nasul mare.

Bernstein a murit în 1990, dar copiii săi adulţi au apărat machiajul din film, spunând că tatăl lor a avut un „nas mare şi frumos”. În pofida acestui lucru, artistul care a realizat machiajul pentru Maestro și-a cerut în cele din urmă scuze pentru folosirea nasului protetic, afirmând că a vrut doar să ofere autenticitate rolului și că îi pare rău că a rănit sentimentele unor oameni.

Uite și celelalte filme noi care apar pe Netflix în decembrie, potrivit descrierii lor oficiale:

  • Christmas as Usual: Pentru a-și sărbători logodna, Thea îl aduce pe Jashan acasă, însă originile lui indiene și tradițiile norvegiene ale familiei ei garantează un Crăciun nebun (din 6 decembrie);
  • Naga: Rămasă în deșert după o petrecere secretă, o tânără trebuie să treacă de o cămilă răzbunătoare și de probleme chiar mai grave pentru a ajunge acasă la timp (7 decembrie);
  • Chicken Run: Dawn of the Nugget: O gașcă neînfricată de pui se unește pentru a-și salva neamul de o nouă amenințare: o fermă din apropiere care pune la cale ceva suspect (15 decembrie);
  • Thank You, I’m Sorry: Rămasă brusc singură în ultimul trimestru de sarcină, Sara are parte de un ajutor neașteptat: sora ei mai mare înstrăinată (26 decembrie).

Disney+ e căminul filmelor de Crăciun în streaming

Deși rămâne lider de piață în România, Netflix nu mai domină chiar atât de autoritar streaming-ul după ce în ultimii doi ani au apărut și la noi HBO Max, Disney+ și SkyShowtime. Însă când vine vorba de mari titluri noi, Netflix rămâne de departe pe primul loc întrucât produce conținut original pentru platforma sa, în timp ce concurenții vin de regulă cu lungmetraje produse de studiourile lor de film pentru a fi lansate în cinematografe.

Cu alte cuvinte, când ele ajung să intre și în streaming nu vorbim tocmai de filme „noi”. De exemplu, luna aceasta pe Disney+ va intra, printre altele, Indiana Jones and the Dial of Destiny, cel mai nou și totodată titlul final al francizei Indiana Jones începute în 1981 cu Raiders of The Lost Ark. Filmul va fi disponibil în streaming pe Disney+ din 15 decembrie, după ce în cinematografe a apărut vara aceasta, în data de 30 iunie, mai exact.

Însă dacă vrei să te uiți la un film de Crăciun alături de întreaga familie și nu ții neapărat să fie unul de luna sau anul acesta, atunci Disney+ e fără doar și poate platforma cu cea mai bogată ofertă în virtutea cinematecii sale absolut uriașe, gigantul american al divertismentului împlinind chiar în octombrie 100 de ani de la fondarea companiei de către Walt Disney.

Asta nu înseamnă că restul platformelor au o ofertă de neglijat și cu siguranță ele vor marca filmele de sezon într-o rubrică specială dedicată, dacă nu au făcut-o deja.

Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea cinematografiei, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Ce filme noi mai putem vedea anul acesta? Noutățile lunii decembrie în cinematografe și streaming

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă