Prima pagină » OnePlus Open, pliabilul pe care-l așteptam? [HANDS ON REVIEW]

OnePlus Open, pliabilul pe care-l așteptam? [HANDS ON REVIEW]

de Roboțelul @ iDOR.info
oneplus-open,-pliabilul-pe-care-l-asteptam?-[hands-on-review]

OnePlus a lansat pe 19 octombrie primul pliabil al companiei, OnePlus Open, un smartphone de dimensiuni mari cu pliere pe verticală, și în continuare o să povestesc impresiile mele după ce l-am folosit câteva zile.

OnePlus Open FOTO Adrian Pogîngeanu

Construcție

OnePlus Open arată aproape ca un smartphone normal când e pliat și are dimensiunile 153.4 x 73.3 x 11.7 mm, doar grosimea face diferența. Deschis pare pătrat, dar de fapt are dimensiunile 153.4 x 143.1 x 5.8 mm. Construcția se simte solidă, șasiul e din aluminiu și ecranul exterior are protecție Ceramic Guard, spatele este din sticlă pentru modelul testat, Emerald Dusk – verde, sau din piele ecologică pentru cel Voyager Black- negru.

OnePlus Open laturi. FOTO Adrian Pogîngeanu

OnePlus Open laturi. FOTO Adrian Pogîngeanu

Camera de pe spate iese în evidență datorită modulului circular proeminent cu sigla Hasselblad. Când e pliat și așezat pe birou este stabil, dar când este deschis se mișcă ca o ”bărcuță”. Pe partea dreaptă are butonul pornit/ oprit comun cu un senzor de amprentă rapid și butonul de volum. Pe stânga este un buton striat pentru comutare între sunet, silențios și vibrații.

Vezi aici unboxing-ul lui OnePlus Open, evident n-am fost primul care l-am deschis. În cutie găsești smartphone-ul, încărcătorul, husă, card pentru clubul OnePlus (Red Cable) și manuale / garanție. N-am văzut cheița SIM și nici pe website-ul oficial nu apare la ”What’s in the box”, dar poate este și n-au menționat-o.

Ecranul pliabil LTPO3 Flexi-fluid AMOLED, cu diagonala de 7.82 inchi, are o rezoluție de 2268 x 2440 pixeli. Ecranul exterior Super Fluid OLED cu diagonala de 6.31 inchi are o rezoluție de 1116 x 2484p, densitate 431 ppi. Ambele ecrane au în comun 1 miliard de culori, suport Dolby Vision, rată de refresh de 120Hz și luminozitate de 2800 niți. Marginea ecranului principal e mai groasă decât cea a ecranului exterior și decât a unui smartphone obișnuit. ”Cuta” care se formează în mijlocul ecranului pliat e aproape invizibilă în majoritatea timpului.

Am încercat să arăt în clipul următor mai bine cum arată smartphone-ul, cum funcționează plierea (deschidere și închidere) și cum arată smartphone-ul în husă.

Specificații

OnePlus Open (CPH2551) e un smartphone 5G dual SIM, care rulează OxygenOS 13.2, bazat pe Android 13, și este echipat cu chipset-ul Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2, memorie internă de 512GB și 16GB RAM de tip UFS 4.0, plus încă 12GB prin RAM Exapansion. 

image

Poziționare GPS (L1+L5), GLONASS, BDS, GALILEO (E1+E5a), QZSS. Conectivitate wireless 802.11 a/b/g/n/ac/6e/7, Bluetooth 5.3, NFC și port USB Type-C 3.1 cu OTG. 

Smartphone-ul se simte rapid în orice l-ai pune să facă, am întâmpinat și mici erori software în jocuri. Spre exemplu nu s-a scalat din prima imaginea în Asphalt 9 sau nu ieșea din Call of Duty. În YouTube mi se pare că nu profit la maximum de ecran, oricum aș întoarce smartphone-ul deschis. Vezi aici cum se mișcă și o incursiune prin setări, aplicații etc.

Camere, foto-video

Camera dorsală triplă, nu poartă doar sigla Hasselblad ci folosește și tehnologia Hasselblad Color Calibration, și e formată din:

– o cameră principală wide cu un senzor de 48 MP;

– o cameră tele cu zoom optic 3x și senzor de 64 MP;

– o cameră ultrawide cu senzor de 48 MP.

image

Camera de pe ecranul exterior este wide, cu un senzor de 32 MP, iar camera de selfie din ecranul mare este ultrawide cu un senzor de 20 MP.

Camerele dorsale sunt de o calitate excelentă, de smartphone flagship, ceea ce nu e chiar în nota obișnuită a OnePlus. Există și un mod Pro foarte complex și alte opțiuni obișnuite pe OnePlus, dar care nu sunt foarte cunoscute publicului larg. Spre exemplu XPAN. Iată aici câteva fotografii cu OnePlus Open.

Imagine cu OnePlus Open FOTO Adrian Pogîngeanu (1) jpg

Imaginea 1/9: Imagine cu OnePlus Open FOTO Adrian Pogîngeanu (1) jpg

Ultima imagine, de noapte, este realizată pe zoom digital 6X și mi se pare excelentă.

Camerele de selfie sunt și ele bune, dar nu au versatilitatea și opțiunile celor dorsale.

Și calitatea video e foarte bună, un exemplu de filmare de noapte, la rezoluție 4K / 60 fps.

Pot spune că OnePlus Open este un pliabil pentru cei pasionați de fotografia cu smartphone-ul.

OnePlus Open are difuzoare stereo cu Dolby Atmos și oferă un sunet puternic și de calitate.

Gaming

Merge excelent în jocuri cu setările la maximum și n-am simțit nici o clipă că se încălzește, ceea ce e puțin ciudat. N-am avut probleme de adaptare cu formatul, degetele veneau unde trebuie în jocuri. Dacă sesizezi o întârziere în momentul în care împușc un adversar în Call of Duty, aceasta se datorează faptului că am folosit modul Easy, adică trage automat când pun ținta pe un adversar.

Call of Duty.

ȘI Asphalt 9.

Teste sintetice

Valori normale de flagship.

image

OnePlus Open are o baterie Li-Po de 4805 mAh, printre cele mai mari din segment și are încărcarea rapidă la 67W. N-am făcut un test de baterie, dar încărcarea e suficient de rapidă încât să nu conteze foarte mult autonomia. În 15-20 de minute se încarcă la 50%, iar în circa 40 de minute se încarcă complet. Lipsește încărcarea wireless, care de obicei e disponibilă în acest segment al pliabilelor.

Concluzie și preț

Îmi place calitatea construcției, formatul smartphone-ului, camerele foto și performanța generală oferită. Cred că pe parte software poate fi îmbunătățit, dar în ansamblu e mult superior primelor ediții de Samsung Fold, având avantajul de a fi apărut 4 ani mai târziu. Este un smartphone pe care l-aș cumpăra, dar nu are un preț tocmai accesibil.

Pe site-ul oficial este în acest moment la un preț de 1849 euro și primești la pachet și o pereche de căști OnePlus Buds Pro 2R Misty White. În România este anunțată disponibilitatea pentru 16 noiembrie,  dar poate fi achiziționat la precomandă pe site-ul eMAG la prețul de 8999,99 lei. 




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: OnePlus Open, pliabilul pe care-l așteptam? [HANDS ON REVIEW]

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă