Prima pagină » Honor Magic Flip, primul telefon pliabil cu clapeta Honor apare într-o imagine, primeşte dată de lansare

Honor Magic Flip, primul telefon pliabil cu clapeta Honor apare într-o imagine, primeşte dată de lansare

de Roboțelul @ iDOR.info
honor-magic-flip,-primul-telefon-pliabil-cu-clapeta-honor-apare-intr-o-imagine,-primeste-data-de-lansare

Pe cei de la Honor îi ştim deja că un jucător important în zona telefoanelor pliabile, dar doar a celor tip „carte”. Adică acelea cu ecran mare, spre 8 inch, cum e Honor Magic V2. În culise ei au lucrat şi la telefoane pliabile cu clapetă, care să rivalizeze cu Galaxy Z Flip, iar rezultatul este Honor Magic Flip. El tocmai a primit o scăpare importantă azi.

Scăparea sa implică atât o imagine cu produsul, cât şi o dată de lansare. Telefoanele pliabile tip „flip” sunt aşa populare, încât până şi Apple vrea să activeze în acest segment, conform unor scăpări. Un zvonac din China scrie că Magic Flip va sosi pe durata festivalului de primăvară din China. Tradiţional evenimentul are loc între 10 şi 17 februarie 2024.

Sursa a partajat şi o imagine neclară cu produsul, care vine cu două module foto circulare în spate. Încă nu e clar unde este ecranul extern şi asta mă intrigă. Posibil ca unul dintre acele „module foto” să fie de fapt ecranul secundar. Ar fi o abordare în stil Huawei, dacă e aşa. Precedentele scăpări au dezvăluit şi că noul venit dispune de o baterie de 4500 mAh, împărţită în două celule, de 2420 mAh şi 1980 mAh.

Alte specificaţii nu avem, dar îmi e uşor să speculez dacă terminalul e rubedenie cu seria Huawei Pocket. E vorba despre un ecran de 6.9 inch pliabil, unul OLED rotund extern de 1 inch, procesor Snapdragon 8 Gen 3 în cel mai bun caz, 8 Gen 2 sau un 7s Gen 2 în cel mai rău caz. Probabil o cameră duala în spate cu telemetru laser şi vreo funcţie pentru publicul feminin: detecţie aplicare machiaj, expunere UV şi altele de genul.




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Honor Magic Flip, primul telefon pliabil cu clapeta Honor apare într-o imagine, primeşte dată de lansare

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă

Connection Information

To perform the requested action, WordPress needs to access your web server. Please enter your FTP credentials to proceed. If you do not remember your credentials, you should contact your web host.

Connection Type