Prima pagină » Cum s-a simțit Celine Dion după ce a fost ignorată de Taylor Swift pe scena premiilor Grammy: „Au vorbit în culise”

Cum s-a simțit Celine Dion după ce a fost ignorată de Taylor Swift pe scena premiilor Grammy: „Au vorbit în culise”

de Roboțelul @ iDOR.info
cum-s-a-simtit-celine-dion-dupa-ce-a-fost-ignorata-de-taylor-swift-pe-scena-premiilor-grammy:-„au-vorbit-in-culise”

Apariția surpriză a lui Celine Dion, pe scena de la premiile Grammy 2024, a stârnit o mulțime de discuții. Pe lângă faptul că nimeni nu se aștepta să o vadă la eveniment pe artista canadiană care în decembrie 2022 a anunțat că suferă de sindromul persoanei rigide, presa din toată lumea și internetul au vuit când Taylor Swift a părut să o ignore complet pe Celine atunci când și-a primit trofeul din mâinile ei.

Cu toate acestea, superstarul de 55 de ani, care luptă cu toate puterile cu afecțiunea rară și incurabilă, nu a lăsat episodul cu Taylor Swift să-i umbrească această mică, dar importantă victorie, de a fi din nou în fața publicului. 

Citește și: Taylor Swift, pusă la zid după ce a ignorat-o pe Celine Dion, pe scena de la Grammy: “Nici nu s-a uitat la ea”. Imaginile sunt virale

Celine Dion a fost întâmpinată cu ovații de toți artiștii prezenți la premiile Grammy 2024. Aceasta a urcat pe scenă pentru a prezenta și înmâna trofeul pentru albumul anului, care i-a revenit lui Taylor Swift. În ciuda tevaturii de pe marginea subiectului care le-a pus într-un context neplăcut pe ea și pe mai tânăra ei colegă de breaslă, Dion a fost fericită că a reușit ce și-a propus: să arate tuturor că s-a întors, după cum susține o sursă din preajma artistei.

Citește și: Celine Dion, prima apariție publică din ultimele luni, la gala premiilor Grammy. Artista a fost diagnosticată cu o boală incurabilă

Conform sursei citate de Page Six, Celine Dion a trecut cu vederea „incidentul”. „Nu cred că i-a păsat. După aceea, au vorbit în culise. Celine a fost grațioasă și fericită să fie acolo. Bineînțeles că ar fi fost potrivit ca Taylor să-i arate recunoaștere, așa cum Adele a făcut cu ani în urmă”. În 2017, când Celine i-a prezentat lui Adele trofeul pentru piesa anului, britanica a îmbrățișat-o călduros și a spus că nu e „demnă” de o asemenea onoare ca Dion să-i înmâneze Grammy-ul.

În culise la ediția Grammy 2024, „Celine a vrut să le arate tuturor că se simte bine. Are zile bune și zile rele. E o boală dureroasă, dar nu este o condamnare la moarte. Clar este capabilă să facă anumite lucruri și a vrut să le arate tuturor că s-a întors. A arătat fantastic. Speranța este că va putea din nou să cânte”, a mai spus persoana citată de Page Six. 

Stevie Wonder, Oprah Winfrey și alte vedete de primă clasă au întâmpinat-o cu brațele deschise pe Celine, în culise.

Citește și: Shania Twain, despre Celine Dion, care se confruntă cu o boală incurabilă: „Mă rog pentru ea să-și revină, să urce din nou pe scenă”

Galerie foto




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Cum s-a simțit Celine Dion după ce a fost ignorată de Taylor Swift pe scena premiilor Grammy: „Au vorbit în culise”

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă