ASUS TUF Gaming AS1000 este un SSD portabil masiv, din aliaj de aluminiu, care se așează perfect în mână, ca un instrument de luptă sau de lucru și care, pe lângă viteze de transfer mari, are și rezistență de nivel militar. Piața SSD-urilor externe este imensă, dar cea a celor rezistente este infimă prin comparație și nu am găsit mulți competitori la nivelul lui TUF Gaming AS1000.

Când îl apuci se simte fie ca o armă, fie ca o unealtă. Dacă poți bate cuie cu ecranul telefonului, sigur merge și cu acest SSD. Evident, nu acesta îi e scopul, este doar senzația pe care ți-o dă când pui mâna pe el, dincolo de răceala metalului și de finisajul mat.

SSD TUF Gaming AS1000 în mână
SSD ASUS TUF Gaming AS1000

Designul și construcția lui ASUS TUF Gaming AS1000

Placa metalică are în partea centrală o serie de striații pentru aderență, într-unul dintre capete, o agățătoare pentru siguranță sau portabilitate simplificată, iar în celălalt, portul USB-C. Pe partea din față, ASUS TUF Gaming AS1000 are un led care se aprinde când e conectat la PC și sigla seriei TUF Gaming. Pe spate apare numele explicit plus sloganul ”outlast the competition staying power”. Tot aici sunt la vedere șuruburile pentru a scoate SSD-ul și a-l înlocui dacă este cazul.

SSD ASUS TUF Gaming AS1000

Nu este cel mai mic SSD portabil cu capacitatea de 1TB, dar nici prea mare ca să deranjeze. Mi se pare de dimensiunile unui telefon clasic cu butoane și de greutatea unui smartphone. Deci, încape lejer în orice buzunar. Ca să vorbim aplicat, TUF Gaming AS1000 măsoară 125 x 54 x 13 mm și cântărește 157 de grame. Are rezistență la apă și praf IP68 și rating MIL-STD-810H 516.8 pentru căderi accidentale sau provocate, dacă arunci cu lucruri când te enervezi.

L-am și desfăcut și așa arată pe interior. Se poate observa cât de gros este enclosure-ul și ce spațiu generos rămâne liber în jurul SSD-ului, că stocarea se prinde cu un șurub culisant, că există spațiu pentru mai multe dimensiuni de SSD și că are pad termic gri deschis, în interiorul capacului.

ASUS TUF Gaming AS1000
SSD ASUS TUF Gaming AS1000

Tot ce se vede în imaginea SSD-ului dezasamblat demonstrează nu doar rezistența, ci și capacitatea de a se menține rece la utilizare îndelungată.

Date tehnice și testare

TUF Gaming AS1000 este un SSD NVMe PCIe cu interfața USB-C 3.2 Gen 2×1 și are o capacitate utilizabilă de circa 953GB. ASUS spune că atinge viteze de transfer de fișiere de până la 10 Gbps și că e compatibil cu majoritatea sistemelor de operare de PC, dar și cu Android sau iOS. Fiind destinat în principal gamerilor oferă suport și pentru consolele mainstream PS5 și Xbox.

Pe SSD găsești un manual de utilizare (PDF) și un program de administrare a unității, TUF SSD Dashboard. În panoul de control poți vedea starea SSD-ului, timpul de funcționare etc.

TUF SSD Dashboard

Tot acolo găsești și softul de backup NTI backup now EZ , care separat costă 36 dolari. Aplicația îți permite să faci backup în cloud la furnizori populari: OneDrive, Google Drive, Dropbox etc. Evident, trebuie să ai cont deja la platformele respective.

L-am testat cu două aplicații și am obținut următoarele valori, în CrystalDiskMark: citire 1030 MB/s și scriere 768 MB/s.

În PCMark10 – Data Drive Benchmark – a obținut  o lățime de bandă de 171 MB/s.

TUF Gaming AS1000 a fost utilizat zilnic timp de o săptămână pentru transfer de fișiere, testare și alte aplicații. Pachetul conține SSD, cablu USB-C, adaptor la USB-A, manual de utilizare, garanție și un card de activare pentru backup (NTI backup now EZ).

Concluzie

ASUS TUF Gaming AS1000 este un SSD portabil pentru gameri și pentru cei care fac muncă de teren, cu un design ergonomic și caracteristici unice de rezistență la intemperii și șocuri. Nu oferă flexibilitate la capitolul capacitate, în schimb vine la un preț în jur de 100 de euro, potrivit pentru ceea ce oferă.