Prima pagină » Prima mașină electrică de lux născută din colaborarea Huawei cu BAIC vine în aprilie; Iată câteva fotografii

Prima mașină electrică de lux născută din colaborarea Huawei cu BAIC vine în aprilie; Iată câteva fotografii

de Roboțelul @ iDOR.info
prima-masina-electrica-de-lux-nascuta-din-colaborarea-huawei-cu-baic-vine-in-aprilie;-iata-cateva-fotografii

Se apropie debutul primului automobil electric de lux dezvoltat de către Huawei în colaborare cu BAIC. Lansarea ar avea loc în aprilie, iar parteneriatul dintre cele două companii promite să aducă o „revoluție” în segmentul mașinilor electrice premium din China. Ar fi vorba despre un sedan electric ce va fi dezvăluit în luna aprilie în cadrul unui prestigios salon auto. Mai jos avem și câteva fotografii cu vehiculul văzut deja pe străzile din China.

BAIC este un producător cu experiență în industria auto, iar Huawei asigură software-ul și conectivitatea folosite pentru sistemele de infotainment ale acestui vehicul electric. Automobilul e cunoscut la nivel intern drept „Xiangjie” și va fi vândut doar în China. Numele e format din două cuvinte chinezești care s-ar traduce prin „Savurați luxul”, de aici și ideea că ar fi vorba despre un sedan.

Ar debuta totuși drept BAIC Jie Pai sau BAIC Stelato X4, iar prețul estimativ de debut ar fi cuprins între 38.000 și 64.000 de euro. Chiar dacă va fi comercializat doar în China pentru moment, BAIC BluePark, divizia de vehicule electrice a BAIC, a anunțat că ambițiile mărcii Xiangjie nu se opresc la granițele Chinei. Compania are planuri mari de expansiune, vizând construirea unei rețele de distribuție și servicii în Europa și Asia. 

Soluțiile Huawei au mai fost folosite de către BAIC pentru un automobil în trecut, dar noul model va fi oficial primul automobil electric de lux născut din colaborarea companiilor. Se vehiculează că Huawei a putut să își pună amprenta mai mult în cazul noului automobil, astfel că vom vedea o integrare mai bună HarmonyOS și a funcțiilor disponibile pe acesta.

Mă gândesc că se încearcă dezvoltarea unui adevărat ecosistem, similar cu ceea ce Xiaomi a prezentat în cadrul MWC 2024 recent.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Prima mașină electrică de lux născută din colaborarea Huawei cu BAIC vine în aprilie; Iată câteva fotografii

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă