Prima pagină » Corsair RM750x SHIFT mi-a schimbat perspectiva față de asamblarea unui PC (review)

Corsair RM750x SHIFT mi-a schimbat perspectiva față de asamblarea unui PC (review)

de Roboțelul @ iDOR.info
corsair-rm750x-shift-mi-a-schimbat-perspectiva-fata-de-asamblarea-unui-pc-(review)

Chiar dacă majoritatea componentelor dintr-un sistem au trecut prin schimbări drastice în ultimii ani, pare că sursele au rămas cam aceleași. Da, diferă componentele de la interior, unele mai vin și cu chestioare extra, gen ecrane care arată consumul. Dar la bază, sursa a rămas sursă. Cel puțin până acum, iar odată cu seria de surse Corsair RMx SHIFT lucrurile stau să se schimbe. Așa că pentru astăzi am pus mâna pe Corsair RM750x SHIFT, o sursă cu conectorii montați “greșit”, dar care poate revoluționa modul în care asamblam un sistem modern.

Sursele Corsair RMx nu sunt noi, seria luând naștere în 2018, după ce modelel RM fără “x” în coadă au debutat în 2013. De-a lungul timpului s-au dovedit niște surse de nădejde, care și-au făcut apariția în tot felul de sisteme. Și asta ne-aduce în prezent, la Corsair RMx SHIFT, o reimaginare a seriei. Deci haideți să ne concentrăm pe elefantul din încăpere și să vorbim despre treaba asta cu conectorii.

Denumirea de SHIFT vine de la faptul că interfața modulară a sursei a fost mutată pe laterală. Deci de-acum nu-ți mai ies cablurile din fața sursei. Schimbarea este una simplă, însă aduce cu ea diverse avantaje. Pe de-o parte, procesul de wire management este mai simplu, întrucât ai cablurile într-o poziție care-ți permite să le rutezi mai ușor. După care intervine și ușurința în utilizare, iar cei care au asamblat vreodată un PC cu sursă modulară știu cât de complicat este să mai adaugi cabluri odată ce ai terminat build-ul.

Pentru a facilita această schimbare producătorul a folosit niște conectori diferiți de ce-am văzut până acum, mai mici ca dimensiune. Setul de cabluri pentru Corsair RM750x SHIFT se numește Corsair Type 5 Gen 1 Micro-Fit. Asta înseamnă că seturile mai vechi de cabluri sau extensii NU vor fi compatibile cu modelele Corsair RMx SHIFT. Iar pentru cei care-și fac probleme despre spațiul din carcasă, producătorul susține că sursele astea intră în orice enclosure atâta timp cât oferă minim 210mm lățime… adică majoritatea carcaselor.

Corsair RM750x SHIFT

O sursă bună la toate… și din toate punctele de vedere

Corsair RM750x SHIFT este o sursă mid-range cu specificații cât se poate de moderne. Evident, capacitatea este de 750W, însă o sursă înseamnă mai mult decât atât. Pe partea de conectivitate acest model oferă cam tot ce ți-ai putea dori, iar atunci când vorbim despre certificări și asigurări că totul o să meargă strună, modelul ăsta are toate certificările de care poți avea nevoie.

Vorbim despre o sursă cu certificare 80+ Gold, dar mai mult decât atât, Corsair RM750x SHIFT (cât și celelalte modele din această serie) a obținut și două certificări importante din partea celor de la Cybenetics Labs. Din partea lor a primit certificarea Cybenetics Gold ceea ce confirmă că sursa are o eficiență cuprinsă între 87 și 89%, dar și certificarea Cybenetics A+ pentru nivelul de zgomot generat de sursă, între 15 și 20 dB(A).

Pentru cei care nu sunt familiari cu Cybenetics, este vorba despre o companie specializată în certificări de eficiență și zgomot pentru surse și carcase. Dar ce ne interesează în mod special este partea cu certificările pentru surse, întrucât ăsta a fost un subiect destul de ocolit de mulți, și înțeles de și mai puțini. Până nu de mult, sursele primeau certificări 80+, dar vechea metodă este formulată destul de complicat și stabilită într-o perioadă în care sursele erau ceva mai simple decât acum.

Conexiune ATX 1
Versiune ATX12V 3.0
Tipul de cablu Type 5
Putere 750W
Conectori EPS 2
Tehnologia ventilatorului FDB
Dimensiunea ventilatorului 140mm
MTBF 100,000 ore
SATA 12
PATA 8
Modern Standby Da
Conector PCIe 4
80 PLUS Gold
Greutate 3.2 kg

Corsair RM750x SHIFT folosește o platformă dezvoltată de CWT (Channel Well Technology), o companie populară printre producătorii de surse. Chiar dacă unii ar putea comenta pe subiectul ăsta, Corsair și CWT colaborează de ani buni, timp în care calitatea surselor a crescut simțitor. Mai mult decât atât, componentele folosite de Corsair sunt dintre cele mai bune. Un exemplu bun sunt capacitorii japonezi de calitate industrială care țin până la temperaturi de 105°C, mult peste scenariile pe care le va vedea o astfel de sursă.

Pe partea de acustică, după cum vă spuneam, Corsair RM750x SHIFT a obținut certificarea Cybenetics A+. Sursa generează sub 20dB(A), nivel atins grație ventilatorului mare de 140mm și al modului Zero RPM care oprește cu totul ventilația sursei atunci când sarcina nu este mare. Deci pe desktop, în browser sau softuri de genul, nici măcar nu se învârte.

Ajungem și la cabluri, acolo unde își face apariția și o față relativ nouă: cablul PCIe 5 (12+4 pini) pentru plăcile video NVIDIA GeForce RTX 4000 cu conector 12VHPWR. Alături de el găsim și restul pachetului: 1x 24-pin ATX, 2x ATX 12V (4+4 pini), 2x PCIe (6+2 pini dual), 1x PCIe (8 pini), 12x SATA și 4x PATA. Toate cablurile sunt negre, plate și destul de lungi cât să lucrezi bine-mersi și într-o carcasă full tower. Dar revin la cablul NVIDIA pentru că este important. Separat, un astfel de cablu e vreo 100-150 de lei, dar aici este inclus în pachetul sursei.

Merită să cumperi Corsair RM750x SHIFT sau vreuna dintre alternativele ei?

Corsair RM750x SHIFT este mezina familiei de produse din care face parte, celelalte variante fiind de 850W, 1000W și 1200W. Atunci când vorbim despre bani, modelul de 750W are un preț de circa 800 de lei. La banii ăștia primești și sursa de 750W cu certificări serioase, electronică bună, operațiune silențioasă, dar și un cablu pentru NVIDIA RTX 4000. Și toată distracția, cu tot cu conectorii întorși, costă cu doar vreo 100 de lei mai mult față de versiunea RMx a sursei, cu așezare „tradițională” a conectorilor. Merită diferența? Eu zic că da, mai ales dacă ai o placă NVIDIA.

Corsair RM750x SHIFT

Cât despre treaba asta cu SHIFT, o văd ca pe ceva care îi va încânta mult pe cei care umblă des în sistem, sau își schimbă configurația cum apare ceva nou. Singura întrebare pe care o mai am după ce m-am jucat cu noua Corsair RM750x SHIFT, este de ce a trebuit să așteptăm atât de mult pentru o schimbare așa simplă, dar de impact?!




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Corsair RM750x SHIFT mi-a schimbat perspectiva față de asamblarea unui PC (review)

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google