Fallout e atomic ca digestia unei ciorbe de fasole în post – Caţavencii

Zoom Fallout e atomic ca digestia unei ciorbe de fasole în post

Inspirat după o serie de jocuri pe alocuri legendară sau, în orice caz, îndeajuns de celebră încît să asigure o baza solidă de privitori, primul sezon din Fallout pleca la drum însoțit de „Dă, Doamne, să nu fie o porcărie sinistră, așa cum a reușit Amazon cu Rings of Power, rebutul cu poleială de Lord of the Rings.

Și, e drept, la o primă privire, Fallout apare foarte bun din trei puncte de vedere esențiale:

–protagonista Lucy (Ella Purnell) e femeie și îndeajuns de naivă să crezi că e redusă mintal;

–protagonistul Maximus (Aaron Moten) e atît de divers rasial că reprezintă doar rasa corectă politic;

–celălalt protagonist, Cooper (Walter Goggins), a fost bărbat alb privilegiat, dar acum a pierdut totul și bîntuie puștiul radioactiv drept ghoul (un soi de zombie paradit de radiație).

Pe scurt: în viitor, marile puteri își dau nucleara, norocoșii se refugiază în buncăre subpămîntene și așteaptă cuminți niște sute de ani să treacă destulă radiație cît să poată repopula Pămîntul. Dar iată că situația nu e chiar roză în înfloritorul buncăr 33: locuitorii săi suferă probabil de o formă nediagnostică de retard, pentru că, deși este evident și din Lună că oaspeții sosiți la ușă nu sînt vecinii de la nr. 32, ci niște sălbatici din pustie, ei insistă să-i primească și să se arate foarte uimiți cînd ultimii încep să-i ia la omor. Retardatul-șef este răpit, iar fii-sa devine protagonistă și pleacă să-l salveze. Pe drum, se va întîlni, rînd pe rînd, cu ceilalți doi amintiți mai sus și vor devia în căutarea unei chestii esențiale pentru ca, în final, toate enigmele apărute pe cale să-și găsească răspunsul previzibil și dezamăgitor.

Pentru că asta e marea problemă a lui Fallout. E superficial ca o baltă de genderfluid lîngă un WC ecologic. Da, are lucruri, dihănii și facțiuni din jocuri, dar nu are o poveste inteligentă care se le lege împreună. Și nici n-ar avea cum, pentru că pare scrisă de niște unii care au urmat un curs facultativ de creativitate în timp ce-și luau licența în studii de gen. Întîmplări dramatice sînt rezolvate din pix cinci minute mai tîrziu, situații fără ieșire își găsesc ușa magică în ciuda logicii minime și a bunului-simț. Ex: protagonista își pierde un deget, iar un robot întîlnit întîmplător îi pune altul în scena următoare, pentru că urmează s-o taie în două și s-o golească de organe. Sau: doi progagoniști ajung în buncărul cu dubioși care ascund un secret sinistru. Deci 1) ea intră ca-n brînză în zona interzisă unde stă taina bine-mersi și 2) el fură fără probleme chestia care dădea energie întregului buncăr, chestie care, coincidență, e fix ce avea nevoie armura lui ca să funcționeze. Probabil că, într-o lume post-apocaliptică bîntuită de nesiguranța și sălbăticia care îi căliseră pe dubioșii din buncăr, măsurile de securitate sînt o idee ridicolă. Poate nu la fel de ridicolă ca „Mîndro, te-am adus legată în piața publică pentru că ai încercat să ne omori, deci te condamnăm la… (ridică sabia) …exilare în lumea de afară, de unde ai venit și unde tot insiști că vrei să te întorci. Stai să-ți tăiem legăturile cu sabia. Vai, sabia e neascuțită. Mai durează un pic. Sigur, îți vom da și provizii“. N-am exagerat deloc în citatul de mai devreme.

Finalul s-ar vrea o revelație nucleară despre mega-conspirația mega-corporațiilor de a… dar n-are sens să vă spun, vă prindeți singuri. În definitiv, trebuie să faceți ceva în timp ce urmăriți niște personaje antipatice, scrise prost și, cu excepția lui Goggins, jucate asemenea. Fallout e plictisitor și leșinat în primele patru episoade și dezamăgitor de stupid în toate opt. Fanii seriei ar zîmbi strîmb și ar remarca: „O continuare demnă de rebutul numit Fallout 76“.

Fallout, 2024 – , serie SF post-apocaliptic care parazitează seria de jocuri omonimă, mai mult decît celebra pentru amatorii de gaming,  disponiobilă pe Amazon Prime, deși n-ar trebui