George Nicolescu, înmormântare cu fast. Soția sa, îngenuncheată de durere: Nu sunt bine deloc..

George Nicolescu, unul dintre cei mai iubiți artiști, din Epoca de Aur, a fost condus, pe ultimul drum, sâmbătă trecută, de cei ce l-au iubit! Răpus de boală, la vârsta de 74 de ani, cântărețul a lăsat în urma sa doar amintiri frumoase, dar și piese consacrate cum ar fi „Eternitate” sau „Mai avem nevoie și de iarbă”.

Imaginea 1/4: Regretatul George Nicolescu, alături de soție. Sursă: Facebook

„Nu sunt bine deloc, dar nu am ce face, asta este situația. George a fost condus pe ultimul drum de aproape 200 de persoane, cam așa am estimat eu, având în vedere că la praznic au fost 130 de persoane invitate la masă. Noi avem o familie foarte numeroasă, au fost mulți membri din familie, plus prieteni, dar și colegi cu care George a lucrat sau s-a înțeles bine. Ca de exemplu Horia Moculescu, Aurelian Temișan, Andrei Păunescu, membri din Cenaclu Flacăra și nu doar. Au fost și vreo 60/70 de coroane aduse de cei care au venit să își ia rămas bun de la George”, a spus Geta Nicolescu, soția regretatului artist.

Praznic cu fast

Geta Nicolescu ne-a mai mărturisit și faptul că i-a făcut soțului său, după moartea sa, un praznic, după sufletul lui:

„Am făcut mâncare de post la praznic, de la ciorbă de fasole până la ciuperci umplute, dovlecei pane, cartofi la cuptor cu salată de varză, plus colivă și ce a mai trebuit pe masă. Copiii au plecat deja, încă de la prima oră a dimineții, în Spania, cu tot cu nepoți. Nu am rămas singură, de când a murit soțul, nu pot spune asta. O am pe sora mea lângă mine, mai am o prietenă cu care mă înțeleg bine și nu doar. Plus că am o casă la țară unde am curte și o să mă ocup de flori, să am grijă de ele”.

Click! spune

George Nicolescu s-a născut în Ploieşti, a absolvit Şcoala de Orbi din Cluj, iar în 1972 a fost admis la Universitatea din Bucureşti. În 1977 a devenit profesor de franceză la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere, din Buzău. A lansat hit după hit: „Şi cântau mandolinele” (1974), „Ordinea de zi” (1984), „Prefă-te inimă în stea” (1989) şi „Mai avem nevoie şi de iarbă” (2002).