Sony Xperia 1 VI

Sony Xperia 1 VI pare că va fi mai.. banal, producătorul trecând la un design exterior ceva mai convențional, în ideea de a-și crește vânzările cu ajutorul cumpărătorilor obișnuiți, care nu caută neapărat un smartphone cu trăsături ieșite din comun.

Se pare că renunțarea la continuitatea limbajului de design este mai degrabă un trend pentru anul 2024. Asus a renunțat la vechiul design ROG Phone și Zenfone în favoarea unei formule mai degrabă neutră, dar care să fie pe placul unei categorii majoritare de consumatori. Există și zvonuri cum că Samsung și Apple vor face același lucru cu următoarele modele flagship, crescând din nou diagonala ecranului și ajustând trăsăturile de design până la obținerea formulei considerate optimă de analiștii de piață. Iar Sony.. pare că va renunța la două dintre principalele trăsături distinctive ale seriei Xperia 1 V: ecranul cu rată de aspect 21:9 și rezoluția 4K.

Sony Xperia 1 VI

Ilustrat cu randări neoficiale, Sony Xperia 1 VI apare deocamdată tot cu ecran nedecupat/neperforat. În schimb, Sony pare să fi ajuns la concluzia că rata de aspect 21:9 ar putea fi unul dintre motivele pentru care modelele anterioare din serie nu au obținut vânzări chiar atât de bune. Pur și simplu, utilizatorii doresc un telefon cu ecran pe care să-l poată folosi la întregul potențial, spre exemplu, vizionând clipuri YouTube în fără ca imaginea să fie „decupată” prea mult, din lateral sau de la partea de jos. Și să recunoaștem, telefoanele Sony Xperia nu sunt cea mai bună alegere nici pentru clipuri video, nici pentru vizualizarea pozelor obținute cu rată de aspect standard.

Xperia 1 VI nu va avea nici afișaj 4K, un alt semn distinctiv al smartphone-urilor Sony, care s-a numărat printre primii producători care au oferit această opțiune în dispozitivele mobile. Între timp, majoritatea a decis că rezoluția 4K nu are niciun efect semnificativ asupra experienței utilizatorului. Deci, la ce să plătești în plus și sacrifici din autonomia bateriei pentru un beneficiu practic insesizabil.

Probabil că noua direcție va fi preluată și pentru celelalte modele din gamă, Sony Xperia 5 VI și Xperia 10 VI.

Sony Xperia 1 VI

Recapitulând, Sony Xperia 1 VI va avea un ecran cu rată de aspect 19.5:9 (ex. similar Xiaomi) și rezoluție WQHD+ (similar Galaxy S24 Ultra). Telefonul va fi mai scurt și mai lat, iar asta are putea fi un lucru bun, dacă nu te numeri printre cei cu palme înguste.

Vestea și mai bună ar fi că Sony nu renunță la gama de telefoane Xperia, măcar pentru încă un an.

Photo of Aurelian Mihai

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.