Prima pagină » Nokia XR21: Design tipic unui telefon robust, gata să reziste la aproape orice

Nokia XR21: Design tipic unui telefon robust, gata să reziste la aproape orice

de Roboțelul @ iDOR.info
nokia-xr21:-design-tipic-unui-telefon-robust,-gata-sa-reziste-la-aproape-orice

Nokia XR21 este un telefon robust în adevăratul sens al cuvântului, iar asta se observă la prima vedere. Ca design, look-ul de telefon robust este vizibil de la prima vedere, poate nu atât de masiv precum arată alte modele din clasa sa, dar abordarea rugged este bifată. Asta înseamnă un corp mare și gros (231 grame, 10.5 mm) și muchii groase în jurul ecranului. Nu câștigă bile albe pentru raportul corp-ecran, de doar 77%. 

Vei avea senzația că este un telefon deja echipat cu o husă și este cam lung. Vine cu un buton power plat și adâncit care ți-ar putea da ceva bătăi de cap inițial. Ca rezistență, Nokia XR21 are certificare militară MIL-STD-810H și IP68, IP69K, astfel că va rezista la șocuri, căzături pe beton, temperaturi extreme, praf, nisip și desigur apă.

În componența sa, telefonul are elemente din aluminiu reciclat, iar la exterior avem o carcasă din policarbonat. Îl vei găsi pe verde sau negru, iar ediția specială fabricată în Europa vine pe nuanța Frosted Platinum care arată neașteptat de bine, doar că este produsă în ediție limitată de 30 de unități. 

De asemenea, mai trebuie precizat faptul că Nokia XR21 vine cu două butoane fizice extra, unul roșu plasat sus căruia îi poți asocia orice funcție/aplicație dorești, inclusiv SOS. Mai apare și al doilea buton în stânga care la fel poate fi personalizat pentru a activa funcții la orice apăsare, dublă apăsare sau pentru momentul în care faci o apăsare prelungită. Ar fi bun pentru a aprinde lanterna bliț de exemplu. 

Apropo de unboxing, aici vei avea o cutie din carton reciclat, în care descoperi destul de puține accesorii. Ai doar cablul de alimentare/transfer date de la USB-C la USB-C, cheița SIM plus un manual de utilizare. Nici urmă de husă sau încărcător din păcate.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Nokia XR21: Design tipic unui telefon robust, gata să reziste la aproape orice

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă