redactia 20 noiembrie 2023 Învățămînt, Reghin, Slider 139 Vizualizate
Concursul județean „Caravana Toamnei” și-a derulat joi, 16 noiembrie, cea de-a IV-a ediție la Reghin, eveniment organizat de Grădinița cu Program Prelungit (P.P.) Nr. 1 din Reghin. Concursul a dat posibilitatea preșcolarilor și cadrelor didactice unei experiențe de neuitat, la final cei mici fiind răsplătiți cu premii și surprize inedite care au făcut deliciul participanților.
„În grădinița noastră a fost forfotă mare zilele acestea, deoarece doamnele educatoare de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 s-au pregătit intens pentru a oferi preșcolarilor înscriși la concursul nostru o experiență inedită. Participarea la concurs este o experiență în sine, dar orice concurs are și câștigători, așa că ne-am străduit să le oferim o răsplată pe măsura muncii lor, mai ales că avem părinți implicați ce ne susțin mereu. Cum burticile sunt fericite când sunt bine hrănite, ne-am bucurat să le oferim bunătăți de la Pansab, prin bunăvoința lui Marius Sabău și a Simonei Culda (Sabău), dar și un premiu delicios de la ”Dulceața lui Răzvan”. Suntem recunoscătoare doamnelor educatoare și preșcolarilor ce au venit la noi în grădiniță, le mulțumim pentru dăruirea și dragostea de care dau dovadă în pregătirea acestora”, a precizat prof. Katherina Anabella Holircă, directoarea Grădiniței P.P. Nr. 1 din Reghin.
Feedback mai mult decât pozitiv
„Concursul „Caravana toamnei” a debutat în anul 2018 cu faza zonală, iar mai apoi a devenit concurs județean, momentan ne aflăm la ediția a IV-a. Prin intermediul acestuia, noi urmărim educarea tinerelor vlăstare spre a-și dezvolta gustul pentru frumos și pentru a aprecia și realiza creații artistice, estetice și originale. Ediția din acest an s-a desfășurat cu participare fizică directă și au participat un număr de 12 preșcolari din judetul Mureș, care s-au întrecut în a realiza creații originale utilizând materialele puse la dispoziție de grădinița organizatoare: fructe, legume, crenguțe, flori etc.”, a precizat prof. Portik Laura.
”Este un concurs de abilități practice. Au fost copii veniți din mai multe localități ale județului nostru pentru a participa la acest concurs. Au avut o probă practică în care fiecare dintre ei au trebuit sa realizeze o figurină, machetă în care au folosit materiale naturale (fructe, legume)”, a menționat prof. Olga Maria Cifu. ”Legume, fructe, flori și frunze în culori ruginii au fost elementele care i-au surprins pe participanți la ediția de anul acesta a concursului pe care l-am pregătit cu mare drag pentru preșcolarii din tot județul Mureș. Au participat un numar de 12 preșcolari de la grădinițele din municipiu, de la grădinițele din satele din împrejurimi, dar și de la distanțe mai mari, care au realizat lucrări variate folosind materiale din natură, surprinzând juriul într-un mod plăcut prin creativitatea de care au dat dovadă”, a transmis prof. Horvat Hermina.
Alin ZAHARIE
EticheteConcursul Caravana Toamnei Grădinița cu Program Prelungit (P.P.) Nr. 1 din Reghin
Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:
Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri
Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor
”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”
Clean-up. Curajul Mădălinei
Povestea lui Mircea
Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri
Transilvania Business:
De asemenea, verificati
Curajul de a fi un părinte imperfect, cu Sandra O”Connor
Distribuie Sala Documentară, Sediul Central etajul 3, al Bibliotecii Județene Mureș, găzduiește mâine, 22 noiembrie, …
Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!
Sursa acestei stiri: Zâmbete și bucurie la Caravana Toamnei” – Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene
Autor/editor:
Redacția: Redacția @ Stiri Google